O femeie care nu poartă parfum nu are viitor (II)

Ana Maria Lebădă

24 May 2011

În articolul de săptămâna trecută vă invitam la o incursiune în lumea olfactivă a Femeii din antichitate. Aşa cum v-am promis, săptămâna aceasta, călătoria continuă cu un periplu prin lumea arabă, cu haremurile sale, apoi prin Franţa şi Anglia medievale, pentru a ne opri în Renaştere. Octavian Sever Coifan şi de această dată.

Parfumurile Asiei Mici – Lumea Arabă

Mahomed afirma că parfumurile au puteri purificatoare şi terapeutice, atât pentru corp, cât şi pentru spirit. Pentru arabi, parfumul nu este seducţie, ci elevare a spiritului. Profetul se parfumează  după ce şi-a vizitat favorita, pentru a se purifica şi a reintra în armonie cu lumea.

Saladin, liderul militar şi politic musulman care s-a distins în luptele împotriva cruciaţilor creştini, ordona în secolul al XII-lea spălarea cu apă de trandafir a pereţilor moscheii Omar din Siria. În acest domeniu, rafinamentul suprem era următorul: mortarul pentru construirea moscheilor includea întotdeauna în compoziţia sa puţin mosc, pentru ca soarele atingând zidurile la orele calde ale amiezii, să exalte parfumul. Dulciurile erau parfumate cu apă de trandafiri. Apa de băut era aromatizată cu o răşină odorantă, iar cafeaua era amestecată cu ambră.

În harem, covoarele erau presărate cu petale de trandafiri şi iasomie, cădelniţele fumegau, iar sclavele le stropeau pe soţiile stăpânului cu apă de roze. Amatoare de miresme grele, musulmanele purtau ca bijuterii perle în care erau depozitate diferite aromate. Arabii preţuiau îndeosebi câteva flori: narcise, violete, zambile, trandafiri, liliac şi crin. Trandafirul, simbol al voluptăţii şi frumuseţii perfecte, era floarea preferată a arabilor. Balsamul de Mecca era una dintre cele mai frumoase şi mai rare arome. Arabia celor o mie de parfumuri dispunea de cele mai preţioase aromate: styrax, myrrha, scorţişoară, cinnamom şi labdanum, iar culegerea lor avea un caracter iniţiatic, realizându-se în cadrul unui ritual special.

Parfumurile Occidentului – Evul Mediu Timpuriu şi Central

Galii erau total insensibili la parfumuri până la cucerirea lor de Iulius Cezar. Odată cu venirea creştinilor, tămâia a început să fie tot mai mult folosită în biserici, alături de lumânările parfumate. În secolul al VI-lea, Fortunat, pastor şi poet latin, povestea despre petrecerile la care invitaţii erau încoronaţi cu trandafiri, iar camerele lor erau delicat parfumate. În acelaşi secol, Fredegunda, iubita lui Chilperic, principe din neamul Merovingienilor, folosea parfumuri puternice pentru a seduce spiritul slăbit al celui iubit, după ce îl asasinase pe episcopul Pretextat cu un vin de absint, în care amestecase miere, mosc şi otravă. Similar, în povestirile despre cavalerii Mesei Rotunde, parfumurile erau amestecate cu filtre magice. Trebuie menţionat însă că parfumurile erau folosite doar de nobilime şi de cei cu stare şi putere.

Parfumurile cu excipient alcoolic se dezvoltă lent. Se crede că primul a fost cel al reginei Ungariei, creat în 1370 din flori de rozmarin şi alcool. Faimoasa Eau de Reine de Hongrie, apreciată secole de-a rândul pentru calităţile sale terapeutice şi estetice, a fost creată special pentru regina Elisabeta a Ungariei, care, la cei 70 de ani ai săi, ar fi recurs la subtilul miros pentru a-l seduce pe regele Poloniei, cu care ulterior s-a şi căsătorit. În 1379 apare Eau de Carmes, creată pentru regele Carol al V-lea. Acesta îşi planta în grădina palatului lavandă şi rozmarin pentru a distila apele înmiresmate ale florilor respective.

În această perioadă este moda rozariului parfumat, a gulerelor de blană parfumate cu esenţe rare, a săculeţilor de trandafiri uscaţi şi alte aromate. Existau parfumuri-pastă (un amestec de styrax, labdanum şi gumă tragacanta) întărite în diverse forme, cel mai adesea de pasăre – oiselet de chypre. Ele erau aşezate pe mese, în colivii de argint sau în diverse alte recipiente.

În timpul Marii Ciume, care a bântuit Evul Mediu, se recomanda presărarea camerelor cu aromate, apă şi oţet parfumat şi arderea în casolete a rozmarinului şi a ienupărului. Dezinfecţia se putea realiza cu piper, scorţişoară, ghimbir, mosc, cuişoare sau macis. Preventiv, trebuiau inhalate materii vegetale şi animale plasate în sfere (boules de senteur) supranumite şi „măr de mosc” sau „măr de ambră”. Prin formă, aceste sfere se asemănau cu un măr şi aveau un conţinut adesea ambrat. Ele erau prevăzute cu găuri pentru difuzia parfumului, acesta fiind iniţial mosc, abia apoi ambră  şi în final aromate (în principal răşini, labdanum, benzoe, styrax, scorţişoară, cuişoare, iris sau nard). Se purtau în mână, la curea, la gât ori la deget, devenind rapid adevărate obiecte de artă, dar şi simboluri ale categoriei sociale căreia îi aparţinea purtătorul.

Parfumurile Renaşterii

Prin intermediul arabilor, spaniolii au devenit experţi în impregnarea pieilor cu parfum şi au lansat celebrele Peau d`Espagne. Acestea erau piei de cămilă impregnate cu esenţă de trandafir, santal, lavandă, verbena, cuişoare sau scorţişoară, malaxate apoi cu mosc, civet sau ambră. În toată Europa se purtau renumitele mănuşi parfumate. Marchizul Frangipani a inventat parfumul pentru piei pe bază de migdale amare. Actuala cremă marţipan reprezintă transpunerea în domeniul culinar a acestei formule.

În timpul regelui Henric al II-lea, parfumurile au fost în Franţa expresia opulenţei şi a fastului. Diana de Poitiers, iubita regelui, a folosit remarcabile cantităţi de parfumuri cunoscute, precum şi o apă rămasă secretă, pentru a-şi păstra frumuseţea. Catherine de Medici, soţia regelui, a folost însă parfumurile în scopuri diabolice. René – credinciosul ei astrolog şi alchimist de origine florentină – a creat pentru ea bijuterii în care puteau fi ascunse otrăvuri puternice, a căror prezenţă era mascată prin purtarea unor mănuşi foarte parfumate.

În timpul regelui Henric al III-lea, parfumurile şi cosmeticele erau folosite în Franţa în mod obsesiv. Erau parfumaţi chiar şi câinii şi papagalii. În plus, multiplele accesorii şi bijuterii creau o atmosferă efeminată. Regele însuşi purta bijuterii ce adăposteau parfumuri, preferatele lui fiind ambra şi pudra de violete. Era moda celebrelor sfere de aur sau argint ce închideau în interiorul lor parfumuri solide, destinate protejării faţă de ciumă, migrene, hemoragii sau febră. Progresiv, mania parfumurilor s-a substituit igienei. Această modă a fost încurajată mai ales de reginele de origine italiană, precum Catherine de Medicinsau Maria de Medici (soţia lui Henric al IV-lea)

În Anglia, parfumeria s-a dezvoltat considerabil sub domnia reginei Elisabeta I, epocă în care era la modă ca marile doamne să participe la distilarea esenţelor florale şi la confecţionarea sferelor parfumate sau a săculeţilor cu plante.Unul din obiceiurile vremii era ca nobilii să aibă şi ei câte un alambic, să distileze esenţe şi apoi să schimbe între ei diferite reţete. Pasiunea pentru apele florale devenise atât de mare, încât Parlamentul a fost pus în situaţia de a promulga în 1770 un act prin care le condamna pe acele femei care aveau să abuzeze de parfumuri pentru a-i seduce pe bărbaţi.

Exista credinţa că apa e responsabilă de apariţia şi extinderea epidemiilor, iar acest fapt a generat o mare aversiune faţă de băi, conducând la distrugerea a numeroase băi publice. Aparenţa exterioară începea să aibă o importanţă tot mai mare, iar asocierea ideii de curăţenie cu frica faţă de băi a adus noţiuni de igienă cu totul noi: haine impregnate cu săculeţi, flori sau plante uscate. Amanta regelui Henric al IV-lea al Franţei spunea despre acesta că mirosea ca un stârv. Cei prea parfumaţi erau suspectaţi că, astfel, ar încerca să ascundă diverse defecte naturale. În consecinţă, în secolul al XVI-lea s-a răspândit o putoare generală. Parfumurile ţineau loc de igienă, fiind folosite pentru a ascunde mizeria şi a învinge miasmele.

Săptămâna viitoare continuăm: curtea Regelui Soare, perioada Rococo, trecem şi pe la Napoleon şi Josephine, gustăm puţin (din) Romantism şi ne oprim fix pe buza seducătoare a Belle Epoque.

O săptămână înmiresmată vă doresc!



Citiţi şi

Baiser Fou nu e pentru fete cuminți

Bătrânul din tren

Noi știm când trebuie să vă furăm din grădină

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
5,071 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro