Oare ce-am să fac la pensie?

Maura Anghel

16 March 2012

Mereu m-am temut de goluri! De locuri fără conţinut, de spaţii nedefinite sau de discuţii sterile ori, mai rău, de pauzele în discuţii. Asta pentru nu ştii (sau eu nu am abilitate) ce să faci – să fugi, să rămâi înţepenit ca într-un costum gipsat, să râzi, să te agiţi sau să te întrebi cum ai ajuns într-o astfel de situaţie.

De când mă ştiu trebuie să am ocupată fiecare clipă şi, chiar dacă pare ciudat, îmi place să lucrez sub presiune. Atunci îmi vin cele mai bune idei, fac planuri perfecte, gândesc de două ori mai repede şi sporesc randamentul fără consum. Mi-e drag de mine când sunt un perpetuum mobile şi mă resetez automat când mă cuprinde lenea. Nu că nu mi-ar fi dragă, dar nu ştiu cum să şterg programul care mă ţine mereu în priză. Să ştiţi că nu-i nimic de laudă aici fiindcă agitaţia asta şi mişcarea browniană mă ţin departe de unele lucruri dragi, cum ar fi vacanţele. E-he-he, dar şi aici este o problemă.

Când aveam vreo douăj’ de ani nu pricepeam sub nici o formă ce-ai putea face într-o lună de concediu. Cuvântul ăsta venea din epoca anilor lumină, când mergeam cu părinţii la mare, la munte, la bunici, la rude, obligatoriu în luna august, că atunci erau planificările făcute. Dar eu aş fi vrut să călătoresc şi în mai, mi-ar fi plăcut şi prin septembrie să umblu brambura prin păduri, ca să nu mai spun că , în visurile mele, Crăciunul perfect se petrece într-o cabană din lemn, cu sobe fierbinţi şi blănuri în loc de covoare. Fireşte, zăpada face parte din decor, la fel ca şi colindele cântate sub geam, aşa cum auzeam eu la bunicii mei din Munţii Vrancei. Revenind la aberaţiile din juneţe, mă întrebam ce aş face eu cu o lună întreeeaaagă de concediu. Între timp, mi-am revizuit atitudinea şi planurile şi am ajuns la concluzia că nu mi-ar strica o vacanţă mai lungă, cu zile în multiplu de zece, dar nedivizibilă cu prea multe cifre.

Chema Madoz

©Chema Madoz

Şi dacă problema asta am rezolvat-o măcar la nivel de concept teoretic, practic fiind aproape imposibilă, deci calificată la secţiunea “Lucruri la care tânjesc”, mă frământă o altă chestiune. Pensia, dom’le! Şi nu din punct de vedere financiar (nu că n-ar fi important, însă la ce PIB se anunţă, mai bine pun eu bani deoparte, dacă pot!), ci din perspectiva timpului liber. Ce voi face au atunci? În ce proiecte voi fi implicată şi, mai ales, cine mă va solicita? Cum nepoţi proprii nu voi avea, existenţa lor fiind legată de cea a copiilor personali care nu există, pe cine voi bate eu la cap?

Breasla creatorilor handmade m-a excomunicat de când eram elevă şi o impresionam pe doamna de Atelier (aşa se chema pe atunci ora de Abilităţi practice) cu mileuri croşetate de tanti Ana, vecina de la doi, care încerca să o răsplătească pe mama pentru unele servicii. Bonele nu m-ar primi pe lângă ele fiindcă am picat testul pampersului. L-am înfăşurat pe dos nepotului meu de nu a ştiut maică-sa ce are de plânge întruna. M-a iertat abia atunci când i-am demonstrat cât de abilă sunt la poveşti, scris, citit… Cu bucătăria mi s-a părut că stau bine până în ziua în care un om drag mie mi-a lăudat ciorba. I-am mulţumit, dar nu i-am spus că eu i-am servit o tocană. După o reţetă verificată de alţii şi încercată (nefericit) şi de mine.

Dacă nu-mi găsesc vreun nou hobby, de colecţionar de bastoane, spre exemplu, asortate cu oja sau cu nuanţa de ruj recomandată septuagenarelor, nu-mi mai rămân decât călătoriile. Dar voi avea oare timp pentru toate?



Citiţi şi

Cum să am eu atâta noroc?

O femeie nebună, nebună de urmat

Despre ce să scriu? Eu sunt un om obișnuit!

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
2,594 views

Your tuppence

  1. maura anghel / 16 March 2012 15:19

    Cum sa nu prindem pensia? Ma rog, virsta pensiei, fiindca ea, pensia, vazuta ca un substantiv comun si relativ greu de imaginat din pedeveu financiar, este greu de prins. Dar doar din aceste considerente legate de parale fiindca pensia este legata de PIB, care scade, si de oamenii care contribuie la acumularea ei, care sunt tot mai putini. Si cine ne obliga sa mancam E-uri? Exista si mancare fara chimicale si pot face recomandari.

    Thumb up 1 Thumb down 0
    Reply
  2. Belle d”Imagination / 16 March 2012 14:05

    Eşti optimistă Doamna mea! Chiar crezi că generaţia noastră mai prinde pensia? Sau că o vom mai accepta, la cât de plină de E-uri mortale va fi?

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply
  3. maura anghel / 16 March 2012 12:58

    Asa-i, multumesc Adrian! Stiam eu ca-mi scpa ceva si asta era optimismul! Multumesc! Te bagi la un scenariu pentru o comedie?

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply
  4. adrian tiglea / 16 March 2012 12:12

    Faptul că vei prinde pensia e deja un mare câştig. Iar Iaşul e Dumnezeu întrupat. Cât priveşte timpul liber, îl vei putea împlini prin scris şi exerciţii de admiraţie mistică. şi, de ce nu, sporindu-le unor oameni optimismul.

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro