O poveste despre tine

Mihnea Rudoiu

15 February 2015

Mihnea RudoiuPe Andreea am cunoscut-o acum câteva zile. Un articol oarecare ne-a împrietenit. Nu voi spune multe despre ea, însă numele pe care îl poartă (de la grecescul andreas – curaj) i se potriveşte ca o mănuşă. În rest, voi lăsa povestea pe care mi-a trimis-o să vorbească de la sine.

Nu a ales un titlu pentru ea, iar eu, care nu mă pricep deloc la aşa ceva, cu atât mai puţin am făcut-o.

Mai jos veţi găsi povestea Andreei. Este reală. Cine doreşte să o citească e binevenit. 🙂

„Când avem parte de unele dintre cele mai bune momente? Nu cumva atunci când nu plănuim nimic? Unul din modelele mele în viaţă se întreba – ca mine, de altfel – cum unii oameni pur si simplu așteaptă să le cadă din cer. Eu, până acum, nu am aflat răspunsul. Dar aş vrea să împărtășesc cât pot din cadoul meu.

25 iulie 2014, îmi voi aduce aminte ziua aceasta până voi muri. Atunci, am primit cel mai frumos cadou. Un necunoscut. Da, un simplu necunoscut dintr-un parc, într-o noapte senină de iulie, în locul meu preferat. Cu o seară înainte, certurile obişnuite m-au făcut să vreau să iau ultimii bani de încărcat cartela şi să iau un singur bilet, dus. Am avut bani doar pentru un bilet dus – departe de apăsări, griji, certuri şi tot ce este rău. Asta înseamnă că aveam cu siguranță nevoie de o minune sau de un caracter de om care nu ştiam că mai există.

sad girl

De fel, oamenii se gândesc să se întoarcă, eu nu am mai vrut. M-am trezit, am pus în geantă un tricou, un bolero și CV-ul. Voiam să mă angajez ca orice. Destinaţia: Sibiu. Era cât pe ce să pierd ultima maşină. Am lăsat telefon, cheile casei, tot. Am ajuns acolo, la pensiunea unei prietene. Când m-a văzut, nu i-a venit să creadă. Nu am cerut să stau la ea, pentru că nu eram aşa apropriate. În geantă, aveam doi euro, monezi. Am avut noroc că fata de la casa de schimb valutar s-a îndurat să îi schimbe. Era aproape 11 noaptea când am pornit pe aleea principală, eram fericită, puteam să admir locul în linişte, să mă adun, să uit, să mă detaşez şi să ascult tot ce era în jurul meu. Era vineri şi în oraş avea loc diverse activităţi. Am stat şi m-am bucurat de fiecare detaliu ca un copil mic când primeşte o bomboană. M-am plimbat. Când şi când mă uitam la lumea fericită din jurul meu, la cupluri… Eu eram singură. Dar cumva fericită. M-am dus într-un supermarket şi am cumpărat o salată, o sticlă cu apă şi nişte tacâmuri de plastic. Chiar acum ţin în mână şerveţelul din pachet… M-am așezat la o masă. În faţa mea era un grup de oameni în vârstă. Râdeau, se distrau şi m-au făcut să mă simt bine, dar şi să mă gândesc că eu nu eram aşa norocoasă ca ei.

Târziu, m-am aşezat pe o bancă într-un parc, aflat în faţa unuia din cele mai luxoase hoteluri din oraş. Deşi era iulie, muream de frig. Mă înfofolisem cu tricoul şi cu ce mai aveam. Am privit cerul si am simţit cum dispare speranţa, nădejdea că totul va fi bine.

Nu am avut parte de o familie normală, iar tată nu am. Am avut momente când mă refugiam în scris sau în imaginaţie, când puneam degetul pe hartă şi ziceam că acolo vreau să ajung. Pentru că acasă e acolo unde îţi este inima. Unde se întâmplă minuni. Când l-am văzut pe omul ăsta venind spre mine, mi-a fost frică. Dar am încetat pentru o secundă să judec după aparenţe, după haine şi statut social… În clipa în care m-a zărit, s-a oprit, a scuturat din cap şi m-a întrebat: „Eva, ce cauţi aici?” Nu mi-am dat seama de ce mi-a spus Eva. Am evitat să răspund. Mi-a zis că nu are decât hainele de pe el, dar să îl aştept, căci se va întoarce. M-a întrebat ce vreau: cafea, ceai, dacă îmi era foame… A insistat să îmi lase cafeaua lui până se întoarce. Am crezut că ori era prea beat ori îşi bate joc. Dar, cum am mai zis, am vrut să încetez a mai judeca, a mai da importanţă felului în care arăta sau să mă întreb de ce făcea gestul ăsta.

S-a întors cu un ceai şi un corn. S-a așezat jos, în faţa băncii unde stăteam, şi a început să îmi spună despre el. Pierduse tot – casa, firma (din cauza asociatului), femeia cu care trăise (nu fusese însurat). Acum trăia din chetă – pe românește, cerșea. Colinda ţara şi cerşea. Mi-a spus povestea lui fără măcar să clipească. Aşa am început să îmi deschid şi eu sufletul. Şi am făcut-o, pentru prima dată în 22 de ani, cum nu am făcut-o cu niciun aşa-zis prieten care pretinde că ascultă, dar nu o face şi nu am regretat deloc după aceea, cum mi s-a întâmplat mereu până atunci. M-a întrebat cum vreau să trăiesc. În acel moment am știut că, în mod clar, nu după tipare specifice, nu după modelele din reviste, modelele care îţi spun aşa se face, aşa nu se face. Eu am răspuns ca tot omul. Nu exagerez. Nu m-a judecat, nu şi-a dat cu părerea, nu m-a intrerupt. A zis numai: „Tu să îţi fii singurul stăpân”. Şi apoi: „Eva, nu îţi căuta iubirea pe o bancă într-un parc”. L-am întrebat de ce. „Tu trebuie să fii acolo sus, să fii bine, nu aici. Fii bărbată, Eva, data viitoare nu mai fugi şi luptă, să nu mai fugi de acasă, orice ar fi, pentru că, dacă te mai văd, va trebui să am grijă de tine.” Am simţit că mă bufneşte plânsul. Mama nu mi-a vorbit niciodată aşa, nici fostul meu prieten cu care am stat patru ani, nici vreun profesor, niciun bunic. Nimeni. Am simţit că nu trebuie să îl dezamăgesc pe omul ăsta. I-am zis că a doua zi e ziua mea. A zis: „Atunci, îţi voi lua bilet să te duci acasă”.

Era atât de simplu omul ăsta şi ce făcea şi spunea părea atât de firesc!

Când a început să se însenineze, m-a ridicat de pe bancă să ne îndreptăm către autogară. Şi iată-mă mergând alături de un necunoscut într-o dimineaţă de 26 iulie friguroasă, dar senină, mergând mai liberă, mai încrezătoare şi întrucâtva vindecată. Renăscusem în ziua aia. Nu s-a apropriat de mine mai mult de un metru, chiar doi, era foarte respectous, aş putea zice. Ne-am uitat la vitrine, la oameni, la clădiri, am revăzut Sibiu-ul cu alţi ochi. Şi, în acelaşi timp, mă gândeam cum îşi cheltuise el ultimii bani să imi ia mie ceaiul ăla. Sub ochii mei a cerşit şi toţi banii mi i-a dat, am mers să îmi ia bilet, apoi mi-am cumpărat micul dejun, eu care, până atunci, nu mâncasem mic dejun cum ar trebui niciodată. A fost cel mai bun. Am mai rămas cu trei lei din care mi-am luat un carneţel pe care am scris 25 iulie 2014. Şi nimic altceva. În memoria acelei zile. Până să plec, am stat jos pe undeva. I-am arătat CV-ul meu si i-am spus că vreau să mă angajez în Sibiu. A fost fericit să vadă că am un vis.

Am știut că, începând din clipa în care l-am întâlnit, voi fi şi, totodată, nu voi mai fi aceeași. Nu pot nici acum să cred că în lume mai există cineva care să te ajute total dezinteresat fără a-ţi cere nimic in schimb. Pur şi simplu, omul acesta s-a asigurat că imi voi petrece ziua de naştere în siguranță, acasă. M-a pus să îi promit un singur lucru: că, orice se va întâmpla, voi avea grijă de mine. Am crezut că mă bufneşte plânsul, dar cu toată gura am spus „PROMIT”. Şi mă rog ca în orice loc îl vor purta paşii pe acest om să fie şi el cumva în siguranță, deşi nu are casă şi colindă ţara din chetă.

Nu a vrut să stea cu mine până la ora plecarii… A zis că îi aduc aminte de multe… Nu m-a îmbrăţişat, m-a pus numai să îl asigur că nu voi mai face prostia să fug. Am zis iar: PROMIT. Şi m-am ţinut de promisiune, pentru că am mai avut o tentativă, dar mi-am adus aminte că nu vreau să îl dezamăgesc şi m-am întors acasă. Ne-am desparţit în Piaţa Mare şi nu l-am mai văzut de atunci.

Înainte să plec, am trecut pe la biserică, m-am rugat şi am mulţumit pentru ce mi s-a întâmplat, căci în acea zi m-am simțit mai împăcată, mai vie şi mai liberă ca niciodată. Dincolo de prejudecățile societății care, dacă nu te aliniezi cumva, are grijă să te catalogheze ca fiind un „experiment ratat”.

Iar din acea clipă, când mă rog, nu îl uit, îmi doresc să fie bine, pentru că eu am ce mânca, el poate nu, eu am unde sta, el nu.

Mă va urma tot restul vieţii povestea asta, am rupt din mine o bucată mare de suflet care călătoreşte prin ţară, dar mă bucur, căci omul acesta m-a schimbat şi întodeauna îmi voi spune: Eva, tu trebuie să fii acolo sus undeva.”

🙂

Acum, dacă doriţi câteva detalii din culise, după ce am am citit povestea, Andreea m-a întrebat ce aş fi făcut eu.

-Dacă aş fi fost în locul tău? m-am prefăcut că nu înţeleg.

-Nu, dacă ai fi fost un simplu trecător.

Vrând-nevrând, mi-am amintit nenumăratele chipuri pe lângă care am trecut abia observându-le, a căror prezenţă în preajmă chiar mă agasa din pricina nefericirii şi suferinţei pe care o exprimau, şi i-am răspuns:

-Mai mult ca sigur nu aş fi făcut ce a făcut el pentru tine… e ruşinos ce spun, dar nu are rost să mă prefac că aş fi mai bun decât sunt în realitate…

Nu minţeam: habar nu avem cine suntem până ce o împrejurare extraordinară nu ne arată cât de departe suntem de ceea ce ar trebui să fim.

Mihnea există virtual doar AICI

Citiţi şi

Femei care luptă pentru un bărbat

Bianca

Cafeaua cu tine

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
13,434 views

Your tuppence

  1. Alina / 2 February 2016 13:34

    Admirabil ! Intr-un univers uman, fiecare actiune/inactiune a nostra se rasfrange nestiut undeva, un gest uman e un firesc, anomica a devenit lumea in care traim doar si oriunde am privi normalul nu mai e un dat ci ceva iesit din comun ; un om si-a pus amprenta asupra altui om si atat…….

    Thumb up 1 Thumb down 0
    Reply
  2. Cristi R. / 17 February 2015 9:45

    Mestere , cred ca ai neglijat un aspect.
    Acel om, mai mult sau mai putin boschetar (uni sunt boschetari de profesie altii de conjunctura) a ajutat dezinteresat alt om.
    Iar faptul ca unii ajung sa isi rateze viata ne se datoreaza intotdeauna lipsei lor de morala , educatie si inteligenta.
    Din pacate unii o patesc pentru ca au prea multa incredere in oameni.

    Hot debate. What do you think? Thumb up 9 Thumb down 2
    Reply
  3. radu / 16 February 2015 17:41

    Daca povestea este adevarata, am toata stima fata de acel domn care a ajutat-o, in schimb fata, unde e curajul si specialul in ea? Inca un copil care fuge de acasa de rebel ce e

    Hot debate. What do you think? Thumb up 4 Thumb down 5
    Reply
  4. Cristi R. / 16 February 2015 0:03

    Minunat!
    Cand citesc ceva ce imi trezeste emotiile din amortela cotidiana simt ca traiesc.
    Va multumesc!

    Thumb up 5 Thumb down 1
    Reply
  5. Max / 15 February 2015 22:13

    foarte frumos ai visat … Eva

    Thumb up 5 Thumb down 0
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro Web analytics

catchy.ro