O bunăciune trecută de 40, versată și cultă

Catchy

8 April 2017

Totul a început când te-am întâlnit pentru prima dată. Voiam să folosesc apelativul „dumneavoastră”. Îți mai aduci aminte? Te-ai uitat amuzat la mine și mi-ai spus „Ei, nu sunt chiar atât de în vârstă”. Și nu erai.

La naiba cu facultatea și cu momentul în care te-am întâlnit! Blegule! Eh, cel puțin m-ai mințit frumos!

După câteva săptămâni, eram amândoi într-o cameră de hotel, iar tu îmi vorbeai academic. Știai că asta mă excită. Nu pectoralii. Nu ochii ăia albaștri. Nici buzele. Doar vrăjeala de doi lei. Și termenii academici. Cel puțin, acum știu cum e să ți-o tragi pe ritmuri de psihoterapie și depresie. Cam așa te văd. O bunăciune trecută de 40, versată și cultă, care știe diferența dintre „hai să ți-o trag” și „hai să ți-o trag academic”.

bărbat dezirabil

Asta m-a făcut să revin de fiecare dată în acea cameră de hotel, să îți ascult povestirile și să mă urc pe tine. Cretinule! Puteai să îmi dai un motiv să nu plec! Puteai să mă oprești! A fost mai simplu așa, nu? Doar nu îți trebuie bătaie de cap. E mai dulce libertatea. Și prostia.

Așteptam să-mi spui să rămân. Așteptam să-mi spui că mă iubești. Așteptam să-mi dai un semnal, să-mi spui să ies din relația în care eram. Aș fi vrut să mă răpești și să mă ții doar pentru tine. Voiam să-mi fii și tată, și amant, şi frate, și prieten.

Dar asta nu s-a întâmplat.

Toți porii îmi spuneau să nu plec, îmi spuneau că te-am găsit, în sfârșit.  Îmi spuneau că sunt o proastă, că te voi pierde! Nu știu dacă te-am avut vreodată cu adevărat, ca să pot spune că te-am pierdut… A fost doar sex, nu? No strings attached. Fără ogligații.

Încă te visez. Încă aștept să mă abordezi, să mă întrebi ce mai fac și să îmi spui că totul va fi bine. Că am să reușesc și că sunt puternică. Aștept să-mi spui să mă întorc. Aștept..

Nu vreau bani, nu vreau logodnă, nuntă sau copii… Te vreau. Atât. Simplu. Academic.

Te vreau gol și sincer.

Te iubesc.

Guest post by Amanta

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.


Citiţi şi

Azi, la 40

Ca ei n-am întâlnit…

Detest să-mi fie dorit doar trupul

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
13,636 views

Your tuppence

  1. Adrian R / 17 April 2017 23:43

    credeam ca bunaciunea de 40 de ani e femeie! aia da, poate fi la 40 de ani si culta, face sex cu imaginatie, nu ca vitica de 23 care sta doar sa primeasca
    dar lui boulache cand o intalneste la 40 pe aia de 23 i se usuca creierul, devine pitzifelnic ca sa nu para batran printesei de 23
    cade vitica pe spate de cultura boului pen ca-i deosebit de proasta, dar se plictiseste repede
    daca ala nu-i bou o lasa el inainte in camera de hotel, ce drac sa vorbesti tu , cult in cap cu pitzifelnica de 23, bai bunaciune?!

    Thumb up 1 Thumb down 0
    Reply
  2. axelle / 11 April 2017 18:12

    In completare- daca bunaciunea era un barbat, este mai rau,egal cu Zero! Barbatul cu cat este mai versat cu atat nu se leaga la cap! :))

    Thumb up 3 Thumb down 0
    Reply
  3. i.c.ovideo / 9 April 2017 13:07

    O poveste simpla dar atat de actuala,nimeni nu poate forta destinul,sau poate…..dar rezultatul e acesta,e pacat,uneori iubirea e nedreapta,vine prea tarziu sau…este neinteleasa,ori porneste cu multa,multa pasiune si dupa un an unul dintre parteneri,crede ca e gresita relatia,motivul ???? sant atatea motive,subiective sau obiective din punctul de vedere al celor cu ”revelatie”,negandindu-se nici un moment cata durere provoaca…..aceasta e si pentru tine I.C……poate intr-o zi am sa va relatez o poveste cu mult mai multe momente picante….

    Thumb up 3 Thumb down 0
    Reply
  4. axelle / 8 April 2017 11:29

    Draga Bunaciune, in final te ai chinuit degeaba ,el nu a dat doi bani pe tine! Dovada ca te ducea la hotel si nu reprezentai decat bunaciunea cu care si o tragea, depunea doar efortul sa ti livreze cultura…..

    Hot debate. What do you think? Thumb up 7 Thumb down 6
    Reply
    • Tania Lupu / 11 April 2017 1:44

      Bunaciunea era el, desteapto! Daca nu te repezeai la criticat precum fata mare la… maritat poate aflai si tu.

      Thumb up 4 Thumb down 3
      Reply
      • axelle / 11 April 2017 15:32

        Eu m-as marita (din nou ) dar inca nu am gasit un tip bun, cult,matur emotional care sa stie diferenta dintre “hai sa ti o trag” si asumarea unei relatii cu bune si rele .Asa ca ramane sa sper :))

        Thumb up 2 Thumb down 1
        Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro