O faptă bună

Petronela Rotar

27 February 2014

Petronela RotarÎn urmă cu 8 ani, m-am înamorat de Grecia. Bine, mint. Cu 9, cînd un bărbat de care eram nespus de îndrăgostită a fugit cu mine până acolo, mi-a relevat-o scurt şi m-a lăsat cu ochii în soarele mediteraneean. Un an mai tîrziu, am decis să plec singură, la îndemnul terapeutei mele, să o regăsesc şi să mă regăsesc. Mi-au reuşit impecabil ambele intenţii, credeam, deşi acum, cînd recitesc ce scriam atunci, îmi vine să mă iau singură în braţe, într-atît de vulnerabilă îmi pare femeiuşca ce a scris cuvintele alea stîngace. Era înainte de Paşte, în Braşov era frig şi gri, fuseseră inundaţii mari în toată ţara, eram obosită şi tînjeam după soare. Afară nu înmugurise niciun copac. Am căutat febril şi am găsit locul ăla, în nordul Greciei, în Sithonia, m-am urcat într-un tren şi am plecat. Am găsit o Eladă cu 28 de grade, mare călâie şi pini înfloriţi. Cînd am ajuns la hotel, am descoperit că, deşi era extrasezon, iar pachetele de Paşte începeau la cîteva zile după plecarea mea, locul gemea de studenţi macedoneni de la un colegiu din Skopje, care veniseră în vacanţă, nu aveam să locuiesc într-un loc mai degrabă pustiu, cum fantazasem. Din fericire, hotelul avea două aripi, una cu vile minuscule, unde eram cazată şi eu, şi o alta formată din clădiri masive, unde erau cazaţi cei 200 de juni macedoneni. Îmi amintesc senzaţia pe care am avut-o cînd, după drumul epuizant, m-am aşezat la masă la taverna de la piscină şi m-am trezit înconjurată de cîteva zeci de masculi revoltător de tineri, unii dintre ei numai buni de dezbrăcat şi pus pe copertele revistelor glossy pentru femei, aşa de arătoşi. Şi eu care mă dusesem să fiu singură. Dumnezeu e un tip tare haios.

Desigur, eram privită ca o făptură stranie. Eram o femeie singură cuc, mereu cu cărţile în mînă şi firul căştilor atîrnînd din urechi, cel mai adesea transpusă sau tristă, într-un loc în care oamenii mergeau să se iubească sau să petreacă. Simţeam privirea celorlalţi alunecînd deasupra mea cu mirare sau compătimire, simţeam nedumerirea care venea din neînţelegerea unui fapt de necrezut pentru ei, dar care mie îmi părea atît de simplu, ăla că eu mă dusesem să fiu cu mine şi atît.

grecia2006

Apoi, într-o seară am făcut o faptă bună, de care o să îmi amintesc cu amuzament şi duioşie mereu.

În fiecare zi ieşeam de minimum două ori să îmi sun fetiţele, aflate în vacanţă la mama, de la un telefon public de lîngă hotel. Telefonul avea o hibă pe care o dibuisem din prima zi. În seara aia, unul dintre studenţii macedoneni, cel mai urîţel şi mai tălîmb dintre toţi cei pe care îi remarcasem cu coada ochiului cînd treceam printre ei, se chinuia să sune şi nu reuşea cu niciun chip. Eu aşteptam. Mă uitam la el, îl studiam, era mare şi greoi, fără să fi fost gras cu adevărat, statura lui avea ceva din indelicateţea unui animal masiv, un urs poate, însă chipul îi era imberb, copilăros, privirea speriată, fugărită. Mă uitam la el şi mi-l imaginam luat în derîdere de masculii feroce de care mă tot lovisem prin hotel, îmi era cumva evident că e printre prostovanii din an şi, cu atitudinea lui umilă, aşa avea să termine universitatea. Chinul lui m-a trezit din reverie, m-am înduplecat şi i-am arătat cum să telefoneze. Nu s-a lăsat dus, însă, înapoi, ci a aşteptat să sun şi eu şi să mă conducă. Erau cîţiva paşi de făcut, pe aleea cu chiparoşi. M-a întrebat dacă am venit cu părinţii, iar eu am rîs cu cochetărie şi i-am spus că tocmai mi-am sunat copiii. Vorbea o engleză precară, însă am înţeles cînd mi-a zis că fac mişto de el şi că replica asta cu copiii e o strategie ca să nu fiu agăţată. Apoi mi-a spus că el şi colegii lui vin des prin partea de hotel unde sunt cazată ca să se uite la mine şi că ei cred că sunt cea mai mişto femeie din hotel. Nu îmi amintesc dacă mi s-a inflamat egoul atunci sau doar mai tîrziu, cînd am văzut cu ochii mei cele aproape o sută de studente macedonence, colegele lor, unele frumoase de picau, dar deh, cioara de pe gard e mereu mai apetisantă decît vrăbiuţa din palmă. Şi, deşi îmi păruse bălălău, m-a întrebat pe neaşteptate, cu un curaj halucinant, dacă nu vreau să ies cu el la un pahar în seara următoare. Mi-a trecut fulgerător prin minte că îl pot refuza strivitor, dar mi-am închipuit ce feţe şi-ar fi compus colegii lui centauri, dacă era adevărat măcar jumătate din ce îmi spusese, să îl vadă la masă cu străina singură la care se holbau. Te fac om, mi-am zis, băiete, am rîs scurt şi am acceptat. A făcut ochii mari, m-a mai întrebat o dată dacă vorbesc serios, eu l-am asigurat că nu glumesc, am stabilit să ne vedem la 8 la barul hotelului şi a plecat chiuind.

A doua zi, citeam la o masă de lîngă piscină, cînd a venit să se reasigure că nu îmi rîd de el sau poate doar să le demonstreze tipilor din clica lui că nu îi minţise. Seara, m-am îmbrăcat vaporos, m-am rujat cu roşu carmin, dacă e bal, bal să fie, şi am coborît la barul hotelului. Aşa cum ştiam că va fi, locul era înţesat de junii macedoneni care veniseră să vază cu ochii din capul lor dacă prostănacul anului însuşi chiar avea randevu cu străina misterioasă şi singură. El, sărmanul, mă aştepta emoţionat, cu o floare, bineînţeles, aşa cum face orice gentleman desăvîrşit la întîlnirea cu femeia visurilor lui şi a altor cîteva zeci de tipi din gaşcă. Eu mă abţineam cu greu să nu rîd, dar el era teribil de timorat şi încurcat în toţi cei 19 ani ai lui, ceea ce făcea ca engleza lui, şi aşa inconsistentă şi şubrezică, să pîrîie şi să cedeze şi mai tare sub presiunea privirilor admirative ale fîrtaţilor lui. Am conversat cu greu, vreme de o oră şi ceva, despre ţările noastre, despre copiii mei, a căror existenţă am probat-o cu fotografii, despre şcoala lui şi despre cît de minunată sunt eu, bineînţeles, care acaparasem complet atenţia unui întreg colegiu din Skopje, însă doar lui şi numai lui i-o dăruisem pe a mea. Cînd am început să dau semne că mă plictisesc, iar conversaţia chinuită începuse să lîncezească, m-a invitat să îi cunosc profesorii, cărora le vorbise despre mine, bien sûr, şi restul colegilor care nu încăpuseră în bar să se holbeze la noi, însă îşi mai iţeau capetele şi rîsetele pe la uşi. Am decis să îmi joc rolul pînă la capăt, să nu întrerup binefacerea brusc, era evident că voia să mă plimbe ca pe un trofeu pe sub nasul absolut tuturor colegilor, aşa că m-am lăsat dusă prin toate cotloanele aripii unde erau cazaţi şi care fusese vandalizată binişor. Lipseau geamuri, iar cioburile rînjeau periculos de sub luciul apei din piscină, două statui îşi dezveleau cu graţie cioturile marmoreene, după ce le fuseseră smulse braţele, şi pînă şi palmierii aveau mai puţine frunze, iar cele pe care le consideraseră în plus pluteau în derivă, ca să le ţină companie bucăţilor de geam de pe fundul albastru al bazinului. Băuseră şi ei puţin în cîteva seri, mi-a explicat, bravînd, apoi mi-a făcut un tur complet de universitate, în rîsete, aplauze şi chiuituri. În cele din urmă, i-am spus că sunt obosită şi o să mă retrag, dar nu s-a lăsat, s-a oferit să mă conducă pînă la cameră. Am crezut că îi zăresc o sclipire aşa şi pe dincolo în ochi, drept urmare i-am spus, cît de gingaş am putut, să nu îşi ia nasul la purtare cu mine. Că o să mă ducă pînă în partea mea de hotel, o să îi spun noapte bună, iar el o să se întoarcă frumuşel la tovarăşii lui de spart geamuri şi statui, cu un statut nou-nouţ şi neciobit de gagiu fatal şi dezirabil, care dă pe spate femeile singure şi misterioase prin hoteluri şi pentru care tagma muierească nu mai poate avea secrete inavuabile de acum. M-a condus şovăielnic şi m-am temut ca îndrăzneala cu care mă invitase să nu recidiveze, însă s-a comportat ireproşabil, mi-a sărutat mîna şi a aşteptat să intru în vilă, politicos. Rîzînd, mi l-am imaginat ascuns prin vreun boschet de chiparoşi, două-trei ceasuri, pentru ca apoi să se întoarcă, triumfător, în aripa lui devastată, iar gîndul ăsta hilar m-a binedispus, simţeam că făcusem o faptă bună pentru copilandrul ăla, că avea să fie privit altfel de fete şi de camarazii lui, că într-o zi, în bildungsromanul lui, voi fi fost un personaj important, deşi fulgurant, că pentru el excursia aceea în Grecia va fi fost una iniţiatică, iar toate astea le va privi detaşat şi cu siguranţa tipului mişto care va termina să fie la celălalt capăt al tinereţii lui care acum începe.

În ultimele două zile pe care le-am petrecut acolo, înainte de plecare, a venit în fiecare dimineaţă la măsuţa mea de la piscină, unde îmi beam cafeaua cu lapte şi citeam, şi parcă şi felul în care păşea era diferit cînd se întorcea la a lui, pe care acum o împărţea cu cei mai şmecheri tipi din colegiu, care-l primiseră în rîndurile lor.

Petronela-i toată aici.

Citiţi şi

Știi cine sunt?

Un sărut cât toată dragostea neîmpărtășită a tuturor fetelor din lume

Ei nu-i ajunge bărbatul de acasă

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
22,890 views

Your tuppence

  1. Anna / 23 February 2016 23:43

    Și tu ești o tipă taaaare misto, cu atitudine și prezenta de spirit !!! Nu știu câte persoane s ar fi gândit la bietul student stângaci, dar plin de hazardul tinereții, și ar fi reușit sa l aducă într o lumina favorabila în fata găștii teribiliste:). Nu numai ca scrii misto, dar ai și reacții pe masura. Te admir!

    Thumb up 3 Thumb down 0
    Reply
  2. Care au fost cele mai viralizate subiecte in presa online si pe bloguri? (W9, 2014) | refresh.ro / 3 March 2014 11:23

    […] O fapta buna – catchy.ro23 shares 91 comments 303 likes 1 tw. trackback 74 tw. followers […]

    Thumb up 2 Thumb down 2
    Reply
  3. Petronela Rotar: poveşti greceşti - acestblogdenerviacestblogdenervi | / 2 March 2014 13:57

    […] În urmă cu 8 ani m-am înamorat de Grecia. Bine, mint. Cu 9, cînd un bărbat de care eram nespus de îndrăgostită a fugit cu mine până acolo, mi-a relevat-o scurt şi m-a lăsat cu ochii în soarele mediteranean. Un an mai tîrziu, am decis să plec singură, la îndemnul terapeutei mele, să o regăsesc şi să mă regăsesc. Mi-au reuşit impecabil ambele intenţii,  credeam, deşi acum cînd recitesc ce scriam atunci îmi vine să mă iau singură în braţe, într-atît de vulnerabilă îmi pare femeiuşca ce a scris cuvintele alea stîngace.  Din vacanţa aia am o amintire hazlie şi duioasă, în acelaşi timp, o poveste despre cum am pus eu umărul la desăvîrşirea unui tînăr macedonean din Skopje care o să mă ţină minte toată viaţa lui. Povestea o găsiţi aici, click. […]

    Hot debate. What do you think? Thumb up 8 Thumb down 0
    Reply
  4. daniel / 27 February 2014 14:56

    🙂

    Thumb up 4 Thumb down 0
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro Web analytics

catchy.ro