Once upon a time…

Eveline Păuna

6 February 2012

Sâmbătă, 3 februarie – Facebook. Eveline, you have 1 new message from Mihaela Cârlan: „Fată frumoasă, nu vrei să scrii şi pentru catchy.ro?”

Aceasta este, cu siguranţă, cea mai catchy propunere care mă-ndeamnă la scris, după o perioadă în care i-am dat voie televiziunii să-mi smulgă pixul din mână şi să-l trântească într-un colţ al biroului. Cine spunea că pe Mont Blanc nu se-aşterne praful?! În cei 5 ani de presă am scris şi despre viaţă, şi despre moarte, şi despre oameni-reper ai vieţii mele, şi despre dezamăgiri. N-am găsit însă niciodată acea doză necesară de… autosuficienţă care să mă facă să scriu despre mine însămi. Am căpătat-o acum, odată cu invitaţia catchy. Recunosc că cei 22 de ani pe care-i port în vârstă mă acuză că am acceptat să fac din foaia de hârtie o oglindă! Poate ar fi trebuit să îndrăznesc să fac asta abia spre 40, întrucât credibilitatea creşte odată cu vârsta din buletin. Însă pentru că m-am luat întotdeauna la întrecere cu timpul şi cu prejudecăţile oamenilor, am hotărât să vă împărtăşesc, pentru început, povestea mea. Nu cred că există reţete de succes şi nici n-aş putea să vă scriu despre ele pentru că acum mă simt în antecamera afirmărilor profesionale pe care mi le doresc de-aici înainte! Însă… e un început!

„Pleacă, o să-mi mulţumeşti cândva”

 Povestea mea e atipică. Am venit târziu în viaţa părinţilor mei, care mi-au transformat copilăria într-un spaţiu de poveste: am crescut cu limbi străine, cu vioară şi balet (la Opera Naţională Bucureşti). Am ştiut că mă răsfaţă, însă m-au crescut şi cu certitudinea că lumea de lângă mine n-o va face. Şi-aveam să-mi reconfirm acest lucru în iarna anului 2004. Îmi revine cinematografic în minte imaginea unei scene care se mişcă la relanti, printre privirile mele înceţoşate de lacrimi, apoi covorul sălii de repetiţii unde m-am aşezat să plâng ca un copil pentru nedreptatea pe care o trăiam. Aud şi acum, puţin distorsionat, ca în filmele cu momente de maxim dramatism „pleacă, mai ai timp, o să-mi mulţumeşti cândva”. Se întâmpla la Bucharest Fashion Week, 2004. Aveam 15 ani şi am fost selectată să particip la Miss România şi la prezentările de modă care aveau loc în respectiva săptămână. În seara de dinaintea finalei am fost anunţată brusc ca sunt descalificată. Nu mi s-a dat nicio explicaţie. Înainte de a părăsi competiţia, am insistat să mi se spună ceva. Domnul Ion Mirea, cel care se afla la conducerea Agenţiei Naţionale a Manechinelor şi care a decis descalificarea mea, îmi repeta obsedant: „Eu am hotărât, aşa vreau eu! Înţelege-mă!”… Cum poate o fată la 15 ani să înţeleagă că, deşi a respectat tot programul acelei săptămâni şi chiar primise laude din partea aceluiaşi domn Mirea, cu doar o zi înainte, de data aceasta trebuie să părăsească competiţia pentru că „aşa se vrea”. Insistenţele acestui domn au continuat până pe hol, unde erau părinţii mei şi unde discuţia s-a încheiat cu „dacă eu aş avea o fată, aş înţelege mai repede!” Ultimele cuvinte pe care le-am primit din partea domnului Ion Mirea au fost: „O să-mi mulţumeşti cândva!!!” A doua zi telefonul suna pentru că niciuna dintre concurente nu-şi explica de ce am dispărut. Atunci am aflat că, doar cu o zi înainte de descalificarea mea, oameni care-şi cumpără fericirea pe bani mulţi probaseră câteva chei la uşa camerelor lor de hotel. Cu siguranţă că destule s-au şi potrivit! Chiar dacă această nedreptate m-a durut atunci, a venit timpul să-i mulţumesc celui care m-a descalificat în seara aceea, dintr-o competiţie nedreaptă şi „bine aranjată”, citind în mine altceva decat… un produs vandabil! Nu l-am revăzut niciodată de atunci, însă acum i-aş strânge mâna, cu respect. (Multumesc, domnule Mirea!!!)

 Cortina

 Două luni mai târziu aveam să fiu în focurile unui casting, la TVR, pentru echipa de balet a emisiunii „Surprize Surprize”. A fost, în primul rând, o competiţie cu mine însămi şi mai apoi cu cele câteva sute de fete care veniseră la casting. Am fost selectată şi aşa, la 15 ani şi jumătate, obţinusem deja primul job stabil. Începeam să descopăr televiziunea, timid, deoarece costumul de dans, în România, încă te aruncă în arena în jurul căreia oamenii exclamă: „uite încă o fată frumosă şi… atât”. Îmi amintesc că la una dintre emisiuni a venit în platou chiar omul de televiziune Valeriu Lazarov. L-am salutat, însă mi-a răspuns din inerţie. Costumul de dans te face doar parte din decor. M-am ascuns după o cortină să-l pot urmări cum dă indicaţii. Mi-aş fi dorit atunci atât de mult să-i reţin atenţia… măcar preţ de un „bună seara”! Aceea a fost clipa în care mi-am promis că, peste ani, îi voi lua un interviu. Habar n-aveam cum ar fi trebuit să fac să mă pot ţine de promisiune! Dar aşa s-a întâmplat. Mai mult chiar, am fost jurnalistul care a semnat ultimul interviu al lui Valeriu Lazarov şi primul al Augustei, despre viaţa… fără Lazarov… Am apucat să-i povestesc, cu câteva luni înainte să se mute în stele, despre balerina ascunsă după cortină, care-l privea ca pe un zeu… A zâmbit!

Scrisul, prima şi marea iubire!

 Îi datorez enorm Florianei Jucan, omul care mi-a făurit aripi şi-apoi m-a lăsat să zbor ştiind că-i voi fi mereu recunoscătoare. Cândva îi savuram jurnalele, acum recitesc periodic un pasaj care mă face să simt că legătura dintre noi va fi, mereu, dincolo de cuvinte. Redau rânduri care-i aparţin: „Era de ziua mea. Una dintre ultimele în care, conform obiceiului de-a apărea la televizor o dată pe an, participam la o emisiune la care am decis nu să primesc, ci să dăruiesc… două bilete la Alina Cojocaru, care venea să baleteze pe scena Sălii Palatului. O seară întreagă s-a gândit dacă să-şi folosească ultimii cenţi ai creditului de pe cartelă pentru a trimite un sms care ar fi înscris-o într-o competiţie cu mii de oameni. Pentru ea contau, întrucât îi putea folosi într-o altă situaţie sigură, lipsită de riscul eterului. Şi totuşi, l-a trimis. Acel sms i-au adus ei cele două bilete pentru a-şi vedea live idolul, şi mie un copil mare extraordinar, pe umerii căruia am pus de multe ori cele mai emoţionante subiecte ale revistei. A încoronat toţi anii petrecuţi împreună cu tenacitate şi ambiţie profesională şi a crescut frumos până când am decis împreună că a venit etapa libertăţii de a-şi lansa noi provocări şi idealuri. Pentru dedicaţia cu care a semnat în paginile Q Magazine, îi mulţumesc”. Aşa este, un sms trimis la o emisiune mi-a dat şansa de a o întâlni şi mai apoi, de a semna, la 17 ani, primul articol. Restul a fost destin… şi Dumnezeu… şi Floriana Jucan.

Revenirea la TV

2011 a însemnat, printe altele, o bursă JTI pentru Jurnalism, la Bruxelles, graţie Gildei Lazăr, omul care se încăpăţânează să investească în jurnalişti. Acolo am cunoscut-o pe Andreea Negru, redactor-şef la The Money Channel. Ne leagă o relaţie specială pe care eu o preţuiesc enorm. Rămâne negreşit unul dintre oamenii care au început un capitol nou în povestea vieţii mele. La ceva timp după Bruxelles m-a întrebat „ce-ar fi dacă… o emisiune?”. Şi, aşa, din iunie 2011, la The Money Channel, vinerea de la 22.15, „Economia este viaţă”. Se cuvine să aduc mulţumiri şi lui Sorin Freciu şi Daniel Apostol care fac posibilă „povestea” în grila de programe a televiziunii.

Aceasta este, pe scurt, povestea mea, parcursă în format de CV... Din 2004 şi până acum, viaţa mi-a plătit câteva pariuri pe care le-am câştigat detaşat. Am zâmbit când invitaţia Mihaelei Cârlan era pentru o „fată frumoasă”. Demult nu am mai gândit aşa! La 15 ani îmi doream ca lumea să mă vadă frumoasă, la 20 – deşteaptă. V-am scris despre toate acestea pentru că Google ştie despre mine că am fost redactor-şef la revista Q Magazine şi că sunt acum realizator TV la The Money Channel. Însă tot eu, cu aceeaşi minte şi aceleaşi principii, am urcat şi pe un podium de fashion, am dansat şi în emisiuni tv. Vedete care atunci nu-mi răspundeau la salut, acum acceptă să stea pe hold când am convorbiri mai importante… Şi oricât de catchy ar fi fost un articol scris de o balerină, nimeni n-ar fi invitat-o pe copila din spatele cortinei să semneze un editorial…

Va urma…

(dacă am fost catchy)



Citiţi şi

Și-a luat „like”-ul înapoi!

Diana Balba – din Brăila, la Paris

Servicii de toleranţă

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
2,389 views

Your tuppence

  1. Eveline Pauna Economia este viata – balerina rafatata care se visa Miss Romania viitoarea Andreea Marin pareri opinii | tigru tigru / 23 September 2012 11:53

    […]  http://www.catchy.ro/once-upon-a-time/25754 Eveline Păuna 6 February 2012 Sâmbătă, 3 februarie – Facebook. Eveline, you have 1 new message from Mihaela Cârlan: „Fată frumoasă, nu vrei să scrii şi pentru catchy.ro?” […]

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply
  2. Alexandru / 16 September 2012 7:00

    Am citit si comentariile la articol .. O cititoare te critica sec si colega ta isi face datoria sa te apere. Iar un barbat iti face declaratii de dragoste, mai lipseau inimioarele. Poate organizezi un concurs in sensul asta :))

    Well-loved. Like or Dislike: Thumb up 18 Thumb down 0
    Reply
  3. Alexandru / 16 September 2012 6:49

    Si astfel o autobiografie ne ajuta sa intelegem drama fetelor rasfatate 😛 Pe cititorii tai cred ca acest articol i-a marcat mai mult decat drama omenirii din Al Doilea Razboi Mondial …

    Well-loved. Like or Dislike: Thumb up 18 Thumb down 0
    Reply
  4. A / 20 February 2012 3:23

    Hidden due to low comment rating. Click here to see.

    Poorly-rated. Like or Dislike: Thumb up 12 Thumb down 17
    Reply
  5. Roxana Georgescu / 8 February 2012 22:59

    Cu tot respectul, de ce m-ar interesa toate aceste amanunte intime cu iz de picanterie? Daca voiam sa citesc CV-uri, intram pe un portal de recrutare.
    Am pierdut 3 minute din viata degeaba cu acest articol. N-am invatat nimic, n-am zambit, nu m-am revoltat, doar m-am…plictisit.
    Pacat, sunteti o revista serioasa!

    Well-loved. Like or Dislike: Thumb up 19 Thumb down 7
    Reply
    • Mihaela Cârlan
      Mihaela Cârlan / 9 February 2012 0:01

      Hidden due to low comment rating. Click here to see.

      Poorly-rated. Like or Dislike: Thumb up 7 Thumb down 20
      Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro