Oricând există un D. în locul unui V. care te-a părăsit

Catchy

5 January 2017

Aveam 28 de ani şi mai era cam o săptămână până la Crăciun, când pseudo-prietenul meu s-a decis să renunţe la pseudo-relaţia noastră şi să mă părăsească…

A urmat o perioadă de confuzie, învinovăţire, plânsete nestăpânite şi durere. Crăciunul numai Crăciun nu s-a mai simţit. Până la Revelion însă perioadele de tristeţe şi rătăcire se diminuaseră. Îmi dădusem seama că mi-a facut, de fapt, un bine. Că după un an şi jumătate de frustrări, aşteptări înşelate şi vorbe goale, fără niciun pic de acţiune, o relaţie în care rar se găsea timp pentru mine, faptul că el s-a decis să iasă definitiv din viaţa mea mi-a făcut un mare bine. Asta nu m-a împăcat însă complet. Că, după orice om pe care îl primim în viaţa noastră şi cu care suntem dispuse să ne acordăm timpul, gândurile, raţiunea de a trăi, vindecarea nu se instalează brusc atunci când îţi dai seama că îţi e mai bine fără el. Dar, o astfel de „reverie” te ajută să îţi setezi pentru anul nou nişte ţeluri precum: „anul acesta este despre mine”, „anul acesta voi fi fericită”, „anul acesta voi face doar ceea ce îmi face plăcere”, „voi investi în mine”, „voi fi mai bun”, „voi fi mai…” şi „mai…” şi „mai…”.

la cafea

Deşi Revelionul a trecut cu o oarecare pace sau poate doar amorţire amestecată cu tristețe, prima zi din an a început minunat. Ca un copil crescut la ţară, iernile au fost mereu albe pentru mine, iar dacă acum zăpada se lăsa aşteptată, m-am dus eu să-i caut albul imaculat. Şi astfel, prima zi din an mă gaseşte în acest frumos oraş de munte, la sute de kilometri depărtare de V. (fostul) şi, cum îmi va fi dat să aflu repede, la doar 2 kilometri depărtare de D. Este genul de om „bun de pus pe rană”, care te face să te simţi ca şi când doar tu exişti, că eşti singura care contează, iar timpul pare pur şi simplu aliatul vostru. Desigur, experienţele alături de el te învaţă că nu este aşa, dar sentimentul acela de unicitate, de pasiune şi de dedicare şi abandon total, este mereu prezent.

M-a ajutat să îmi încep anul cum nu se poate mai bine. Deşi a ţinut să precizeze că a petrecut Revelionul singur şi că, oricum, nu l-ar fi petrecut cu mine, a acceptat să ne bem cafeaua în prima zi din an. Şi ce cafea! Cafeaua pentru care îţi lucesc ochii de poftă şi pe care abia aştepţi să o guști, a cărei aromă o simţi din momentul în care te-ai gândit la ea şi până când iei prima gură… dar şi după. D. e ca o cafea a cărei tărie o visezi şi pe care vrei să o savurezi până la ultimul strop. Iar după ce îşi face efectul, te simţi ca-n paradis.

Doar că o cafea tare nu poţi bea în fiecare zi. Aşa că D. dispare lungi perioade de timp şi revine uneori cu aceeaşi tărie, numai pentru a dispărea din nou. Nu ştiu până când va face asta sau dacă o va mai face, dar vă doresc să aveţi parte în noul an măcar de o cafea aşa cum am avut eu în prima zi din an.

 Guest post by Loredana Panait

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

Ai mei ani 40…

Nu mai pot

Sunt babă, rezist!

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
9,229 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro