Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri.
Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri. Sunt de acord cu politica de cookie

Oase afumate

22 December 2013

liliana angheluțăCăutasem 5 ouă cu disperare. Timp de o săptămână!

Asta era cu un an înainte de Revoluţie.

Riscam să rămân cu fata nebotezată pentru că toţi se teameau de organizarea mesei festive.

Cu ce s-o pregăteşti?! Nu era nimic!

Îmi amintesc fericirea mamei când, în prag de iarnă, mi-a spus cu voce tremurată: „Dacă ai ştii ce am văzut azi pe stradă!! Nişte coji de portocală!“

Era semn bun. Existau!

Îmi mai amintesc că într-o zi, după o îmbrânceală generală într-un magazin, după ce petrecusem vreo două ore întrebându-mă dacă o să apuc şi eu ceva… mă întorceam acasă victorioasă.

În traistă aveam o jumătate de baton de salam, nişte cârnaţi şi nişte oase afumate care se iţeau nepăsătoare.

M-a ajuns din urmă un domn tânăr. M-a întrebat cu emoţie, de parcă ar fi văzut o operă de artă:

– Doamnă, unde aţi găsit costiţa aceasta frumoasă?!

Nu era costiţă, erau doar nişte oase pentru ciorbă. Curăţate bine de carne în prealabil. Numai gustul era de ele!

Încă mi-amintesc senzaţia de vierme pe care am avut-o!

Oase afumate

Eu aveam! El, nu!

Eram obişnuiţi aşa, să suportăm, să răbdăm de frig, de foame, să citim la lumânare, să ne batem pe un pumn de măsline.

Demnitate?! Curaj?! Libertatea de a spune lucrurilor pe nume?!

Nu mai conta nimic… era o permanentă luptă pentru o bucată de pâine.

Apoi a fost Revoluţia!

O mare senzaţie de aer curat!

Am conştientizat totul: toate umilinţele sociale pe care le suportasem fără să crâcnesc.

E mai bine acum?! Nu ştiu! Depinde din ce punct de vedere privim!

Dar ştiu că viaţa nu ne mai e scrisă dinainte de cei care aruncă uneori cu oase.

Afumate, ce-i drept!



Citiţi şi

Complet întâmplător, aflase de existența noii lui secretare

“Haide, iubito!” Și iubita n-a rezistat

Acum ai înțeles, dragul meu?

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
1,430 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro