Am auzit această replică spusă de o femeie care nu depășește 1.50 m dar se poartă de parcă ar avea 1.75. O femeie care, născută desculță, are un aer princiar de parcă ar fi încălțată cel puțin cu pantofii Cenușăresei. Am auzit aceasta replică de la o femeie care are 60 de ani dar se simte și arată, și trăieste de parcă ar avea 35. „Cum ești”, am întrebat-o? “Sunt frumoasă”, a venit replica ei fără să stea pe gânduri. Iar evidenţa m-a lovit de curând, când am întâlnit două femei superbe. Trăsăturile lor aveau acea perfecţiune care îţi taie respirația. În primul minut de întâlnire, m-am uitat la ele ca la un tablou frumos. În al doilea minut am început să caut şi altceva dincolo de chipul angelic sau trupul venusian. După 5 minute îmi doream să se termine întâlnirea cât mai repede, iar după încă 10 am înţeles la ce se referă oamenii atunci când vorbesc despre frumuseţea interioară. Şi mă uitam la femeile din fața mea și în urechi auzeam doar vocea mea interioară care îmi spunea: “Ești foarte frumoasă”. Iar eu îi răspundeam vocii, pentru prima oarā cu adevārat conștient – “oooooh, da!”.
Pe unde trec eu crește iarba, unde intru se înveselește locul, oamenii pe care îi intâlnesc rămân râzând în urma mea. De la șoferii de taxi pânā la vânzatoarea de flori oamenii se încarcă atunci când se întâlnesc cu mine. În venele mele curge sânge fierbinte, ochii mei strălucesc, glasul meu cântă bucuria tuturor lucrurilor mărunte care îmi ies în cale. Prin comparaţie cu atmosfera de gheaţă pe care mi-au transmis-o cele două frumuseţi, am înţeles de ce oamenii spun că eu desenez zâmbete.
Ava Gardner
În ultima vreme, viaţa îmi scoate în cale oameni care mă fac să mă simt cu adevărat frumoasă. Tot mai frumoasă. Am întâlnit doi bărbaţi, unul cu un handicap locomotor sever şi celălalt aflat într-un scaun cu rotile în urma unui accident. Amândoi m-au făcut să mă îndrăgostesc de ei, m-au fermecat cu energia şi sensibilitatea pe care le transmit şi m-au obligat să văd, uitându-mă la ei, lumină. Mă uitam la bārbatul din fața mea care se descria cu multa autoironie “sunt un regizor handicapat cu prune în gură“ și aveam sentimentul că de puține ori m-am simțit atât de norocoasă că stau în preajma unui om. În ce-l privește pe bărbatul din scaunul cu rotile privirea lui putea să spargă orice perete. În momentele în care mă privea dispărea dintre noi și scaunul, și distanța, și mă făcea să mă simt frumoasă cum rareori m-am simțit. Și atunci am înțeles de ce un bărbat mi-a spus cândva că în relația noastră eu aduc lumina, eu sunt soarele. Nu înțelegeam de ce își pierde timpul cu mine când în jurul lui era o mare de femei sculptate. Acum ştiu despre mine că sunt frumoasă și știu că asta vine din energia mea şi nu din chipul sau din corpul meu.
Am avut nevoie de 40 de ani de frustrări și complexe, de nemulţumiri şi neîmpăcări ca să înţeleg. Dar astăzi, dacă mă întreabă cineva cum sunt, răspund fără ezitare – frumoasă!
Pe Mirela o găsiți cu totul aici.
Citiţi şi
M-au numit “instabilă emoțional”
Amintiri dintr-o altă viață (1)
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
