Omul care a crescut o pădure

Liana Oprea

5 March 2013

Totul a început în 1979, când o mulțime de șerpi au eșuat pe bancurile de nisip din regiunea Assam din nordul Indiei, ca urmare a inundațiilor puternice. Într-o zi, după ce apele s-au retras, tânărul Payeng, în vârstă de 16 ani, a găsit locul presărat cu reptile moarte. Era un moment hotărâtor pentru restul vieții lui. „Șerpii muriseră de căldură, în lipsa oricărei umbre de copac. M-am așezat și am plâns deasupra formelor lor lipsite de viață. Era un măcel. Am alertat departamentul silvic și i-am întrebat dacă pot să plantez niște copaci acolo. Mi-au spus că n-o să crească nimic în acel loc. Mi-au sugerat să încerc să plantez bambuși. A fost greu, dar am făcut-o. Nu m-a ajutat nimeni, nu interesa pe nimeni” – își amintește Payeng într-un reportaj publicat de Times of India.

 Azi, la mai mult de 30 de ani de la acel moment, pădurea „Molai” – după porecla creatorului ei Jadav “Molai” Payeng – este un ecosistem autonom, care adăpostește nenumărate specii de animale amenințate de restrângerea habitatului lor natural: păsări, antilope, elefanți, tigri.

Câțiva ani după întâmplarea din 1979, efoturile lui Jadav Payeng transformaseră bancurile aride de nisip într-un desiș de bambus. Încurajat, Payeng a hotărât că e momentul să planteze copaci… cu ajutorul furnicilor roșii, pe care le-a adus din satul lui, îndurându-le cu stoicism înțepăturile: „furnicile roșii schimbă proprietățile solului; a fost într-adevăr o experiență” își amintește el. Curând, ceea ce fusese o zonă pustie a devenit refugiul a din ce în ce mai multe viețuitoare, printre care și tigrul regal bengalez sau rinocerul indian – aflate pe cale de dispariție.

Au trecut ani lungi până ce opera lui Payeng să primească meritata recunoaștere din partea oamenilor. Vești despre pădurea Molai au ajuns la urechile autorităților silvice din regiune abia în 2008. Naturii i-a luat însă mult mai puțin timp să își intre în drepturi după mâna întinsă de Payeng, și poate că pădurea sa, care se întinde acum o uimitoare suprafață de 55 de hectare, este cea mai frumoasă recompensă.

Timp de 30 de ani, neîntrerupt și fără pretenții de expert în ecologie, un singur om a crescut o pădure. Amintindu-ne, poate, că fie și un singur om poate schimba o parte din lume, printr-o lecție despre încredere, frumusețe și bunătate.



Citiţi şi

SHALIMAR – noua colecţia de Crăciun a Casei Guerlain

Am reuşit să obţin o audienţă privată cu Dalai Lama

În căutarea spiritualităţii Indiei (2)

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
1,726 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro