Oja roșie

Georgeta Condur

2 November 2015

Georgeta CondurVreau de vreo două zile să scriu ceva, dincolo de informații plate sau comentarii ”înțelepte” referitoare la cauze și vinovății, despre ce s-a întâmplat în clubul Colectiv și nu am reușit, așa că am ales, pentru o vreme, tăcerea. Nu a fost o tăcere a indiferenței, dar nici n-am putut să scriu ceva impersonal doar ca să mă aflu în treabă, nici n-am putut încă să trec la altele.

Până la urmă trebuie, însă, să-mi ”exorcizez” cumva gândurile negre, așa că o să vă povestesc un mic episod, care are și n-are legătură cu tragedia de vineri noapte. Știu că vi se va părea ceva macabru, dar nu ca să vă șochez vi-l spun.

Acum mulți ani, când eram studentă la Medicină, am asistat la câteva necropsii. La un moment dat, a fost cazul unei femei de treizeci și ceva de ani, care murise aproape inexplicabil în spital, în timpul unei intervenții chirurgicale ușoare, care avea scopul de a rezolva mai degrabă un disconfort decât o problemă serioasă de sănătate. Cred că nu eram la IML, ci la Spitalul Parhon din Iași, dacă nu mă înșel. Oricum, locul și toate celelalte circumstanțe mi le aduc aminte foarte vag, aproape deloc, fiindcă a trecut multă vreme. În schimb, îmi amintesc foarte bine cum am intrat în sala aceea respingătoare și am văzut-o, întinsă goală pe masa de ciment. Fusese o femeie frumoasă, se vedea asta chiar și în moarte. Și, în timp ce mă uitam la ea, deodată am observat un detaliu care, nu știu de ce, m-a șocat: avea o manichiură impecabilă, care părea tocmai făcută. Oja, de culoare roșie, n-avea nicio zgârietură, nicio lipsă.

Nu știu dacă și ceilalți studenți au observat sau au fost în vreun fel marcați de detaliul ăsta, care pe mine m-a dat pur și simplu peste cap. E și ciudat cum un detaliu te zguduie uneori mai mult și-l reții mai bine chiar decât întregul. Pentru mine, oja aceea a fost o declarație mută a faptului că femeia chiar nu se gândise că ar putea muri, că iubise viața și că se iubise pe ea însăși până în ultimul moment. Mi-am închipuit-o, frumoasă și caldă, făcându-și unghiile chiar înainte de intervenția chirurgicală despre care crezuse că nu prezintă niciun pericol. Era poate un pic speriată, fiindcă și înainte de a-ți scoate o măsea ești un pic speriat, dar cochetă, plină de viață și de speranță. Iar acum eu îi priveam, hipnotizată, oja aceea seducător de roșie, singurul lucru parcă viu de acolo și care făcea un contrast frapant cu încăperea sumbră, ca un mac înflorit într-o hală industrială părăsită.

femeie

V-am povestit episodul ăsta trist, fiindcă atunci am avut pentru prima dată, foarte puternic, sentimentul acut al fragilității ființei umane.

Când mă gândesc la cei care au murit vineri seară la concertul de rock din clubul acela, parcă îi văd pregătindu-se să iasă în oraș, ca pe femeia care-și întindea oja roșie pe unghii înainte de a muri. Aveau, probabil, iluzia siguranței, relaxarea și bucuria de a fi tineri și sănătoși și credeau că nu li se poate întâmpla nimic.

Adevărul e că ne amăgim că trăim într-o lume sigură, în care există autorități, asigurări, reglementări, polițiști, medici, SMURD, medicamente…, o întreagă plasă de siguranță construită de societate. Muncim toată viața ca să plătim pentru această plasă a cărei existență ne liniștește și, cu cât suntem mai mulți la un loc, cu atât parcă ne simțim mai în siguranță. Numai că dintr-o dată poate să apară o eroare umană, o neglijență criminală, un terorist, un malpraxis, o coincidență nefericită, un moment de neatenție, o supapă care nu funcționează sau orice altceva și constatăm că plasa de siguranță nu funcționează întotdeauna sau nu pentru toți, ba mai mult, că e ca o bancă: dacă prea mulți avem nevoie să scoatem banii în același timp, dă faliment.

În cele din urmă, în unele momente dificile, aproape că suntem pe cont propriu, la fel de fragili și vulnerabili ca omul preistoric pe care-l lovea un trăsnet sau un mamut care apărea de după un copac. Până să ne poată ajuta alții, salvarea noastră depinde, tot ca acum mii de ani, de instinctul de supraviețuire, de întâmplare, de atenție, de precauție, de un reflex, de forța noastră fizică sau psihică, de informațiile pe care le aveam dinainte sau de o abilitate pe care o dobândiserăm anterior, fără să ne gândim serios că într-o zi ne va salva viața.

Când crezi că ai plasă de siguranță, sari neatent sau prea de sus. De fapt, cred că asta am vrut să vă spun de la început: să aveți grijă de voi înșivă și de cei foarte apropiați cât de mult puteți, bazându-vă cât mai puțin pe stat și pe plasa de siguranță pe care autoritățile susțin că au întins-o pentru noi. Suntem pe cont propriu în viață. În același timp foarte puternici și foarte fragili…



Citiţi şi

Nu știu dacă s-a întâmplat vreodată ceva între ei

F*te și nu cerceta!

Bărbații preferă femeile frumoase și proaste

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
3,538 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro