Orele triste ale femeilor

Flavius Obeadă

18 October 2012

Am găsit printre aforismele lui Teodor Mazilu, două în măsură să răspundă singure gîndului meu de acum şi de aici: “De obicei la partidele de deznădejde participă numai femei; ele au, într-un grad mai înalt decât bărbaţii, vocaţia nefericirii.” Şi: “Genială femeie. Ea se hotărâse să răzbune pe pielea mea nedreptăţi pe care nimeni, niciodată, nu i le făcuse.”

La ce mă gîndesc? Privind în jur, la partea feminină a făpturilor şi întîmplărilor care mă înconjoară nu pot să nu observ doza crescută de nefericire care le învăluie asemeni unui halou de noiembrie. Nu ştiu dacă aţi remarcat, dar ele în bună parte a comunicărilor lor (verbale şi neverbale), comunicări oricum din belşug, au ca subiecte mai tot ce vine din… greutatea lumii. Mai mereu sunt grave, mai mereu dezbat ore-n şir, telefonic sau faţă-n faţă, fie despre bolile lui X sau Y, fie despre neajunsurile unei rude sau prietene, fie despre neputinţele sau nenorocul copiilor sau despre propriile iubiri dezvăluite, secrete sau înşelate…

Este de înţeles de ce, astfel, acestei “vocaţii a nefericirii” ele îi contrapun, formal uneori, feeria unor imagini şi propoziţii pozitive, aproape roz, toate tocmai despre fericirea pe care vor s-o vadă musai… concretă! Texte inspiraţionale, poze ale unor paradisuri pierdute, pânze eterice devoalînd identităţi ambigue, fantasme tînjind după o erotică subînţeleasă vin parcă să ascundă – mai ales… online decît offline, ce-i drept! – sub pudră şi ruj tînguirile zilei.

Şi n-aş vrea a se înţelege că le-aş face pe ele plîngăcioase, neajutorate sau ostentativ deprimate. Nici vorbă! Strecuraţi-vă însă printre femei şi priviţi numai spre orele lor şi veţi vedea (dacă n-aţi făcut-o deja!) cît şi cu ce sunt încărcate. Şi comparaţi-le cu orele noastre… bărbăteşti, genetic uşor diluate, epicureice, deseori resetate de conceptul abstract de fericire şi de orice altceva decît cele ce ţin strict de noi!
De aici şi pînă la fireasca circumstanţă atenuantă pe care eu unul o acord tuturor Fefelegelor şi Vitoriilor Lipan de azi pentru cel de-al doilea aforism citat mai sus este un pas normal, cred.

www.flaviusobeada.wordpress.com


Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
4,088 views

Your tuppence

  1. raluca / 28 January 2013 0:55

    Femeia din era Ceausista,trecea prin transfer de la tata la sot in timp scurt,fara a avea timp sa stea singura cu ea insasi ,fara a avea timp sa savureze singuratatea,fara a i se acorda timp,la cealalta extrema s a ajuns in ziua de azi cand femeia alege sa fie singura,dar metodele de exprimare ale femeii au ramas aceleasi vaicareala,barfa si curiozitatea,acestea sunt de fapt ramasitele vietii rurale care mai zvacneste in unele dintre noi,femeile care s au rupt de acest mediu nu mai barfesc,poate fi si o componeneta a firii unora dintre femei care au stat in medii majoritare feminine ,unde se barfeste mereu,mai sunt implicate in aceste activitati de vaicareala exagerata si femeile din mediu profesoral si barbatii din acest domeniu,predilectia pt cea facut cutarica sau procuparea de a te mira de necazul altuia este una fara final,si fara sens,si fara logica.Femeile vorbesc mult si degeaba si nu rezolva nimic pt ca deciziile sunt luate oricum de barbati,ma refer la decizii care tin exclusiv de ei,iar femeia nu este luata in considerare decat prea tarziu cand raul a fost deja facut si situatia consumata si atunci la ce bun sa ne mai lamentam cand lupta e deja hotarata de altul,concluzia este clara,femeile care nu au putere decizionala si care se tem de schimbare vorbesc singure si degeaba ca un efect al unei situatii pe care nu o pot controla si nici macar influenta,si aici apar tulburari mari de comportament pt ca daca unei persoane ii tai libertatea de a alege ,si o constrangi,defapt o desfintezi ca persoana si ca individ reducand o la nivelul unui copil care trebuie sa asculte neavand incotro,este o relatie tipica stapan sclav,si care duce la degradare,manipularea altora ca metoda de supravietuire,inclusiv la comportamente aberante ,asta se intampla cand femeia este privata de libertate profesionala,multe femei se incanta ca l au gasit pe unul care sa le intretina dar uita ca nimeni nu te intretine fara pretentii,si cu cat banii sunt mai multi,cu atat constrangerea este mai mare,banii nu aduc fericirea,intretin fericirea dar nu o produc,fiecare trebuie sa lupte sa fie fericit el singur ca individ si mai apoi,sa lupte amandoi la fericirea amandurora prin conlucrare.

    Thumb up 4 Thumb down 2
    Reply
  2. Belle d”Imagination / 19 October 2012 20:32

    Au contraire mon cher coleg! Au contraire!
    Femeile nu aleg prin ele însele nefericirea. O faceţi voi pentru noi în fiecare zi.
    Gândeşte-te la toate marile opere literare ale umanităţii. Câte sunt dedicate unei femei fericite? Nu-mi aduc aminte de NICIUNA şi crede-mă am citit vreo 3-4000 de cărţi. Toate cărţile vechi preamăresc doar nefericirea.

    Aşa că femeile – care în mod natural caută atenţia bărbaţilor, au învăţat lecţia: atenţie = nefericire. Şi da, din nefericire, empatizăm mult mai mult decât voi. Altminteri, atunci când veniţi rupţi de câte o problemă personală nu ne-am lăsa tot baltă să vă punem pe picioare. Nu neg, cu speranţa secretă că veţi face la fel. Dacă nu am empatiza v-am bate uşor pe umăr şi v-am zice ”life sucks Gogule, get used to it, wife does not, get over it”.

    Well-loved. Like or Dislike: Thumb up 24 Thumb down 0
    Reply
  3. Mirela Baron / 18 October 2012 20:31

    Bine observat ! Femeia in general prefera sa asoarba si sa implodeze perpetuum mobile 🙂

    Thumb up 2 Thumb down 0
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro