Oaspeţi în Casa Realităţii (II)

Liana Oprea

22 July 2012

După ce ieri am văzut realitatea unei altfel de comunități prin ochii Andreei, o tânără româncă sosită la Casa Realității, azi vă oferim perspectiva celui care a fondat acest „sat deschis” tuturor celor care simt nevoia de o schimbare în viață, de experimentare a cooperării într-un grup în care fiecare se poate dovedi util. „Toți suntem valoroși” – e de părere David Dene, un englez care timp de 21 de ani a construit o realitate în deșertul andaluz, împreună cu oaspeții Casei Realității.

Liana Oprea: David, ce te-a determinat să abandonezi traiul în Marea Britanie?

David Dene: Am plecat din Marea Britanie pentru că voiam să schimb ceva. Eu și încă trei oameni ne inițiaserăm în body working în Europa. Eram doar patru care făceam asta în 1983, și de atunci depun muncă fizică, așa că am aflat că pot să mă mut și să trăiesc oriunde în lume. Am ales Austria. Mai exact, zona muntoasă din Austria, un ținut prosper numit Kitspill, pentru că acolo erau clienți bogați iar eu puteam și îmi plăcea să fac snowboarding și să skiez. Așa că, da, ăsta-i motivul pentru care am plecat. Mă săturasem de Marea Britanie, de vremea de acolo etc etc. E o muncă grea, să promovezi o idee nouă. Dar asta e, în 1986 am părăsit Marea Britanie.

L.O.: E mai ușor să dezvolți o comunitate autonomă în deșert, decât într-un oraș?

D.D.: Nu, clar, nu este! E incredibil de dificil. Eu și un prieten am cumpărat un teren de 35 de hectare contra a 6 milioane de pesetas. E foarte greu să trăiești în deșert. Mai târziu, am împărțit terenul între 12 oameni și a reieșit un cost de 3000 de euro pe parcelă. Condițiile erau atât de dificile încât fiecare persoană a trebuit să muncească pentru a se susține înainte de putea să devenim o comunitate și să împărtășim un sentiment al comunității. Cel puțin, asta a fost situația în deșertul Tabernas. Într-un oraș, n-am încercat niciodată să construiesc o comunitate. Cred că orașul în sine e o comunitate. Deci ar însemna să faci o comunitate în interiorul unei comunități.

L.O.: De ce „Casa Realității?

D.D.: Un spaniol care trăiește în apropiere voia să aducă o echipă de filmare aici. Îl cheamă Javier. Și mi-a spus: „David, ne trebuie un nume pentru casă.” Și eu i-am răspuns: „OK. Atunci să-i spunem Casa de la Realidad” – pentru că arată atât de diferit pe dinăuntru: pereți albi tavan alb, podele din lemn, aproape ca o biserică. Are o realitate lăuntrică, în comparație cu realitatea de afară, așa că originea numelui e foarte simplă, nimic ascuns sau ezoteric.

L.O.: Cum definești o comunitate?

D.D.: Experiența mea din Londra a fost o comunitate înăuntrul unei comunități – comunitatea unei străzi. Când trăiam în Londra m-am simțit ca într-o comunitate, cea de pe strada noastră. Tot ce trebuie să facem e să vorbim unii cu alții când ne întâlnim pe alei, să spunem „Hei, bună dimineața, ce mai faci?”

L.O.: Cum se descurcă Andreea Vădan, face impresie bună despre românce?

D.D.: Andreea se descurcă excelent. E prietenoasă, dispusă să ajute, cu inima deschisă, onestă și dornică să învețe și să facă o schimbare. Se implică și se interesează de ceea ce facem, și ajută în tot ce poate. Așa că, 5 stele, Andreea.

L.O.: Așadar recoltați energia soarelui și o puneți la treabă. Ce alte resurse folosiți pentru autosusținere?

D.D.: Energia solară nu e doar pentru această casă. Mai închiriez și altă casă, care e folosită ca școală de artizanat, se numește Pinta Escuela. Stocurile de apă sunt foarte importante, nu putem trăi fără apă, așa că am renovat sistemele de irigații, am curățat terasările și le-am refăcut zidurile de susținere, am reconstruit cărările de acces prin sat. Așadar, o mare resursă suntem noi înșine, energia umană. Pentru sistemul de irigație folosim un sistem hidraulic, care pompează în casă cam 5 litri de apă pe minut și care funcționează 24 de ore pe zi și aprovizionează întreaga comunitate. Am un sistem de back-up pe bază de petrol, în caz că se avariază pompa hidraulică, fiindcă e foarte important să avem apă la dispoziție pentru uz domestic și pentru grădina din spatele casei.

L.O.: Cum vă descurcați cu apa? De câți litri aveți nevoie zilnic?

D.D.: Pentru zece oameni avem nevoie de aproximativ 2000 de litri, excluzând apa de băut: asta înseamnă două toalete și apă pentru spălat. Mai construiesc un WC de tip compost, ca să optimizăm utilizarea apei. Apa din sistemul de canalizare e direcționată într-un strat de pietriș care o purifică și apoi coboară în tersasă spre un măslin pe care îl udă, deci revine în pământ.

L.O.: Vorbim despre un angajament pe viață, aici la Casa Relității?

D.D.: Păi, sunt aici de o generație, 21 de ani, așa că pot spune că e mai degrabă un stil de viață decât un capriciu. Nu e un dar divin, mai ci degrabă rezultatul muncii fizice pe care trebuie să o depui zi de zi. Autodisciplina e o necesitate, trebuie să faci treburile care sunt de făcut, altfel traiul aici ar fi inconfortabil. Viața este un angajament pe viață. Dacă poți spune că viața e un angajament la excelență, ai un răspuns pe care merită să-l iei ca reper de viață. Așadar, caut un loc al excelenței unde să poată veni oameni, să petreacă un timp, să se regenereze și apoi să plece mai puternici ca să-și continue viețile mai bine decât înainte de experiența de aici.

L.O.: Care crezi că e problema majoră în modul de funcționare a societății de tip occidental?

D.D.: Cred că societatea occidentală e din ce în ce mai dominată de puterea corporatistă. Acum, în iulie 2012 putem vedea, în special în SUA, cum puterea corporatistă uzurpă democrația. Putem vedea, în America de Sud, cum puterea corporațiilor distruge pădurea amazoniană, putem vedea în întreaga Europă cum distruge structura economiei, care se face praf. Toate astea se întâmplă din cauza rapacității puterii corporatiste. Deci cea mai mare problemă a noastră, disfuncționalitatea majoră e că noi, cetățeni ai lumii, am permis să fim luați în primire de entitățile care sunt corporațiile, care în SUA au deja statut de ființe umane, ceea ce este, evident, o eroare îngrozitoare. De vreme ce așa zise ființe umane își recoltează mandatele ca să facă bani pentru acționari, fără nicio mustrare de conștiință față de oameni sau de sistemul ecologic, consider că vorbim despre o problemă majoră care actualmente ne distruge lumea. Sunt cuvinte puternice, dar în ele stă un adevăr de neocolit. Trebuie să ne schimbăm, și s-o facem repede. Trebuie să ne trezim și să pricepem ce se întâmplă.

L.O.: Vă mai folosesc banii aici, la Casa Realității, sau sunteți complet autonomi?

D.D.: Forma de bază a funcției banului e schimbul de energie. Am folosit capitalul pentru a construi ce avem aici. Am cumpărat și vândut 6 case, în perioada de boom imobiliar, iar profiturile le-am investit în acest sat și în locuințele de aici. Iar mai târziu am investit în forța de muncă, unde forța de mucă e reprezentată de prieteni și prieteni ai prietenilor, deci tot mai mulți prieteni care au venit cu abilitățile lor și ne-au ajutat să construim și să creăm ce avem acum aici. Așacă, da, nu putem fără bani. E un fapt. Avem nevoie de bani ca să cumpărăm lucrurile de care avem nevoie. Putem să alegem să trăim ca pustnicii, într-un soi de peșteră cu un panou solar afară și un bec înăuntru, dar fără energia banilor probabil că n-o să schimbăm ceva în mersul lumii. Poate că ne-am descurca binișor de unii singuri astfel, dar pentru mine, personal, e important să continui să fiu activ în lumea înconjurătoare, nu să-mi creez în jur un balon de ceva diferit și atât. Trebuie să creăm locuri care să inspire, și sper că acesta este un astfel de loc. Lăsăm o amprentă mult mai mică asupra mediului înconjurător, cheltuim cu mult mai puțini bani decât media, putem fi considerați săraci din acest punct de vedere, dar nivelul nostru de trai este mult, mult mai ridicat. Și nu vsorbsec despre a avea cel mai mare Jumbo Jet – în vremea când practicam în domeniul medicinei am avut de-a face cu astfel de oameni, care îmi spuneau, de pildă: „Știi, David, ai o viață foarte bună”, iar eu le răspundeam: „Ei bine, tu ai avion personal și un Ferrari, dar răspunsul este da, chiar trăiesc o viață bună”. Apoi omul cu avion spunea: „Când zbor cu avionul meu peste Atlantic mă simt liber”. Așadar dorim să ne creăm un sentiment al libertății, care aduce calitate vieții. Dar pentru a avea acest sentiment nu e nevoie de foarte mulți bani.

L.O.: Așadar, David, oricine poate veni aici, sau există niște „reguli de admitere”? Ai primi, de pildă, oameni fără adăpost, șomeri din orașe?

D.D.: Am primit oameni care formează o rețea. Depinde ce înțelegi prin șomeri și oameni fără adăpost. Vin oameni tineri, călători, care caută un mod mai bun de a trăi, așa că, pentru moment, rămân și lucrează aici. Fiecare are valoare. Azi, mulți dintre ei sunt fără slujbe sau fără case fără să fie vina lor. Au fost trași pe sfoară de sistemele bancare, de la care au împrumutat bani crezând că totul o să fie OK, că piața imobiliară va continua să prospere și că banca o să le ofere o ipotecă mică pe următorii cinci ani: „o să ai o slujbă mai bună, o să-ți vină mai mulți bani din propritate, totul e minunat, semnează aici!”. Semnăturile aseta masive au cauzat căderea pieței imobiliare din 2008, care a pocnit ca un balon prea umflat și aproape că a dus la prăbușirea întregului sistem bancar, determinând rezerva federală SUA să tipărească 6 trilioane de dolari, pe care i-a distruibuit în toată lumea. Această informație a ieșit la iveală acum câteva luni, când rezevra federală a fost forțată să-și facă publice dosarele, iar în aceste dosare publice spuneau că au diseminat un trilion de dolari. Deci, în 2008 a fost o posibilitate reală ca sistemul bancar mondial să se prăbușească, iar rezerva federală a intervenit pentru a împiedica acest crah financiar global. Dacă iei faptele și le analizezi, îți dai seama că rezerva federală a salvat situația plasând un volum fenomenal de bani pe piață, dar în același timp a plasat și un volum fenomenal de zerouri. Aceste zerouri înseamnă că banii aceia au fost creați din nimic. Așa că ne regăsim acum, în 2012, și nu cred că soluția ar fi să mai printăm încă 7 miliarde de dolari, fiindcă nu ne descurcăm nici cu acele sume în minus pe care le-au tipărit atunci.

Deci, fără adăpost, șomer, astea sunt doar cuvinte. De fapt vorbim despre ființe umane, care sunt toate cabapile, prețioase și pline de talent. Aș spune, așadar, că DA, desigur că locul acesta e deschis tuturor. Toți suntem valoroși.

L.O.: Cât timp poate sta cineva aici, și ce-ar trebui să facă în acest timp?

D.D.: Las asta mai degrabă la alegerea fiecăruia. Vedem cum merge. Dacă cineva se simte plafonat aici, atunci îl voi încuraja să plece mai departe să se dezvolte. Dacă cineva și-a atins maximum de dezvoltare în ce are de oferit comunitatea noastră și pare că stagnează, îl voi încuraja să plece mai departe. În noi înșine, cam știm cum ne simțim, de ce avem nevoie, și eu susțin această introspecție care ne ajută să ne găsim înțelepciunea individuală. Un consilier nu-ți spune ce să faci, el te întreabă ce îți dorești să faci. Astfel încât omul revine la sine și decide pentru el însuși, cu responsabilitate.

L.O.: Care e cel mai important beneficiu al Casei Realității?

D.D.: Dificil de răspuns. Cum folosim o casă? O folosim pentru a trăi în ea, o viață calitativă, în onestitate și respect. Așadar beneficiul stă în faptul aici pot veni și petrece un timp din viață oameni onești, consecvenți și respectuoși cu ceilalți și cu natura. E un loc ce poate inspira oamenii.

L.O.: Așadar, realitate este?…

D.D.: Realitatea e individuală pentru fiecare ființă umană. Fiecare avem creierul nostru și un stil de viață, o realitate individuală. Să ajuți oamenii să-și consolideze realitatea proprie, sau să iasă din cursa de șoareci, să le arăți că există o altă realitate, o realitate a libertății, deciziei personale și manifestării unicității. Ăsta e genul de realitate pe care îmi place să-l susțin.



Citiţi şi

Eu, acum, aici!

Viaţa fără plastic

Organizația Peștilor Uniți

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
881 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro