O eclipsă mai specială: eclipsa de Lună din Berbec, 28 septembrie 2015

Ingrid Panaitiu

22 September 2015

Ingrid

Neaşteptat de iute au trecut trei sferturi din anul 2015 şi spunem bun venit celei mai încărcate săptămâni din a doua jumătate a acestui an, săptămână aflată la răspântia a două anotimpuri. Şi poate fără să vrem, cerul ne întoarce cu privirea înapoi, la primele luni ale acestui an, mai precis în martie când avea loc cea din urmă cuadratură Uranus-Pluton în semnele Berbec şi Capricorn şi în aprilie, cu Luna Nouă în semnul Berbecului. Vorbeam atunci despre valul furtunos, dar totodată binefăcător, de libertate ce asumată, dărâma definitiv trecutul şi promitea pe ruinele vechiului, un nou viitor.

O scurtă întoarcere în trecutul recent prilejuieşte Eclipsa totală de Lună de duminică noapte ce are loc la gradul 5 Berbec, în apropierea Nodului Sud. Este o eclipsă de Lună mai specială, destul de rară, cu Luna la perigeu, aparent mai mare cu până la 14 procente şi mai luminoasă cu 30 de procente decât în mod obişnuit. Cea mai recentă Eclipsă-SuperLună Plină a avut loc în 1982 şi următoarea va avea loc în 2033. Momentul maxim al eclipsei are loc la ora 05:47 pentru Bucureşti, vizibilă pe cerul de vest, la 20 de grade deasupra liniei orizontului. Importanţa acesteia e amplificată şi de momentul echinocţiului de toamnă, anume intrarea Soarelui în semnul Balanţei, ce are loc câteva zile mai devreme, miercuri 23 septembrie. Debutul unui anotimp vesteşte noul, iar Balanţa este semn cardinal, unul din cei patru iniţiatori ai zodiacului. E un moment de bilanţ, ca la orice Lună Plină, doar că acum se socoteşte recolta ultimelor şase luni. Eclipsele de Lună sunt – dacă-mi permiteţi o metaforă extravagantă – aspiratoare cosmice, curăţă din calea noastră tot ce nu mai este trebuincios evoluţiei personale. Pot fi oameni, idei, credinţe ori dorinţe ce nu mai servesc viitorului. Experienţa unei eclipse este diferită de la caz la caz, depinde de traseul personal, de voinţa şi hotărârile din trecut ce au creat anumite consecinţe valabile azi. Eclipsa de Lună se petrece pe axa parteneriatelor, anume Berbec-Balanţă şi fireşte nativii Berbec (născuţi 22-30 martie) şi cei Balanţă (născuţi 25 septembrie-2 octombrie) cu Soarele în jurul gradului 4 al semnelor mai sus amintite sunt primii ce au de încheiat anumite socoteli cu trecutul. Prin extensie, Racii ( născuţi 23-30 iunie) şi Capricornii (născuţi 24-30 decembrie) vor avea un traseu interesant în următoarele luni. Importantă poate fi această eclipsă de Lună şi pentru cei care au în tema natală un reper sau o planetă personală între gradele 1-8 al semnelor cardinale.

eclipsa de luna

Cea mai recentă eclipsă de Lună petrecută la gradul 5 Berbec a avut loc în 27 septembrie 1996 – ce eveniment s-a petrecut în viaţa voastră în toamna acelui an? Ce era important atunci, ce este important pentru voi acum? Răspunzând la aceste întrebări puteţi afla cum vă puteţi folosi de energia generată de această Eclipsă-SuperLună Plină.

Bilanţ spuneam, dar şi o ultimă şansă de a întoarce spatele trecutului într-o anume poveste de viaţă acolo unde există îndoieli, temeri ori nesiguranţă în faţa tainicului viitor. Scenariile pot fi foarte variate: o cerere în căsătorie, o despărţire tumultoasă, o schimbare decisivă a carierei, renunţarea la unele prietenii ori relaţii, schimbarea comportamentului în sensul de renunţarea la diferite convenţii sociale ori compromisuri ce limitează libera expresie – atitudine privită din exterior că fiind rebelă şi exagerată, hotărâri intempestive etc. În relaţiile de dragoste, unul din parteneri poate cumpăni ataşamentul şi afecţiunea dăruită cu nevoile şi aşteptările pe care le are de la acea relaţie. Adevăruri tăinuite pot ieşi la iveală. De amintit că Mercur este retrograd în Balanţă, semnul parteneriatelor, ceea ce face ca multe relaţii să fie cernute în perioada următoare. Pentru mulţi, eclipsa de Lună poate fi percepută ca un moment eliberator, în care ruperea unui ataşament izbăveşte şi despovărează. Deloc neglijabilă este doza de liber arbitru (eclipsa are loc în Berbec, semnul ce nu cunoaşte limite când este vorba despre voinţă şi dorinţă de acţiune), prin urmare acţiunile viitoare sunt întocmai unui joc de cărţi, nu poţi şti dinainte unde este cartea câştigătoare. Eclipsa aduce zile încărcate cu emoţii puternice, pozitive ori mai puţin pozitive, aici face diferenţa liberul arbitru. În unele cazuri putem fi martorii unor acţiuni pripite ce provoacă certuri ori mici accidente. În 1996 marele profesor Saturn era în conjuncţie cu Luna, acum formează un triunghi aplicant cu efect binefăcător. Conjuncţia poate însemna constrângere, trigonul de acum ar putea înlesni luarea unei decizii pe termen lung ca rezultat exclusiv al propriei voinţe.

Eclipsa de Lună poate favoriza (în funcţie de tema natală) unirea a două inimi prin legământul preţios al iubirii şi e foarte posibil să fie trezit sentimentul, adesea inexplicabil, al găsirii sufletului pereche. Împăcări, reuniri, iubiri din trecut renăscute. În relaţiile existente partenerii îşi pot reafirma şi ajusta dorinţele şi nevoile dând astfel o nouă viaţă poveştii lor de iubire.

Vestea bună este că mulţi dintre voi, îndeosebi cei curajoşi în faţa noului, pot avea o toamnă foarte activă, aducătoare de multe satisfacţii în dragoste ori în cariera profesională. Zile importante ar putea fi 6, 11 şi 12 octombrie, când Soarele din Balanţă primeşte provocarea lui Pluton şi Uranus şi îndeamnă către privirea adevărului cu ochii larg deschişi. În zilele de 2 şi 16 octombrie, Mercur trece peste gradul eclipsei şi poate aduce veşti sau, în unele cazuri, mici dificultăţi în comunicare. Însă efectul prezentei eclipse de Lună se poate desface pe parcursul următoarelor şase luni.

Să privim noul cu nădejde, aşadar!

© Copyright 2014 Ingrid Panaitiu – Exclusiv pentru Catchy.ro



Citiţi şi

Horoscopul lunii mai 2017

Horoscopul săptămânii 3-9 aprilie 2017

Horoscop săptămânal 27 martie – 2 aprilie

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
8,556 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro