Oare de ce ținem cu ursul care atacă omul și nu cu semenul nostru?

Victoria Ghilas

26 October 2017

Victoria GhilasZilele trecute, ne-a lovit o știre: un urs a atacat două persoane în orașul Făgăraș. Și pentru că pe mine personal m-a șocat nu atât știrea, cât reacția oamenilor, mai exact, majoritatea luau partea ursului și nu a semenilor răniți. Același șoc l-aș putea avea dacă, la rândul meu, m-aș trezi atacată, iar oamenii cărora l-aș cere ajutor m-ar trata fără milă și mi-ar spune că „așa îmi trebuie dacă se taie pădurile” (?!). Superb. Înțeleg că vina tăierii pădurilor este una colectivă și, drept pedeapsă, să ne oferim pe post de hrană „ursulețului”, că „i-a fost distrus habitatul”. Și pentru că iubim natura care este armonie, artă, un adevărat curs de etică, asta numai pentru cei inițiați, care au ochiul minții deschis etc… Asta într-o epocă în care „natural”, sinonimul „bio” sau și mai tare: „100% natural” este o etichetă care se vinde bine și se cumpără cu ochii închiși.

urs

Recomand să vedeți filmul documentar „Grizzly man”, regizor – Werner Herzog (2005). Este vorba despre destinul lui Timothy Treadwell – un împătimit al urșilor Grizzly. Care a ales de bună voie să conviețuiască cu urșii în habitatul lor, încercând să relaționeze cu ei, ca niște semeni. Și i-a reușit acest lucru timp de 13 veri. Nu intrăm în „foițele de ceapă” ale personajului complex care, ca mai mulți eroi ai lui Herzog, își intuiesc și urmează un drum al morții sigur și asumat… Filmul ne arată omul educat în civilizație, crescut de mic cu ursuleți de pluș, față de ferocitatea, indiferența naturii care îl depășește cu mult din punct de vedere al forței, al necesităților și al puterii de reacție. Acest om a trăit printre urși Grizzly neînarmat, fără arme de foc, dar și fără cărți despre aceste animale. Nimic. Doar contact direct și cameră de filmat.

Timothy Treadwell vedea în urși niște ființe asemenea lui, vorbea cu urșii, crezând că este înțeles, credea că natura este o armonie din care oamenii au de învățat. Sfârșește mâncat de viu în chinuri groaznice, surprinse întâmplător pe o cameră de luat vederi, lăsată pornită. Pe cameră însă sunt înregistrate doar sunete, nu și imagini. Sunetele sunt înspăimântătoare. Avem o mărturie indirectă – în film este arătat regizorul în timp ce ascultă caseta, filmat din spate. I se văd lacrimile și, după ce își scoate căștile, o roagă pe cea care deține înregistrarea să facă în așa fel încât pelicula să nu mai fie ascultată vreodată de cineva. Să o distrugă. De-a lungul filmului, comentariile regizorului interferează permanent cu secvențele filmate de Treadwell.

Pentru mine, aceste două viziuni sunt precum diferența între rațiune și nebunie. „What haunts me is that in all the faces of all the bears Treadwell filmed, I discover no kinship, no understanding, no mercy. I see only the overwhelming indifference of nature. To me, there is no such thing as a secret world of the bears. And this blank stare, (aici apărea un urs privind filmat de aproape, focalizat în zona ochilor), speaks only of a half-bored interest in food. But for Timothy Treadwell, this bear was a friend, a savior.” (n.r: Ce mă urmărește este faptul că pe fețele tuturor urșilor pe care i-a filmat Treadwell n-am descoperit strop de bunătate, de înțelegere, de milă. Văd numai copleșitoarea indiferență a naturii. Pentru mine nu există așa ceva – “lumea secretă a urșilor”. Și această privire goală ( aici apărea un urs privind filmat de aproape, focalizat în zona ochilor), vorbește doar despre un interes pe jumătate plictisit pentru mâncare. Dar pentru Timothy Treadwell acest urs era un pireten, un salvator.)

Este evident ce distanță există între fantezia antropomorfizată a lui Treadwell și viziunea despre natură a regizorului Herzog. Dar în film – ca în viață – dezbaterea în contradictoriu despre relația dintre om și natură este tranșată magistral de către urs. Acest film este dur și fără clișee. Ca-n viață.

Pentru un animal nu există noțiuni înalte precum prietenia, empatia, respectul, în privirea lui goală se citește foame. În natură nu este armonie, ci haos, domină forța fizică și instinctul primar. Există prădători. Urșii își devorează propriii pui. Asta nu pentru hrană, ci pentru că masculul, omorând puiul, îi întrerupe ursoaicei lactația și o face din nou disponibilă pentru împerechere!

Perspectiva armoniei este una siropoasă, dată de necunoașterea elementară a aceleiași naturi, pe care pretindem că o iubim, și de proiecțiile minții noastre care atribuie animalelor trăiri omenești… Oameni adulți, cu școală, în toată firea, nu cunosc, de exemplu, ce raport de forță disproporționată există între urs și om, sau că ursul ataca și pe vremuri, când nu erau tăiate pădurile. Sau informații elementare de siguranță: că ursul poate fi atras de mirosul de la mâncarea pe care o ai în geantă, dar și mai grav – dacă ai o mică rană, simte mirosul sângelui și e posibil să vrea să ți-l guste de tot. Dar despre asta nu afli din desene animate, unde câinele vorbește.

Și tu poți scrie pe Catchy! ?

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

Vorbim despre iubire, când ar trebui să predicăm despre atașament

Spune-i, iubitule, i-ai promis că n-o mai minți

Dacă ai un gram de suflet, nu te mai juca cu emoţiile şi sufletul unei femei îndrăgostite

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
1,761 views

Your tuppence

  1. Violeta / 26 October 2017 22:43

    In sfarsit,un punct de vedere pertinent!

    Thumb up 2 Thumb down 0
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro