Nud

Ana Barton

10 February 2014

Ana BartonCâteodată, în vacanţe, de preferat ar fi să fie de-alea mici, se-ntâmplă să mai vrei să stai puţin şi cu tine. Nu le petreci, că n-ai cum, dar le traversezi măcar. Nu, nu sunt bune şi nici frumoase, aşa cum se întâmplă cel mai adesea să nu fie nici pastilele contra durerilor mari, că pe cele mici nu prea le luăm în seamă. Mai sunt, pe toată lumea asta, şi tulburări funcţionale, să nu ne panicăm.

Ipohondrie. Un cuvânt ce sperie. Şi nu degeaba. Am vieţuit în orbita lui o vreme, cu ani în urmă, până am obosit şi am plecat. Adolescenţă. Azi m-am gândit că, uneori, ipohondria se autoperverteşte. Nu te mai sperii de două bube, o mică umflătură, un cearcăn şi-un folicul inflamat, ci te gândeşti, într-o nelinişte deplină, că ai ceva stricat la cap. Pentru un comedon şi-o unghie frântă, las’ că şi pentru-n junghi intercostal ori pentr-o pasageră motilitate digestivă, sunt specialişti. Dar ce te faci atunci când simţi că-ţi ieşi din minţi în sensul propriu? Sau, şi mai rău, când nu-ţi mai afli drum curat şi drept tot către ele? Îţi cade capul, locul sălăşluirii tuturor relelor şi, înspăimântător, al tuturor necunoscutelor, greu în mâini, când te gândeşti că pentru toate frământările astea ar trebui să mergi la psiholog.

Capul ăsta de ce nu are oase, burtă, sânge, măduvă şi piele, adică toate la un loc? Să fie câte un specialist pentru fiecare încăpăţânată căprărie? Tu simţi că n-ar fi un paner plin-ochi cu ovăz bine înmuiat, că ar avea măcar vreo câteva stradele. Atunci de ce un singur om le-ar putea face faţă, ba chiar le-ar dovedi? Şi n-ai încredere, aşa că stai cu tine şi te-ngreunezi. Nu, în tenis chiar nu e aşa, dacă la replica asta te-ai gândit şi tu.

Ăsta a fost numai un gând, unul subţire şi degrabă friguros pe care eu l-am îmbrăcat şi încălţat de iarnă în timpul scurt umblat dintre Sărbători. Aveam căciulă şi mănuşi, fular, şosete şi bocanci. Deasupra, strânsură de pinguini. Am stat cu mine, bine-nfofolită, şi-am încercat să mă obişnuiesc. Efort făceam, nimic primeam. Dar n-aveam ce lăsa în urmă şi nici unde pleca. A trebuit să îmi rezist. Bine că n-a fost mult, de greu mai bine nu mai zic nimic, oi şti şi tu.

Femeie gandind

Nu ştiu cum s-a făcut, dar într-o seară cu vin fiert mi-am amintit de goliciune, adică oameni goi sau, cum se zice pe la ţara aia frumoasă, despuiaţi. Mare ruşine dezbrăcăciunea asta. Ispită, desfătare, vitalism. Dar când eşti tu numai cu tine, înzăpezit în blană şi în lână, plus puf, şi poate nu ţi-e frig, însă curenţii care trec prin tine ridică toate mările din cale, aia ce nume-ar trebui să poarte? Şi am ştiut că nud înseamnă să fii tot şi să ştii, başca să vrei, să te suporţi, să te înfrunţi şi trag nădejde c-o să ai totuşi marele noroc, nu mă-ntreba în ce constă asta, că nu ştiu, să nu te şi înfrângi. Apoi, de vrei, te poţi descătuşa de haine şi poţi începe a vâna mărunt. Ori nu. Cât ai putea umbla în capul şi-n inima goale? Nedreaptă acoperire-i firea asta omenească.

Citiţi şi

16 ianuarie, cea mai deprimantă zi din 2017. Pe bune?

Ei nu-i ajunge bărbatul de acasă

Îmi place femeia care….

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
979 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro Web analytics

catchy.ro