“Numai în tine vei găsi posibilitatea să te ridici!” Bullshit!

Mira Mincă

9 June 2015

Mira MincăFiind noi un popor ortodox şi dreptcredincios, tratăm cu multă conştiinciozitate problemele fizice şi cu extrem de multă superficialitate pe cele psihice. Tristeţile, durerile, nefericirile trebuie ţinute sub obroc, în speranţa că se vor metamorfoza alchimic, în aur pur de 18 carate.

Arareori se întâmplă asta. Rezultatul cel mai tragic al supra-fermentării nefericirilor se vede la ştirile de la ora 5. Adulţi sau copii care nu mai pot să ducă ce au pe suflet şi cedează. Uneori complet şi irevocabil. Uneori tăcut, alteori luând cu ei pe alţii sau avec panache, aruncându-se teatral de pe un bloc.

Iar după o astfel de tragedie, încep să se arate tot felul de pricepuţi care rezolvă a posteriori nodul gordian şi care indică ce, şi mai ales, când se putea face, pentru a se fi prevenit acest rezultat. Din nefericire, neexistând o maşină a timpului, toate-s vorbe goale.

La fel de goale ca şi lamentaţiile celor care îi căinează pe cei care au ales să plece şi care se declară devastaţi, marcaţi pe viaţă.

Cea mai sadică combinaţie e ”dar de ce nu mi-a spus/de ce nu mi-a cerut ajutorul?” – ”dacă ştiam, l-aş fi ajutat”. De fapt, pentru cei marcaţi pe viaţă, problema nu e strict că omul acela s-a sinucis. Problema e că el va fi marcat pe viaţă de gestul acestuia.

Fiindcă extrem de rar se întâmplă totul într-o zi. Depresiile sinucigaşe eclozează în ani, iar sinucigaşii cer ajutorul. Dar cei din jur au mereu grijă să le amintească ce egoişti sunt fiindcă se gândesc la ei şi nu la cei din jur. Fraza pe care o urăsc cel mai crunt e ”numai în tine vei găsi posibilitatea să te ridici”. Pune un om să treacă pe o punte îngustă peste o prăpastie fizică. Nimănui nu i se va părea şocant că cere ajutor pentru a o traversa şi se vor găsi destui binevoitori care să ajute. Pune un om să treacă pe o punte îngustă peste o prăpastie sufletească, tuturor li se va părea şocant că îşi permite să ceară ajutor pentru a o traversa şi rari sunt binevoitorii care întind o mână, o ureche sau măcar un şerveţel de unică folosinţă.

depressive

Mersul la doctorii psihiatri/psihologi e profund dezavuat la nivel social şi, adesea, înşişi reprezentanţii breslei se sabotează, fiind superficiali şi, pe şleau, inutili. Citirea prospectelor medicamentelor e înfiorătoare. Medicii, fiindcă sunt medici, vor recomanda medicamente. Substanţele chimice din medicamentele alea au ca potenţial îmbunătăţirea unor imbalanţe hormonale care se manifestă fizic, prin depresie. Însă aceleaşi substanţe chimice vor ataca invariabil ficatul şi rinichii. Uneori şi alte organe oarecum indispensabile vieţii. Şi multe dintre ele au ca avertisment ”risc crescut de suicid”. Sincer, nu găsesc suficient de asigurator să le iau. (Şi nu le-am luat, am preferat extrasele de plante, care pot spune că m-au ajutat anul trecut întrucâtva). Şi psihologii te vor pune să stai pe un scaun şi să vorbeşti despre problemele tale contra cost. Uneori cu anii. Însă mult prea rar dau vreo soluţie la una dintre problemele care îl doboară pe bolnav. Şi numai plătind ca să vorbeşti despre faptul că nu ai bani, că partenerul de viaţă nu te aude, că serviciul te epuizează ca pe o candelă grecească, că nu te mai recunoşti, că nu te mai bucură nimic, nu-ţi îmbunătăţeşte cu mare lucru nici starea financiară şi nici gradul de audienţă conjugală/familială, alocarea sarcinilor de serviciu şi nici nu educă oglinda să reflecte ceva mai aproape de imaginea despre tine, pe care o porţi în minte.

Se recomandă mersul la biserică, pocăinţa, postul şi spovedania. E drept, statul în genunchi sub patrafir e mai ieftin decât cel pe canapeaua psihiatrului. Pe unii îi ajută faptul că renunţă să ia decizii pentru sine, pe motivul ”ştie mai bine părintele decât mine”. Însă pe alţii îi va face încă mai praf, deoarece, dacă oricum se simt frustraţi fiindcă nu primesc ceea ce simt că au cea mai mare nevoie, renunţarea şi la alte mici şi mărunte bucurii lumeşti nu le va însori viaţa.

În cazurile bune, omul îşi găseşte cumva leac. În cazurile rele, depresia se accentuează şi omul începe să se simtă strivit de greutăţi, de faptul că e o povară pentru cei pe care îi iubeşte, de pierderea capacităţii de a se bucura. În momentul ăla începe să răsară gândul suicidului. Depresivul agresiv va folosi acest gând ca pe o bâtă pentru a pedepsi pe cei care el simte că au refuzat să-l ajute. Depresivul pasiv se va agăţa de acest gând ca ieşire din situaţie şi ca posibilitate de a-i elibera pe cei dragi de calvarul de a trăi împreună cu el.

Nu, cei care pleacă aşa, nu sunt nebuni şi nici chiar rătăciţi. Pur şi simplu sunt oameni care s-au frânt sub povara unei dureri prea mari, pe care nu au mai avut putere să o poarte, şi, în loc să o care cu ei dincolo de puteri, au renunţat la tot. Când îţi dai demisia dintr-un loc de muncă îngrozitor, eşti felicitat şi ţi se urează de bine. Când îţi dai demisia din viaţa care te-a tratat îngrozitor, eşti blamat. Când ai un animal de companie bolnav, ţi se pare un gest uman să îl duci la veterinar ca să nu se mai chinuiască. Când ai un om bolnav – şi sufletul bolnav doare mai rău decât orice septicemie – aceluia nu i se mai dă voie să îşi curme măcar suferinţa. Acela trebuie să se chinuiască îngrozitor, zi după zi, an după an, pentru ca societatea formată din buni creştini să nu fie deranjată de finalul brutal al existenţei sale.



Citiţi şi

Sunt babă, rezist!

Cami

„Să săriți, cumva, dacă ratez iarba”

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
3,973 views

Your tuppence

  1. Simone / 12 June 2015 17:48

    draga Mira, psihologii la fel ca alte cateva profesii, sunt niste simple unelte. Si sunt de acord ca unii isi dau cu ciocanul este degete, dar nu inseamna ca ciocanul e de vina, sau ca nu se poate bate un cui cu un ciocan! deci, tine de tine cum folosesti pregatirea celor pe care-i angajezi!
    La fel. este interesant ca nu folosesti medicamente fiindca prospectul indica risc crescut de suicid, insa intrun alt articol accepti utiliarea social media (facebook), despre care stim ca predispune la depresie, la fel ca tv-ul, revistele colorate!

    Thumb up 2 Thumb down 0
    Reply
  2. aisha / 10 June 2015 22:53

    , de multa vreme ma lupt si caut …inteleg durereos de mult despre ce e vorba in articol

    Thumb up 3 Thumb down 0
    Reply
  3. Elena / 10 June 2015 13:40

    O alta problema e faptul ca la noi oamenii confunda adesea tristetea cu depresia si toata lumea stie sa dea sfaturi de genul “si eu am fost suparata cand …mi-a murit catelul, dar am trecut peste”. Depresia e chiar o boala, si pentru ca nu exista simptome fizice este foarte greu de inteles de catre societate.

    Ceea ce se vede din exterior este doar proasta dispozitie de aceea oamenii confunda depresia cu supararea si au tendinta de a râde chiar. “Lasa ca iti trece”,”Asa e viata”. Nu, uneori nu trece si poate duce la moarte.

    Si uneori familia si anturajul chiar nu pot ajuta, pe simplul motiv ca un depresiv este pur si simplu impenetrabil la vorbe de incurajare. Ati incercat vreodata sa vorbiti cu un depresiv? E imposibil sa il convingi ca totul se va rezolva, sa ii spui ca are calitati si ca e un om de valoare. Depresivii au o stima foarte scazuta si sunt convinsi ca sunt o povara pentru ceilalti. Au de asemenea convingerea ca nu vor reusi sa depaseasca situatia. De aceea chiar daca ii ajutati sa zicem cu bani daca au o problema financiara, asta nu ii va scoate neaparat din depresie pentru ca se vor simti vinovati si vor continua sa isi spuna ca sunt nefolositori in viata.

    E greu sa intelegi un depresiv daca nu ai facut studii specializate. Pur si simplu un depresiv nu mai are puterea psihica sa accepte argumentele noastre logice, sfaturile noastre, oricat de binevoitoare ar fi. De aceea repet, uneori cand situatia e prea grava, singura solutie e sa il insotiti la un medic psihiatru sau la psiholog. Iar dupa aceea, cand va fi mai bine, cand va fi mai receptiv si mai deschis, puteti sa il ajutati cu sfaturi si incurajari.

    Well-loved. Like or Dislike: Thumb up 12 Thumb down 0
    Reply
    • Belle dImagination / 22 July 2015 10:49

      Elena, eu sunt depresivă aşa că îţi spun cu mâna pe inimă, unele argumente care celor sănătoşi le par logice sunt otravă adevărată, altele ajută. Ajută tonul, ajută fapta.
      Fiindcă degeaba-mi zici ”las că o să treacă şi o să fie bine” dacă nu-mi spui ”o să fie bine fiindcă şi îmi dai măcar un argument, un ţel, un obiectiv”. Cât de mărunt, dar de care să mă pot agăţa.
      În momentul în care îmi dai un obiectiv irealizabil sau o limită de timp care nu are acoperire reală, îmi mai pui o piatră pe drumul fără întoarcere

      Hot debate. What do you think? Thumb up 8 Thumb down 0
      Reply
  4. Elena / 10 June 2015 13:09

    Ce pacat ca la noi nu sunt macar niste centre sociale sau macar niste psihologi in spitale unde oamenii fara posibilitati financiare mari sa poata merge. sau poate exista, eu nu am auzit.

    Din pacate ei pot merge doar la psihiatru, si inca nici acolo nu merg din cauza a tot felul de credinte false: ce va zice lumea? teama populara de tratamente, de efecte secundare. Uneori in viata avem nevoie si de medicamente, ca atunci cand facem o pneumonie, luam antibiotice care impreuna cu sistemul imunitar distrug infectia, la fel e si cu bolile psihice, uneori cand o depresie e prea severa si mai ales cu risc de suicid, luam un medicament care ne ajuta sa iesim din “groapa”, ne da putina forta sa cerem ajutor familiei, prietenilor.
    Problema e mult mai complicata si de aceea sistemul medical are un rol foarte important. Depresivii severi ajung sa se izoleze complet de familie, de societate, se inchid complet in ei. Uneori familia nici nu isi da seama ca situatia e atat de grava, pana nu se intampla o tragedie. Iar daca isi da seama, nu stie cum sa il ajute, daca depresia e prea avansata. De aceea cel mai de pret ajutor ar fi sa il insoteasca la un psihiatru si eventual la un psiholog si apoi sa il incurajeze sa isi urmeze tratamentul sau terapia (nu tot timpul psihiatrul prescrie medicamente). Uneori asta i-ar salva viata.
    Din pacate in Romania, exista o frica neintemeiata de tot ce tine de psihologie si psihiatrie. Pana cand nu aceasta mentalitate nu se va schimba vor mai exista astfel de tragedii, din pacate.

    Thumb up 5 Thumb down 0
    Reply
  5. Belle dImagination / 10 June 2015 12:44

    Aisha, când mi-a fost cel mai rău şi cel mai greu, am găsit ajutor aici şi la vreo 3 prieteni.
    Aici în persoana unei doamne de departe care mi-a spus prin ce a trecut şi ce a ajutat-o în momentele de maximă cumpănă
    Şi prietenii tot aşa m-au ajutat. Oferindu-mi sugestii şi şuturi în cur până m-am urnit şi am început să cujet cum pot să adaptez sugestia lor la viaţa mea şi şuturi în cur până am putut să păşesc

    Thumb up 4 Thumb down 0
    Reply
    • aisha / 10 June 2015 23:08

      Eu nu am prieteni care sa—mi dea suturi; am primit in schimb cateva de la familie,care nu au facut decat sa ma afunde si sa ma izoleze mai tare.sa iesi singur din haul unei depresii care dureaza de ani intregi e cumplit. Cativa din cei care au raspuns aici știu foarte bine si despre izolare si despre vinovatie, si despre cele cu care se confrunta cel aflat intr o astfel de situatie..

      Thumb up 3 Thumb down 0
      Reply
  6. Reiki / 10 June 2015 0:01

    draga mira,

    stiu ca ti-e greu sa intelegi dar raspunsurile chiar zac in tine, nu trebuie altceva decat sa le scoti la suprafata. daca psihoterapeutul iti da raspunsurile pe tava pentru ca el le stie de obicei de la primele sedinte de terapie, tu nu o sa-l crezi si de aceea el te ghideaza sa-ti gasesti singura raspunsurile in tine.

    daca esti nefericit/nefericita cine e de vina pentru nefericirea ta? altii? stiu ca asa pare dar este fals! (vezi ca daca iti dau raspunsurile nu ma crezi?)

    fericirea sau nefericirea sunt stari pe care le poti experimenta in aceeasi zi, totul depinde de perceptia ta si de modul in care gandesti tu viata. de exemplu un copil din africa poate fi fericit cu o coaja de paine pe zi ca are ce sa manance in comparatie cu fratii lui care nu ai nici macar acea coaja de paine pe care s-o manance, iar altii pot fi complet nefericiti din motive care ti s-ar putea parea stupide: vai da si aia s-a imbracat cu aceeasi rochie ca si mine in seara asta, ce nenorocire!!! (sau alte cretinatati de genul asta)

    viata nu e nici usoara si nici grea, ESTE. doar modul in care o privim noi si doar datorita alegerilor noastre poate sa ni se para grea sau usoara. vai era nefericit ca l-a lasat nevasta si a baut 20 de ani cate 5 kg de palinca pe zi si a murit de ciroza SARACUL! sau saraca se chinuie sa-si creasca cei 5 copii dintr-un salariu de mizerie si alocatia de la stat. pai cine a pus-o neica sa faca 5 copii?!

    semanati-va cu grija viata ca ce semanati aia veti culege!

    Hot debate. What do you think? Thumb up 11 Thumb down 3
    Reply
    • moimeme / 10 June 2015 2:11

      eu cred ca te tine pe scaun ca sa-ti ia cat si cat mai multi bani. Si mai cred ca daca nu suntem capabili sa ne detasam de religie, sentimentul de vinovatie care ni-l inoculeaza si reprezentarea unui Dumnezeu razbunator, care pedepseste si pe care trebuie sa-l iubim mai mult decat pe noi insine so decat pe copiii nostri, creeaza o confuzie dezarmanta cu privire la propria persoana; si mai cred ca a ne pune viata si increderea total in mainile unui psiholog care asteapta pe scaun ”sa ne dam seama noi insine” este imoral fata de noi insine. Forta este in tine; daca nu este forta – este impulsul – dar este foarte dificil sa te regasesti si sa te re-creezi. Odata pierdut contactul cu tine insuti din diverse motive, este ceea mai mare realizare daca reusesti sa te identifici pe tine insuti intr-o astfel de lume. Ideea e ca depinde pe cine alegi sa crezi…

      Thumb up 6 Thumb down 0
      Reply
    • Belle dImagination / 10 June 2015 12:32

      Reiki, eu nu zic că răspunsurile le are în mod necesar altcineva.
      Însă când răspunsurile astea sunt legate cu 7 lacăte şi ai rătăcit cheia ce faci? Te uiţi la lacăte sau rogi un instalator să le taie cu flexul?

      Thumb up 4 Thumb down 0
      Reply
    • Ramona / 10 June 2015 12:46

      Imi cer scuze ca trebuie sa va combat, dar sunteti pe langa subiectul articolului.
      Omul este un animal social, care traieste in colectivitati tocmai pentru a se sustine reciproc, chiar si numai moral, pentru a se ajuta reciproc, pentru a primi o mangaiere, o vorba buna sau doar pentru a fi ascultat/auzit. Suntem diferiti. Unii cu o structura psihica si sufleteasca mai tare, altii mai plapanzi, mai molateci si nesiguri.
      Daca Dvs. nu simtiti, spre exemplu, sentimentul de inutilitate in grupurile sociale din care faceti parte, nu inseamna ca toata lumea e la fel. Ar fi o lume ideala atunci si realitatea va contrazice..
      E drept, a trai dupa principii de genul “Puterea e in tine, descoper-o !” sau “Esti artizanul propriilor alegeri”, a-ti intelege si asuma greselile si a evita sa le repeti este reconfortant si incurajator pentru minte si spirit, iar la unii functioneaza bine autosugestia. Unii au avut poate noroc in viata de sustinere neconditionata sau doar de un caracter puternic. Unii au reusit schimbandu-si gandurile si alegerile. Si eu ma incadrez in aceasta categorie. Iar unele suflete pot fi chinuite de la inceputul pana la sfarsitul vietii lor. Nu toata lumea reuseste si in cazuri de acest gen oamenii au nevoie sa fie vazuti, ascultati, incurajati, iubiti, sustinuti inainte de a fi doborati la propriu de gandurile negre. Cred ca tocmai asta incearca autoarea articolului sa reliefeze in randurile ei.
      Si mai sunt iarasi de acord cu existenta la scara larga a ipocriziei afisate de persoanele din jurul sinucigasului. Ca nu deranjeaza gestul in sine de a alege sa-si curme singur viata, ci mustrarea de constiinta ca nu a ajutat cand inca ar fi avut timp sa o faca. Sau la unii chiar interesul pentru gura lumii ! De ce se jelesc cu lacrimi amare cand l-au pierdut de tot (desi poate sufletul si-a gasit astfel eliberarea), cand ar fi putut sa aiba doar ochii deschisi la semnalele de depresie si sa fie acolo, sustinandu-l ?
      Cat priveste religia, ea ii marginalizeaza pe sinucigasi si nu li se face slujba conform traditiei pentru ca li se imputa indrazneala de a alege sa moara cand vor ei si nu cand vrea Dumnezeu. Doar babele ultrareligioase de aia se si roaga de la o varsta incolo sa le ia Dumnezeu mai repede ca sa nu se mai chinuie, spre a-si primi sufletul mult dorita slujba de iertare a pacatelor din lumea asta si a fi sigure ca ajung in Rai, desi, sa fim seriosi, nu s-a intors nimeni sa ne dea asigurari ca asa este.

      Thumb up 6 Thumb down 0
      Reply
  7. Lorin Coryllus / 9 June 2015 23:41

    Da, și eu cred că-i un mare bullshit asta cu “doar în tine, bla, bla…”

    Thumb up 2 Thumb down 1
    Reply
  8. nyx / 9 June 2015 21:27

    ai nevoie de ajutor? 😉

    Thumb up 2 Thumb down 3
    Reply
  9. aisha / 9 June 2015 19:11

    Ce bine ar fi daca in viata am avea sansa de a intalni macar un om ca tine cu care sa putem vorbi…

    Thumb up 7 Thumb down 0
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro