Opt vederi din viitor

23 March 2018

Andrei 2Pentru că din diferite motive nu am cum să îl apuc, viitorul mă interesează într-o oarecare măsură. Da, doamnelor și domnișoarelor, urmăresc, cu atenție și îngrijorare, futurologia.

Sunt la curent cu teoriile care ne spun cum o să mai fie viața pe pământ (și împrejurimi) în deceniile ce vor urma. Așa că aș vrea să vă supun atenției.

  1. Se va schimba fundamental, cred futurologii, regimul proprietății. Generațiile următoare vor pune mai puțin preț pe proprietate, pe înțelesul românesc: nu vor mai trăi ca să-și ia o casă și o mașină. Economia lumii se va mișca înspre asocieri libere, înspre niște kibbutz-uri globale lipsite de rigiditate (cu intrare și ieșire oricând libere), în care vor fi la comun autoturisme, apartamente și chiar haine. Începutul acestei revoluții, de altfel, deja se poate vedea. Și, deși li se cântă prohodul, monedele virtuale nu vor dispărea, cum nu vor dispărea niciodată bulele speculative.
  2. Se va adânci prăpastia între bogați și săraci. Globalizarea nu va putea fi învinsă, dar lumea va fi, totodată, o sumă de autonomii locale. Rolul statelor se va diminua, pentru că statul însuși e o construcție veche, care și-a atins limitele – tehnologia și circulația informației îl vor transforma într-un decor (desigur va exista o mișcare masivă de rezistență din partea administrațiilor la acest mers al istoriei cetățenilor, dar cetățenii vor câștiga).
  3. Bogăția va veni nu din resurse clasice (petrol, gaze naturale, aur), ci din știință și inovație. Țările cele mai bogate ale lumii vor fi țările care au investit cel mai eficient în educație. O țară de nivel mediu (ca resurse și demografie, cum e România) care nu a investit în bogăția viitorului va fi inevitabil săracă.
  4. Clima nu va mai fi prielnică vieții pe pământ, arii enorme se vor deșertifica, vor exista crize umanitare fără precedent, va fi foamete și va fi Exod. Inovațiile în medicină vor prelungi viața unui număr record de oameni, în același timp un număr și mai mare va muri efectiv de foame.
  5. Călătoriile se vor petrece și în mai mare viteză (mașinile pe benzină și motorină vor fi de epocă), mările și oceanele vor fi o miză la fel de importantă ca migrarea în spațiu, pe alte planete mai cumsecade.
  6. Relațiile între oameni vor fi tot mai puțin inter-personale (va dispărea inclusiv mersul la serviciu în turmă, dați-vă seama: veți munci de oriunde altundeva). Vor crește mobilitatea și superficialitatea. Nu sunt semne pentru generații hipersexualizate, ci dimpotrivă – pe model nipon – asexuale.
  7. Roboții vor face o parte din munca omului, iar căutările religioase se vor amplifica, și odată cu ele și războaiele religioase. Primele puteri economice ale lumii vor fi China și India. SUA va rămâne pe podium, dar visul american nu se va mai întoarce. Rusia va fi și mai departe un stat totalitar.
  8. Sistemele tradiționale de solidaritate (pensiile în sistem public) se vor prăbuși în crize fără precedent. Europa va fi un continent de oameni bătrâni – jumătate dintre europenii de mâine vor fi musulmani.

futurlogie, viitor

Gândiți-vă la lumea care urmează măcar câteva minute. Și uitați-vă în jur la preocupările românilor, atât ale celor care guvernează, cât și ale celor guvernați. Veți descoperi cum accelerăm decuplarea de la istoria care merge înainte. Rămânem atât de mult în urmă încât, nu peste mult, nici nu ne vom mai vedea.

Pe Andrei îl găsiți cu totul aici.

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

Marea Gherțoială

Hocus pocus!

N-ai cum să-l faci tu să mă sune, să mă placă, să mă invite în oraș

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
671 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro