O formă perfectă pentru un trup de femeie

catchy

22 October 2011

A fi femeie era cândva sinonim cu tot ce e sensibil, gingaș, frumos, pur, delicat, iar lucrurile nu s-au schimbat prea mult nici în era post-feministă, care folosește o teribilă portavoce pentru a-și comunica valorile: media. Literatura pentru femei rulează obsesiv regulamente, photoshop-ul ridică standardele către culmi intangibile, modelele care-și încheie cariera pe la 20 de ani obligă milioane de doamne să se înghesuie în celebrele 90-60-90, chiar dacă uneori misiunea este grea. Dacă devine imposibilă, apare frustrarea și începe o goană, uneori epuizantă, după frumusețe.

Discursul cinicilor și al apostolilor de formă poate să dea fiori și celor mai rezonabile femei, mai ales dacă mesajul vine în momente vulnerabile: până ajunge să-și demonstreze calitățile și „frumusețea interioară“, o femeie va fi judecată întotdeauna după aspectul exterior: greutate, forme, modul în care este îmbrăcată, aspectul părului, cam totul contează. Dacă la unele specii de păsări și animale, femela alege, iar masculul (păunul sau leul, de exemplu) e cel care trebuie să-și demonstreze calitățile fizice, în lumea noastră, bărbații nu numai că dețin puterea financiară, dar au și dreptul de a decide cine este „norocoasa“. Vrem sau nu vrem, uneori suntem sensibile la acest tip de sfaturi, mai ales că sunt obsesiv repetate .

Emanciparea ne-a adus dreptul la vot, munca cot la cot cu bărbații, asta pe lângă îndatoririle casnice, care se pare că au rămas tot ale femeilor, dreptul de a purta pantaloni, într-un cuvânt masculinizarea. Și dacă tot am vrut drepturi egale, atunci a trebuit să fim de două ori mai puternice decât ei, bărbații, pentru a demonstra că nu suntem „sexul slab“. Nu că ar recunoaște-o vreodată!“, spune Mihaela Bilic, probabil cel mai cunoscut medic nutriționist din România, cea care le-a pus în “forme rezonabile” pe cele mai cunoscute dintre femeile țării.

“În ciuda constituției noastre fragile ni s-au pus pe umeri poveri și exigențe de înalt nivel: pe lângă statutul de mamă, soție și bună gospodină trebuie să fim frumoase, slabe, zâmbitoare și bine dispuse, iubite perfecte, bucătărese desăvârșite, salariate model – dacă se poate cât mai bine plătite, să contribuim și noi cu ceva la bugetul familiei – și, nu în ultimul rând, bune șoferițe!”, adaugă Mihaela Bilic, care va lansa cartea la începutul săptămânii cartea “Sănătatea are gust”.

Mama natură a avut și ea grijă să înăsprească „condițiile de concurs“ pentru că, ne place sau nu, trebuie să recunoaștem că nu ne naștem egali, spune Mihaela Bilic. Avem de două ori mai multe celule adipoase decât bărbații, situate cu predilecție pe șolduri, fese și coapse, zone care sunt puțin sensibile la restricțiile alimentare (cură de slăbire), hormonii feminini (estrogen și progesteron) au un nivel variabil, atât pe parcursul unei luni (ciclu menstrual), cât și de-a lungul vieții (sarcină, alăptare, menopauză), variații care duc la modificări de poftă, apetit, metabolism, dispoziție, suntem predispuse la anemie (pierderile de fier prin menstruație) și la osteoporoză (pierderi de calciu după menopauză). Nu în ultimul rând, ne maturizăm mai repede (intelectual), dar îmbătrânim mai devreme fizic – însă, dacă asta poate fi o consolare, suntem mai longeviveavem o incidență mai mică pentru boli precum diabet zaharat tip 2, boli cardio-vasculare (hipertensiune, infarct miocardic, accident vascular), cancer digestiv, hepatic sau pulmonar. Însă avem exclusivitate pentru cancerul de sân și cel de col uterin.

Este drept, însă, că exigențele de ordin fizic, psihologic și social își pun amprenta asupra imaginii noastre, a încrederii în propria persoană și au ca rezultat final o luptă perpetuă, reală sau nu, cu kilogramele. Noțiuni precum cure de slăbire, diete, alimentație sănătoasă și echilibrată, detoxifiere, antioxidanți ne vor trezi întotdeauna curiozitatea din simpla dorință de „mai bine“. Acel „mai bine“ care ne face de multe ori să uităm să ne bucurăm de „binele“ pe care îl avem. Dar asta e o altă discuție…

Vă prezentăm mai jos tipurile de siluetă feminină, așa cum au fost definite ele în literatura de specialitate și analizate de Dr. Mihaela Bilic, alături de sfaturi și reguli “de întreținere” a fiecăruia dintre ele.

 1. Forma „pară“. Este o siluetă eminamente feminină, fiind determinată de hormonii sexuali estrogen și pro­gesteron. Această formă numită gi­noidă are o dis­tribuție a grăsimii în jumătatea inferioară a corpului (șolduri, coap­se) din rațiuni de per­petuare a speciei: depozi­tele de grăsime din aceste zone sunt folosite pentru sarcină și alăptare; talia este subțire, umerii mici, iar sânii, în majoritatea cazurilor, bine reprezentați.

Este o siluetă ideală din punct de vedere al protecției împotriva diabetului și bolilor cardiovasculare, însă reprezintă un adevărat coșmar în lupta cu kilogramele: nu numai că aceste zone nu răspund la cura de slăbire, dar slăbitul se va face din grăsimea situată de la talie în sus (sâni, față, abdomen).

Forma „pară“ se asociază frecvent cu o circulație sangvină deficitară, retenție de apă, drenaj limfatic insuficient și celulită. Orice kilogram în plus se vede cu ușurință – sunteți feminină, fără îndoială, însă greutatea trebuie ținută drastic sub control.

5 reguli alimentare

  • Diminuați consumul de sare adică eliminați din alimentație mezelurile, brânzeturile, semipreparatele, conservele,afumăturile.
  • Creșteți consumul de legume, verdețuri și fructe pentru că sunt bogate în apă, vitamine, fibre și minerale (potasiul ameliorează retenția de lichide).
  • Consumați proteine slabe (carne, pește, ouă, lapte degresat) deoarece accelerează metabolismul și nu se transformă în grăsime de depozit.
  • Uitați de dulciuri și de zahăr, caloriile conținute de acestea se vor duce direct pe șoldurile voastre; introduceți în schimb în alimentație glucide lente (pâine, cereale, paste, orez, fasole, mazăre) pentru că dau senzație de sațietate, scad pofta de dulciuri și sunt bogate în minerale și oligoelemente (fier, zinc, seleniu, calciu, fosfor).
  • Beți lichide de-a lungul întregii zile pentru a grăbi eliminarea toxinelor; consumați apă, ceai și, de ce nu, supă sau ciorbă.

5 obiceiuri obligatorii

  • De câte ori aveți ocazia, bălăciți-vă (înot, aquagym sau simplul mers prin apă până la talie) – tonifică jumătatea inferioară a corpului, îmbunătățesc circulația și întoarcerea venoasă, reduc celulita și ajută la diminuarea depozitelor de grăsime.
  • Spuneți „da“ oricărui tip de masaj (drenaj limfatic, de relaxare, de tonifiere, pentru slăbit); orice acțiune mecanică asupra zonelor critice determină intensificarea circulației, eliminarea toxinelor și a excesului de apă, remodelarea și micșorarea cantității de țesut adipos.
  • Înlocuiți baia în apă fierbinte cu dușurile rapide terminate cu un jet de apă rece, care intensifică circulația; hidratați apoi pielea cu orice tip de cremă (hidratantă, anticelulitică sau de slăbit) – nu poate avea decât efecte benefice.
  • Faceți mișcare cu orice preț, este unica voastră șansă de a reduce depozitele de grăsime; activitatea fizică de intensitate medie și durată prelungită (peste 20 minute) este cea care consumă lipide.
  • Îmbrăcați-vă comod – pantofii prea strâmți sau prea înalți, hainele supermulate și curelele foarte strânse în talie împiedică întoarcerea venoasă; apelați la ciorapi care stimulează circulația, țineți cât mai des picioarele la orizontală și mergeți pe jos – contracția mușchilor crește drenajul limfatic.

2. Forma „măr“. Numită și forma androidă, este o siluetă deter­minată de hormonul masculin testosteron în care distribuția grăsimii se face în jumătatea superioară a corpului (brațe, abdomen); talia este masivă, aproape inexistentă, umerii sunt largi, șoldurile înguste, picioarele lungi și subțiri. Este o siluetă ideală din punct de vedere al curelor de slăbire, grăsimea de pe burtă fiind prima care dispare prin restricția calorică. Kilogramele în plus sunt ușor de ascuns, de multe ori acestea depunându-se pe sâni (ce bucurie!) și în interiorul abdomenului, prin­tre organe, în timp ce coapsele rămân neafectate. Atenție însă, există un risc crescut de apariție a diabetului tip 2 și a bolilor cardiovasculare. Metabolismul bazal și arderea caloriilor sunt mult accelerate față de forma ginoidă, din acest motiv femeile „măr“ putând fi mai relaxate în ceea ce privește aportul alimentar. Surplusul ponderal se datorează unui stil de viață dezordonat, cu mese neregulate și abundente, asociat cu sedentarism.

  • 5 reguli alimentare
  • Eliminați prăjelile, sosurile cu mult ulei, tocăturile – gătiți cât mai simplu (la grătar sau la cuptor), cu cât mai puțină grăsime; renunțați la produsele cu maioneză, la mâncărurile copioase și laborioase.
  • Evitați deserturile și băuturile răcoritoare – conținutul crescut de zahăr determină o secreție mare de insulină, hormon responsabil de transformarea rapidă a excesului de calorii în grăsime de depozit.
  • Mâncați masa principală a zilei la prânz și eliminați carbohidrații de la masa de seară – proteinele slabe (carne, pește) asociate cu legume și lipsa glucidelor din meniu ajută la diminuarea grăsimii abdominale.
  • Renunțați la alcool, chiar și în cantități mici favorizează sinteza de grăsimi.
  • Evitați alimentele care balonează sau care au o digestie greoaie (băuturi carbogazoase, fasole, mazăre, legume proaspete, pâine albă, cartofi) și măriți consumul de fibre.

5 obiceiuri obligatorii

  • Relaxați-vă și eliminați stresul – nu numai că stresul îngrașă, dar favorizează depunerea preferențială a grăsimii pe abdomen și în interiorul acestuia, printre organe: faceți ordine în activitatea profesională și familială și nu mâncați pe bază de stres (foame nervoasă, emoțională).
  • Stabiliți un program regulat, cu 3 mese principale consumate în liniște, cu calm; mestecați bine pentru a evita balonarea și ajustați treptat cantitatea de alimente. O masă unică, abundentă, consumată seara nu face decât să mărească volumul stomacului și să ducă la îngrășare.
  • Faceți zilnic câteva exerciții pentru abdomen, veți întări mușchii și burta va dispărea parțial prin simpla corectare a tonusului peretelui abdominal (organele interne vor fi ținute mai strâns în cavitatea abdominală).
  • Înlăturați sedentarismul și practicați în mod constant o activitate fizică ușoară – nu este doar sănătos, dar vă și ajută să slăbiți.
  • Faceți regulat analize de sânge – grăsimea localizată pe abdomen crește riscul de boală de aceea, chiar dacă nu există un surplus ponderal major, controlați-vă anual glicemia, nivelul colesterolului și al trigliceridelor.

3. Forma „ardei gras“

Femeile care aparțin acestei categorii se pot considera norocoase, este o combinație a formelor precedente care nu se asociază cu alți factori de risc. Cu alte cuvinte dacă vă îngrășați se vor „rotunji“ uniform toate zonele, de la sâni la abdomen dar și șoldurile și coapsele. Existând acest echilibru în distribuția grăsimii s-ar putea să fiți mai relaxate în privința alimentației, pentru că știți că micile abateri nu sunt vizibile imediat. Știți de asemenea, că dacă vă apucați de o cură de slăbire aceasta va da rezultate, deci aveți soluția pentru kilogramele în plus. Atenție însă, dacă vă jucați de prea multe ori de-a slăbitul, s-ar putea ca într-o zi să constatați cu surpriză că dietele nu mai funcționează.

Tot acest yo-yo în sus și în jos al greutății duce la schimbarea compoziției corporale, cu creșterea cantității de grăsime din organism și încetinirea metabolismului. Norocul nu ține la infinit, așa că prețuiți șansa pe care o aveți și păstrați-vă silueta! Dincolo de numărul de kilograme, mai importantă pentru sănătate și siluetă este compoziția corporală. Masa musculară este mai grea și ocupă un volum mai mic în timp ce grăsimea este „pufoasă“ și mai ușoară deci vom arăta mai bine, la aceeași greutate, dacă cantitatea de țesut adipos din corp este minimă. La femei, procentul de grăsime considerat normal variază între 20-30% din greutatea totală (se măsoară cu cântare speciale).



Citiţi şi

Am ales: Shiseido Spa!

Când școala îți dărâmă regulile sănătoase

Relația indecentă sex – calorii

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
5,311 views

Your tuppence

  1. Războiul contra formelor naturale – corsetul | Catchy / 6 February 2013 21:33

    […] Vestimentaţia şi accesoriile sunt doar un artificiu atunci când vine vorba de a atinge perfecţiunea, oricare i-ar fi standardele. În competiţie cu ea, o femeie poate folosi toate armele de care […]

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply
  2. Fără modele subnutrite în Israel! | Catchy / 26 March 2012 10:59

    […] de muncă. Legea restricționează și post-editarea foto, astfel că orice fotografie care a fost modificată digital pentru a subția modelele va trebui să precizeze clar acest lucru. Totuși, legea nu se aplică […]

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply
  3. În căutarea corpului pierdut | Catchy / 3 November 2011 12:05

    […] și par inventați de un gurmand înaintea brunch-ului (nu întâmplător aproape toate desemnează fructe!) până la lucruri serioase precum forme manifeste ale patriarhatului, bărbații sunt singurii […]

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro