O femeie divorțată e altceva

Miriam Eugenia Soare

19 October 2015

miriam soarePuşcărie, frate, puş-că-ri-e! Intrasem în anul întâi de facultate şi nu mă lăsa nicăieri. Se face gaşcă la facultate, ne organizăm cu înfrigurare să plecăm la munte. Prima ieşire studenţească. Majoritatea ne cunoaştem din liceu, dar mai sunt şi nou sosiţi. Unul zice să mergem la Sinaia, altul, la Predeal, bineînţeles cu trenul, cu personalul, că aşa erau vremurile. Singurul copil care avea maşină personală era Nicu Ceauşescu, restul cu ITB-ul şi CFR-ul.

Vin acasă exaltată şi feerică precum bradul de Crăciun, dar are mama grijă să-mi scoată instalaţia din priză şi să-mi stingă beculeţele. Unde să mă duc? La munte? Cu colegiiiiii? Hmmmm, adică să vin acasă mâine-poimâine cu burta la gură şi nemernicul nici să nu vrea să mă ia de nevastă? Să-mi distrug viaţa şi cariera? Să îi fac de râs în bloc? Nu pleci nicăieri, zice mama mea scurt şi răspicat. Încerc s-o înduplec în fel şi chip şi-mi amintesc de fata vecinilor, Manuela. Era studentă la Universitate. Avea, ce-i drept, doi ani mai mult ca mine, dar părinţii ei o lăsau oriunde voia ea. „Măi, mamă, pe ea de ce o lasă părinţii ei să plece cu colegii la munte şi tu pe mine nu mă laşi? Şi-mi dă mama cu răspunsul peste ochi, „Manuela a fost măritată şi e divorţată. O femeie divorţată, e altceva.” Mda, uitasem acest mic amănunt.

Înghit în sec şi mă umplu de spume, precum maşina de spălat, dar ştiu că orice aş spune, „nu”, rămâne „nu”. În compensare, crede mama, mă târăşte cu ea la nunta prietenei ei, care la 38 de ani se recăsătoreşte. Ce poate să fie mai mişto, decât să mergi ca o fata bătrână, cu părinţii tăi la nuntă, în loc să mergi cu colegii la munte? În faţa mea la masă, fratele miresei. Un băiat drăguţ, elegant, însoţit de o fată urâtă cu draci. Cert este că fratele miresei, Adrian, se uită la mine că la a opta minune a lumii. E teleportat. Zici că nici n-a mai văzut aşa prinţesă ca mine. Mă amuză atenţia lui, dar şi disperarea vădită a însoţitoarei lui. În sfârşit, gata nunta. Plecăm acasă.

femeie

Luni, la şcoală. Colegii râd, povestesc, gesticulează… ce să zic, nici nu înţeleg poantele, dacă n-am fost acolo. Ei sunt deja o frăţie, eu sunt figuranta care a inventat motive ca să nu meargă cu ei. „Cum dracu’ să n-o lase mă-să? Cine, frate, crede aşa ceva?” Da chiar, cine crede aşa ceva? Seara vin acasă abătută şi plină de obidă. Mama radiază, „Dragă, a sunat Adrian şi m-a întrebat dacă îi permit să te invite în oraş la cofetărie. M-am gândit că n-ar fi rău. Băiatul e inginer. Are perspective bune, e drăguţ, educat şi are apartamentul lui, aproape, aici, la Moghioroş.”

Bine, mamă, spune-i că merg, îi răspund eu plictisită şi gândindu-mă că băiatul ăsta e chiar drăguţ. Ce să mai, vine, mă plimbă, mă aduce seara acasă, regulamentar, la ora 21.30 şi, după trei săptămâni, mă cere de nevastă. Eu zic da. Mama e fericită. Tata vrea să-mi facă rochie, eu zic că nu e cazul. Am una pe care am îmbrăcat-o o singură dată. Îmi spune că aranjează masă la restauranul X. Îi spun că nu e cazul. Că vreau o petrecere în cadru intim şi fără tămbălău. Mă întreabă câţi colegi invit. Niciunul. Mă mărit într-o miercuri. Toţi mă cred ciudată sau emoţionată. Nu sunt nicicum. Sărbătorim în familie, în casa părinţilor mei, şi-mi iau soţul de braţ şi plecăm acasă la el. Îmi pun pijamaua şi mă bag în pat. Când să pună mâna pe mine, mă dau rănită. Mă doare capul, îmi vine să vărs, cred că ceva din ce-am mâncat mi-a făcut rău. Soţul, că da, era soţul meu, îmi face un ceai şi speră că poate îmi revin, că poate na… una, alta… Până la urmă adormim, mă ţine în braţe şi oftează. Probabil se gândeşte că şi mâine e o zi şi că dacă insistă o să pară insensibil şi seamănă a viol.

Dimineaţă e joi. Nu era ca acum, cu luna de miere, petrecerea de burlaci şi alte fandoseli. Se trezeşte la ora 5 şi pleacă la fabrică. Eu când mă trezesc, îi pun verigheta pe noptieră şi plec la mama. Râdem, glumim amândouă. Niciodată nu am discutat intimităţi cu mama. Sună telefonul fix. Era un prieten cunoscut la mare în vara trecută. Era în trecere prin Bucureşti şi pleca spre Poiana Braşov. Mă invita să bem o cafea undeva pe lângă Gara de Nord. O pup pe mama şi plec la cafea. O plăcere să-l revăd. O veselie de băiat. Se uită ghiduş la mine şi mă întreabă dacă nu merg cu el la munte. Răspunsul meu vine relaxat şi firesc, da. Ne suim în tren şi pe-aici ţi-e drumul, domnişoară! Seara, pe la ora 22, bag în telefonul public o fisa de 3 lei şi-mi sun mama. Din receptor răzbate vocea ei care toacă precum Cip&Dale.

– Imediat să vii acasă, Adrian e îngrijorat, am înnebunit cu toţii, eşti plecată de la prânz…

– Mamă, sunt la Poiana Braşov şi vin mâine.

– Lasă prostiile şi vino imediat acasă.

E rândul ei să înghită în sec.

– Cum adică ai plecat la munte? Cine ţi-a dat ţie voie la munte? Pe mine m-ai întrebat? Pe soţul tău l-ai întrebat?

– Mamă, am să divorţez şi o femeie divorţată e altceva. Parcă aşa spuneai.

Pe Miriam o găsiţi întreagă aici

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂 Trimite-ne textul pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

Tată, eu nu mă mai grăbesc…

Anton Cehov, oglinda complexelor noastre

Culoarea fericirii

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
44,010 views

Your tuppence

  1. ioana / 20 October 2015 18:23

    :)) mi-a placut la nebunie:)

    Well-loved. Like or Dislike: Thumb up 16 Thumb down 2
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro