O cheamă Anna…

Maria Bertoldo

4 November 2015

Maria Bertoldo

Sâmbătă, pe la prânz. Ne-am întors de la cumpărături, am cumpărat tot ce era pe lista și ceva în plus. N-am cumpărat lapte, am uitat să-l trec pe listă. Nu-i nimic, dau o fugă până la magazinul din colț. Alex e în garaj, își lustruiește motocicleta. Până termină el, eu sunt deja acasă cu laptele. Nu-i place cafeaua neagră.

Nu-i spun lui Alex că ies și nu-mi iau telefonul, doar mă întorc în cinci minute.

Dar magazinul de la colț e închis la ora asta. Am uitat că și-au schimbat programul. Merg mai departe, găsesc eu un magazin deschis în zonă. Sunt relativ nouă în oraș, nu prea cunosc împrejurimile. Mă aventurez pe niște străduțe cu nume exotice și case misterioase. O pisică țâșnește dintr-o curte cu portocali.

–  Lizzie, come back! se aude o voce ascuțită din casa cu obloane verzi. Apoi: Maria!

Tresar. Nu mă poate striga pe mine. Număr pe degete persoanele cunoscute in orașul acesta.

Și totuși, pe mine mă strigă femeia din casa cu obloane verzi. Îmi face cu mâna și îmi spune să aștept, coboară imediat. Mă întreb de unde mă cunoaște doamna asta elegantă și atât de elaborat fardată. Oare așa stă tot timpul în casă, îmbrăcată și încălțată de parcă ar fi pe punctul de a pleca la o întâlnire importantă?

femeie la fereastra

Mă asigură că se bucură mult să mă revadă și mă întreabă ce face soțul meu. Răspund frumos la amabilități, încercând să nu par complet zăpăcită. Mă invită în casă, îmi spune că i-ar plăcea să-mi ofere o cafea. Știu că nu am timp, dar nu pot să refuz. Trebuie să intru în casa misterioasă cu obloane verzi. Și trebuie să-mi amintesc cine este femeia asta.

Urcăm scările din piatră și intrăm într-o cameră mare, cam întunecată, dar răcoroasă. Mobilier vechi și tablouri sumbre pe pereți. Masă pregătită frumos pentru două persoane.

– Îl așteptam pe Charles, îmi spune, dar nu mai poate veni, copilul lui are febră.

În sfârșit, îmi pică fisa, știu cine e Charles, e o cunoștință a soțului meu, l-am cunoscut la o ieșire în grup cu motocicletele. Iar doamna aceasta elegantă trebuie să fie fata în negru, cu bocanci din piele, care îl însoțea atunci. Incredibil, cum se poate transforma o femeie!

O privesc în timp ce pregătește cafeaua. Vorbește repede și gesticulează mult. La încheietura mâinii stângi are tatuat, cu litere foarte mici, cuvântul “love”.

Îmi pare rău pentru prânzul ei ratat, pentru după-amiaza pe care o va petrece singură în casa asta veche și întunecoasă, în care a locuit cândva bunica ei. Pentru rochia frumoasă pe care a îmbrăcat-o pentru el și pentru sticla de vin pusă la rece. Mă trezesc că o invit la noi la prânz, chit că nu am pregătit nimic special și nu l-am anunțat pe Alex. Mă refuză fără să stea pe gânduri:

–  Și dacă, totuși, vine Charles? Trebuie să-l aștept, am pregătit totul pentru el.

E timpul să mă întorc acasă, nici nu mi-am dat seama cum au trecut două ore de când am plecat. Alerg pe străduțele cu nume exotice. Nu mai văd casele misterioase. N-am cumpărat lapte.

Dau buzna în casă, îl văd pe Alex, palid, cum respiră ușurat. Știu că teama lui cea mai mare este că într-o zi aș putea să dispar. Împărtășim aceeași spaimă, nici eu nu-mi pot imagina o lume fără el.

Îi cer scuze pentru absența mea absurdă și îi povestesc despre casa misterioasă cu obloane verzi, despre pisica din curtea cu portocali și despre cafeaua băuta cu iubita lui Charles. Nu mi-am amintit numele ei, în cazul in care l-aș fi reținut vreun moment.

– Care Charles? mă întreabă el, încurcat. Ce motocicletă avea?

Îi descriu motocicleta, iar el își aduce aminte în final, de Charles.

– Ah, da! Iubita lui era fata aceea îmbrăcată în negru, cu un tatuaj la încheietura mâinii, nu ? Anna o cheamă pe fată. Biata de ea!

Nu știu de ce, dar cuvintele astea, “biata de ea”, în loc să-mi sune a compasiune, îmi sună a pericol. Brusc, văd în Anna o amenințare pentru toate soțiile din oraș, inclusiv pentru mine. Și eu care voiam să o aduc la noi acasa… O gelozie subită și stupidă, pe care nu pot să mi-o explic. Nu, nu vreau să mă transform într-o soție suspicioasă…

Îl rog pe Alex să se ducă el după lapte, între timp s-a redeschis magazinul din colț. Cât timp lipsește, îmi  voi pune cea mai frumoasă rochie, șiragul de perle și cei mai frumoși pantofi, un strop de ruj și câteva picături din parfumul preferat.  Vinul e deja pregătit, l-am pus la rece încă de ieri. Preventiv.

va urma



Citiţi şi

„Dimerditi!”

De ce te iubește atât de mult generalul american sau doctorul din Kabul

Cum am pierdut trei bărbați din cauza ei

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
2,343 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro