O proteină, o balerină… trei premii Kérastase

11 September 2014

Ia să trecem noi repejor în revistă cele mai frecvente nemulțumiri ale femeilor legate de păr:

– când îl spălăm acasă și îl lăsăm să se usuce de capul lui, arătăm ca băgate în priză;

– dacă îl facem singure cu varii perii, ține de joi până mai apoi;

– când ne ducem la salon, nici coafeza nu se descurcă mai bine să-i dea forma dorită și asta nu din nepricepere, ci pentru că părul o ține pe-a lui și nu se lasă cu una, cu două, ci cu nouă treceri de perie și aer fierbinte până se înduplecă să se onduleze ori îndrepte cum se cade;

– după asemenea efort nu-ți mai vine să mergi nici la sală, nici la înot sau masaj, de altele nici nu mai spunem… că ești în stare să dormi în fund numai să nu strici bunătate de coafură. Nu de păr.

Că el și-a pierdut fără vreo vină și strălucire, și rezistență, și din grosime, și din supușenia cu care ne obișnuise înainte de-a trece la atacurile dictate de toane, de modă, de nevoie uneori, poate: vopsit, decolorat, tras, întins, încrețit, descrețit și tot așa. Și în ciuda îngrijirii, că nu l-am neglijat, zicem noi, e tot mai rebel. Asta și pentru că până acum nu existau produse care să-l disciplineze cu blândețe. Ei, bine, avem o veste din acelea care ne fac să sărim de bucurie, pentru că multe mai putem noi ascunde ori masca, mai puțin părul, fața și mâinile: Kérastase a lansat o nouă gamă care a primit numele de Discipline pentru că tocmai asta face – disciplinează părul greu de coafat. Și nu e musai să mergeți la salon!

Programul complet pentru acasă conține trei produse îmbogățite cu Morpho-Keratine™ care pot disciplina materia capilară timp de 72 de ore.

Screen Shot 2014-09-11 at 4.07.41 PM

Bain Fluidialiste este un șampon potrivit pentru toate tipurile de păr, care îl lasă luminos, neted şi mătăsos, în stare să se miște cu grație, ca și cum ar dansa… Am spus dans? Da! pentru că veți vedea mai jos cine este imaginea acestei game, răbdare! 🙂

Maskeratine este masca pentru părul sensibilizat sau foarte sensibilizat şi deteriorat, care îl va repara în profunzime și îi va reda suplețea.

Fluidissime este un produs care rămâne pe păr, cu efect anti-frizz, care îl protejează în timpul coafatului și îi oferă luciul final.

Buun, asta puteți face acasă și efectul va fi cel promis: 72 de ore de control! Puteți dormi și în cap… 🙂

Dar dacă mai mergeți și la salon, numai la unul agreat Kérastase, chiar ați dat lovitura! 🙂 Cei care spală pe cap au fost special instruiți să ofere un ritual special care durează 45 de minute și garantează cumințenia părului până la 10 șamponări ulterioare! Pentru că protocolul Discipline îmbogățit cu MORPHO-KERATINE™ reușește ceea ce credeam că-i imposibil –  îngrijirea intensă, de durată, fără alterarea chimică a firului de păr.

catchy_kerastase

Acum, poate vă întrebați cine este balerina din imagine. (Dacă deja ați recunoscut-o, felicitări!) Este Diana Vishneva, prim-balerină a Teatrului Mariinsky și a Teatrului American Ballet,  și a fost aleasă de Kérastase Paris ca imagine a recent lansatei game Discipline pentru a ilustra noul ideal de frumusețe în mișcare. Priviți-o! Nu doar ea dansează, ci și părul ei…

În sfârșit, iată ce poți câștiga, dragă doamnă: un ritual Discipline la un salon agreat Kérastase, de unde vei pleca coafată, gata să cucerești lumea (valoare – 250 lei), și două produse (valoare – 240 lei) care te vor ajuta să obții rezultatele promise.

Regulament 

1. Ne lași un comentariu de forma: numărul de ordine. numele, o definiție personală a alurii.

2. Dai Like paginii Kérastase România, Catchy fiind deja între preferințele tale, dacă ai ajuns deja aici. 🙂

Concursul este împărțit în trei etape, fiecare cu câte o câștigătoare:

  • 10-16 septembrie
  • 17-23 septembrie
  • 24-30 septembrie

Prima etapă se încheie pe 16 septembie 2014, la ora 24:00, ora României, iar pe 17 septembrie, la ora 10, se va face tragerea la sorți cu ajutorul random.org. A doua etapă se încheie pe 23 septembrie, iar tragerea la sorți se va face pe 24 septembrie, la ora 10. A treia etapă se încheie pe 30 septembrie, și tragerea la sorți se va face pe 1 octombrie. Câştigătoarea fiecărei etape va fi anunțată imediat după validare printr-un mail la adresa cu care s-a înscris și pe cele două pagini de Facebook – Kérastase și Catchy – și i se va comunica pe mail numele salonului unde va beneficia de ritualul Discipline de 45 de minute și va primi cele două produse. În cazul în care câștigătoarea nu răspunde în termen de 48 de ore de când a fost contactată de către organizator, se va efectua o nouă extragere. La extragerile 2 și 3 vor fi excluse câștigătoarele etapelor precedente, restul concurentelor rămânând în cursă până la sfârșitul concursului.

 Succes tuturor! 🙂
Update: la prima extragere a ieșit câștigător numărul 15, Marie Sandra Stoenică din Timișoara.
La a doua extragere a ieșit câștigător numărul 50, Corina Răduță din București.
La ultima extragere a ieșit gâștigător numărul 45, Oana Tulpan.
Vă mulțumim pentru participare. 🙂

Citiţi şi

Oare ce zic îndrăgostiții lumii despre soarta lacătelor iubirii?

2017 – The Big 4 Fashion Week (New York, London, Milan, Paris) sau ce vom găsi în magazine

Cu păr sau fără?

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
9,727 views

Your tuppence

  1. cristina nicolae / 30 September 2014 18:15

    77. Cristina Nicolae. Atitudine

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply
  2. Calina / 30 September 2014 15:38

    76. Calina Matei. Alura pentru mine e combinatie intre jucaus si elegant, intre fascinatie si putere.

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply
  3. anca dobrescu / 30 September 2014 12:04

    75. Anca Dobrescu Proiectia fericirii interioare; forma pe care o deseneaza vibratiile sufletului, ale inimii si a mintii – cand gandurile sunt despre cine suntem; alura e aproape de perfect cand ne bucram daruind…

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply
  4. Ana-Felicia / 30 September 2014 11:53

    74. Ana-Felicia Paraschiv , timp putin => ciufuleala

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro Web analytics

catchy.ro