O lume strâmbă

Andi Valachi

7 May 2014

Andi ValachiPe Charles l-am cunoscut pe când lucram la Biroul Electoral canadian. „Lucram” e mult spus pentru că slujba, fiind la guvern, se bizuia pe principiile lui Murphy, mai ales pe cele două esențiale „numai cine muncește greșește” și „numai cine nu greșește este avansat”. În principal, frunzăream știrile, comparând versiunea Al Jazeera contra versiunii CNN contra versiunii BBC pentru a desluși tehnica manipulării. Apoi Charles a fost angajat – ca și mine, temporar, pe perioada alegerilor – și viața a prins culoare.

Charles era un tip înalt și slab, cu păr grizonant și ochi albaștri, un obscur Richard Gere care locuia într-o localitate la fel de obscură, Brockville, la o oră distanță de Ottawa. După ce schimbai doar câteva cuvinte cu el, realizai că „Charlie”, așa cum se prezenta, i se potrivește mai bine decât protocolarul Charles. Cu excepția înfățișării, nu era un om de etichetă ci unul nostim, degajat, un pehlivan.

o lume strâmbă

Charlie se întreținea cu scurte contracte derulate în oricare din orașele Toronto, Ottawa sau Montreal, locuri cu mai multe oportunități decât micul Brockville unde-și avea locuința. O dată cu slujba, Charlie își căuta și iubirea. Nu întâmplător – cred eu, deși el n-a confirmat niciodată – își găsea iubirea exact acolo unde-și găsea slujba. Femeia visurilor lui era localizată în Montreal când slujba îl purta în Montreal, în Ottawa sau în Toronto. Pentru a evalua relația, Charlie se muta cu potențiala parteneră, plătindu-i oarece chirie. După 2-3 luni, maxim 6, atunci când contractul se termina și relația ajungea la sfârșit. Charlie mărturisea prietenelor că nu este făcut pentru o relație de la distanță, își făcea bagajul și pleca urmărit de ocările ce i se aduceau, dar pe care nu le punea la inimă.

Charlie, acest om amoral, mi-a dăruit o poveste plină de miez. Este clar că mi-a istorisit-o într-un mod glumeț și delăsător, cum îi era genul, și nicidecum ca pe o pildă.

În Brockville, Charlie era proprietarul a ceea ce se numește un „quadruplex”. Este pur și simplu o casă împărțită în patru apartamente. Trei dintre apartamente le închiria și pe al patrulea îl ținea pentru sine, pentru acele perioade între contracte când revenea acasă. În aceste momente fără activitate, îmi povestea el, se regala cu cărți de istorie, în special istoria celui De-al Doilea Război Mondial. La un moment dat, casa fiind construită în secolul al XIX-lea, a început să se scufunde în pământ. Duşumeaua a căpătat un unghi de înclinare, semănând din ce în ce mai mult cu puntea Titanicului după întâlnirea cu ghețarul. A plătit și a stabilizat fundația casei dar nu i-au mai rămas mulți bani pentru eliminarea consecințelor, în special pentru îndreptarea dușumelei. Pentru că legea îi cerea să ofere condiții corecte chiriașilor, a fost silit să facă reparații în apartamentele acestora dar, pentru sine, a amânat operațiunea. A găsit o soluție simplă – a vârât cărămizi sub două din picioarele patului, pentru a nu cădea, unde își petrecea ziua cocoțat în pat, citind, și noaptea, dormind. În rest, cu perseverența unui intelectual distanțat de cele lumești, ignora înclinația.

Bineînțeles, oricât de frugal ar fi fost, măcar o dată pe săptămână, trebuia să iasă la cumpărături. Când însă o făcea, ce i se întâmpla, era ceva ciudat. Ieșit din apartamentul strâmb, întreaga stradă i se părea în pantă deși Brockville este o așezare de pe malul apei, fără nici măcar un deal în vedere. Atât de strâmbă i se părea strada încât, îmi povestea Charlie hlizindu-se, își pierdea constant echilibrul încercând să-și croiască drum spre hipermarket.

Povestea simpaticului Charlie m-a obsedat mult timp. Îmi amintea de anii de dinaintea emigrării când, deși simțeam că spațiul în care locuiesc e strâmb, mi se repeta că este drept de atâtea ori încât ajunsesem să mă îndoiesc de simțurile și de educația mea. Acum, am revenit în apartamentul cu dușumeaua scufundată și sunt copleșit de senzația de dezechilibru care mă încearcă. Privesc oameni aflați la limita subzistenței care manifestă înțelegere pentru proaspeții îmbogățiți, cei care-și etalează cu nerușinare roadele jafului. Citesc articolele unor oameni buni, inteligenți, articulați, luând apărarea unor doctori profund corupți. Mă regăsesc în mediul acesta plin de „hai, măi, că oameni suntem” și atât de lipsit de omenie. Răsfoiesc „cartea anului”, votată de public, și am probleme de a găsi o pagină neatinsă de hazna. Mă uit împietrit la femei inteligente și sensibile care declară, în spații publice, acolo unde copiii lor citesc sau vor citi, că practică sexul oral mai bine decât o face autorul „cărții anului”. Ascult plângeri despre scufundarea în noaptea ignoranței venind chiar din partea celor care trag perdelele peste cunoaștere. La fel cum aud plângeri despre incompetență venind din partea unor incompetenți leneși și nepocăiți. Asist, perplex, la creștinism declarativ, lipsit de orice urmă de compasiune și înțelegere, la patriotism demagogic, nesusținut de fapte, la empatie de principiu și nu personală.

Pentru Charlie soluția a fost simplă: a reparat dușumeaua apartamentului atunci când a avut bani. Era natural, pentru el, să înțeleagă că îndreptarea universului strâmb pornea de la însăși îndreptarea podelei din propriul apartament. Desigur, el n-a avut de luptat cu milioane de semeni care, după zeci de ani de trai în mediul înclinat, văd orizontalitate în dușumea și verticalitate în pereți.

Pe Andi îl găsiți cu totul aici.



Citiţi şi

„Rămâi cu mă-ta!” Asta meriți!

Iubesc un bărbat însurat, bolnav de cancer

Cum mai iubește un prost

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
2,022 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro