Paharul

Catchy

14 September 2016

Străbatem clădirea de la parter la etajul trei, aşa cum facem în fiecare seară de luni până vineri, înghesuite în liftul care parcă ne duce nicăieri… Eu, românca de 35 de ani, o jamaicană bătrână, a cărei vârstă nu o mai ştie nimeni, o poloneză frumoasă, şefa – o englezoaică cochetă, şi nou-venita, o fată din Zimbabwe. Ne privim coşurile pline de cârpe şi de substanţe chimice care ne îneacă plămânii în fiecare seară, în timp ce facem curat în clădirea cu multe birouri. Ajungem la etajul trei, ne luăm aspiratoarele, ca mai apoi fiecare să meargă la etajul ei.

Rămân la ultimul etaj, etajul meu, târăsc aspiratorul de la un capăt la celălalt, iar apoi merg cu paşi grăbiţi spre bucătărie. Salut scurt. Mr. Lee e acolo, ca în fiecare vineri, rămâne peste program şi îmi ţine un fel de companie. Îl observ, în timp ce încep să iau sacii de gunoi din bucătărie, cum se apropie şi se îndreaptă spre maşina de spălat vase, având în mână o cană, cana lui cu spice, pe care la sfârşitul fiecărei ture o aşez în acelaşi loc, pe acelaşi raft, ca să fiu sigură că el o va găsi uşor a doua zi.

pahar-cu-apa

Mi se pare palid şi bâigui în engleza prea puţin exersată în ultimul timp „Arătaţi obosit”. El zâmbeşte uşor şi se îndreaptă spre biroul unde îşi continuă lucrul la calculator. Adun toţi sacii de gunoi, îi car pe rând până la lift, cu gesturile robotice pe care le fac în fiecare seară. Mi se face sete. „Nu-i nimic, o să beau apă când vin de jos”, îmi spun în gând. Cobor cu liftul, las sacii în containerul de afară şi mă întorc în clădire, cu umezeala englezească în haine şi în oase. Iau un pahar, îl umplu cu apă şi mai umplu unul, pentru domnul Lee. Mă simt vinovată de la o vreme când îmi pun apă şi beau cu poftă, fără să îi ofer şi lui, iar în seara ştiu că e foarte obosit. Îl privesc şi merg hotărâtă spre biroul lui, unde pun cu grijă paharul cu apă lângă calculator. Observ că am pus paharul lângă un altul, la fel de plin, pe care probabil Mr. Lee îl pusese acolo când eu eram afară. Îl las acolo şi plec fără să spună nimic. Aud un „Thank you”, în timp ce îmi imaginez expresia nedumerită a bărbatului de 60 de ani, care nu prea ştie ce să facă cu cele două pahare.

Urmează o altă zi de vineri. Mr. Lee e tot acolo, iar salutul lui e parcă mai rece. Pornesc aspiratorul, privesc spre biroul lui, iar prin zgomotul puternic străbate cântecul obsesiv din „In the Mood for Love”. Ne ştim de doi ani şi încă nu am îndrăznit să îl întreb de unde e din Asia. Anul acesta Mr. Lee o să iasă la pensie.

Guest post by L.N.

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂 Trimite-ne textul pe office@catchy.ro.

Citiţi şi

Maurice, arta pi*dificării

Unde e dragostea? Unde? Unde?

Ceilalți îmi spun ce faci. Tu, nu

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
400 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro Web analytics

catchy.ro