Păi, comunistă sunt şi eu…

Ana Barton

23 September 2013

Am fost să văd filmul „Sunt o babă comunistă“ al lui Stere Gulea. Cu familia. Mă rog, pisica a rămas totuşi acasă. N-are vârsta. Nu eram zece oameni în sală. Filmul a început direct, ioc reclame. Foarte bine. Sala, n-o ştiam, mică, intimă, canapele albe. Noi am stat toţi trei pe una. La Patria.

M-am dus influenţată. Recunosc. „Moromeţii“, tot al lui Stere Gulea, este unul dintre filmele mele româneşti preferate. De 25 de ani. L-am văzut la liceu, în amfiteatru, cu uniformă, matricolă şi bentiţă. Nu ştiu de ce voiam în filmul nou ceva din „Moromeţii“. Poate pentru că rămăsese ceva în mine. Ceva mult şi drag.

Filmul mi-a cerut ce n-am: răbdare. M-a forţat să intru-ntr-o stare ce-mi era apropiată precum Marte: liniştea. Şi-a făcut o matcă-n mine şi m-a aşezat în ea.

Aveam 16 ani în 1989. 16 ani şi câteva zile, că-s născută-n decembrie. Ţin minte foarte bine tot, inclusiv spaimele mele, ale alor mei, gesturile noastre adevărate, cele false, cuvintele neliniştite, cele aparente…

„Sunt o babă comunistă“ duce pe oricine în toracele societăţii aceleia. Şi-l lasă-n sucuri. Fata mea, care are 12 ani, ne-a spus, sec, la final: „Deci aşa aţi trăit voi.“ Da, şi aşa. Noi, adulţii, am tăcut tot filmul şi cât am putut, fiecare, şi după.

Când am putut vorbi, n-am zis decât atât: „E un film despre prea multe lucruri.“ Am primit o clătinare aprobatoare din cap drept răspuns. Şi-un zâmbet. Cald.

Nu, nu e un film cu grozăvii comuniste. E un film cu viaţă simplă şi cu vieţi obişnuite. Un film cu o protagonistă care-ar trebui să ia premiul pentru autenticitate, dac-ar exista un astfel de premiu. Luminiţa Gheorghiu. Un film purtat pe umeri de Atlas. Iar Atlas e Marian Rîlea. Cu Ana Ularu firească şi spectaculoasă deopotrivă în rolul ei de pierdută-ntre meridiane şi paralele.

Un film cu Valeria Seciu impresionantă. Ca o fetiţă de boieri, prizonieră-n altă vârstă. Simbol al purităţii, la fel ca fata cu cercel de perlă a lui Vermeer. Cu Anca Sigartău interpretând magistral o ţoapă încercând să reprezinte perfect kitsch-ul contemporan. Cu Tania Popa – aşezată confortabil în feminitate şi-n lume. Şi Coca Bloos, întruchiparea bunătăţii inalterabile – personajul preferat al copilului meu.

Sigur că n-o să vă povestesc filmul. O să vă spun doar să vă aşteptaţi să vă găsiţi în el vieţile, în lung de linie. Sau, dacă sunteţi foarte tineri, să vă-nţelegeţi mai bine părinţii şi bunicii, mătuşile şi unchii. Familia. Şi nu numai. E un film despre gesturi mari şi mici, dar continue.

Altfel, sâmbătă, la prânz, am ieşit la mici cumpărături, la colţul blocului. Aveam şi listă. Degeaba. N-a reuşit să mă limiteze. La-ntoarcere, căram zece litri de apă şi-o sacoşă încă şi mai grea. Un domn în vârstă mi-a ieşit în cale: „De ce atât de mult, doamnă, de ce atâta greutate?“ Fiindcă sunt copil trăit în comunism. Aşa i-am spus şi lui, aşa vă spun şi vouă…



Citiţi şi

Salvați-l pe Alain Delon!

În rest, a fost o excursie fantastică

Moda pe vremea lu’ Ceașcă

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
1,699 views

Your tuppence

  1. Care au fost cele mai viralizate articole pe bloguri si site-uri de stiri in 23-29.09? | refresh.ro / 30 September 2013 1:19

    […] Pai, comunista sunt si eu… – catchy.ro29 shares 17 comments 124 likes 1 tw. trackback 48 tw. followers […]

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply
  2. Mihai Maxim / 24 September 2013 12:54

    Noi eram 11. La fiecare masă. De dimineața, de prânz, de seară. Adică, 33 de porții, zilnic. Atent drămuite. Să ajungă la toți, dar să nu ne sature niciodată. Cel puțin pe mine, mezinul, veșnicul flămând. Și era un singur salariu. Al tatei.
    Degeaba îmi spun ai mei, acum, refăcând calculele că am fi fost 10. 7 copii, 2 părinți și bunicul. În propriile mele calcule ies tot 11. Al unsprezecelea era Dumnezeu. Căci numai EL știe cum s-or fi descurcat ai mei cu cei 7 copii, 2 părinți și bunicul.

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply
    • Ana Barton / 24 September 2013 12:59

      M-ai smerit, Mihai. Mă-nclin în faţa părinţilor tăi.

      Thumb up 0 Thumb down 0
      Reply
      • Mihai Maxim / 24 September 2013 13:18

        Tata era comunist. Convins. Deși, în epocă avea o slujbă modestă, de funcționar. Cu o leafă așijderea. Habar nu aveți de câte ori nu i-am reproșat noi, copii, că am fi putut să o ducem mai bine dacă ar fi făcut cine știe ce chestii cu partidul ăla al lui. Ne privea blând și ne spunea că el preferă să pună capul liniștit pe pernă. Convingerea lui de comunist, dintr-un oraș de provincie unde toată lumea știa pe toată lumea, erau neîndois, cele 10 porunci îmbrăcate în limbajul său de funcționar servind autoritatea comunistă. Nu l-am putut ierta cu adevărat de boala credinței lui decât târziu, când zăcând țeapăn, ne zâmbea mulțumit că ne-a adunat pe toți în jurul lui, așa cum o făcea de sărbători. Abia atunci, moșulică acela care fusese tatăl meu comunist convins, mi s-a părut un uriaș. Și așa l-am păstrat în memoria mea, de după. Despre el și despre mama am refuzat cu consecvență să scriu în cărțile mele. Frânturi din viața lor au fost atribuite altor personaje. Pasager și iute, să nu bage nimeni de seamă. De altfel, nici nu există personaje exemplare prin cărțile mele…

        Thumb up 0 Thumb down 0
        Reply
        • Ana Barton / 24 September 2013 13:25

          Şi eu îi spuneam în dimineaţa asta tot despre somnul liniştit pe perna ta. Concidenţă. Despre faptul că, oricât de proaste ar fi legile, noi le vom respecta întotdeauna. 🙂

          Mulţumesc, Mihai Maxim.

          Thumb up 0 Thumb down 0
          Reply
          • Mihai Maxim / 24 September 2013 13:35

            Cu toate scuzele de rigoare pentru tot ce urmează să scriu. Nu m-am putut abține.

            Nu. Nu va fi nici un somn liniștit pe perna mea. Cum ar putea fi? Haida-de! Evident, nu vom mai respecta nici o lege. Cu toate riscurile asumate.

            Thumb up 0 Thumb down 0
          • Ana Barton / 24 September 2013 13:48

            Ce să zic? Aşa m-au învăţat ai mei, aşa o-nvăţ pe fata mea. Ba, somnul liniştit pe perna ta nu se poate cumpăra cu nimic. Merită. 🙂

            Thumb up 0 Thumb down 0
          • Mihai Maxim / 24 September 2013 13:55

            Merită și îmi scot pălăria! Totuși, în cele scrise de mine ceva mai devreme, era o mică nuanță pe care fie nu ai observat-o (deși, mă îndoiesc), fie ai trecut-o cu vederea pentru că nu merita să fie luată în seamă. Cel puțin în contextul conversației. Ceea ce dovedește, încă o dată, că ești o mare doamnă.

            Thumb up 0 Thumb down 0
          • Ana Barton / 24 September 2013 13:59

            Sigur că merita, Mihai, numai că am ales să nu pun accentul acolo. L-am ţinut pentru mine. Fără nuanţe nu suntem decât nişte gatere. 😉

            Thumb up 0 Thumb down 0
          • Mihai Maxim / 24 September 2013 14:12

            Vezi, iată de ce te admir! Mi-ai luat, totodată, o piatră de pe suflet când nu te-ai rățoit la mine pentru modul meu libertin de abordare. Sărut mâna!

            Thumb up 0 Thumb down 0
          • Ana Barton / 24 September 2013 14:17

            Nu era loc de răţoit acolo, nu era pricină, şi-apoi, nici n-aş face asta. Poate numai cu mine. Eu îţi mulţumesc ţie. 🙂

            Thumb up 0 Thumb down 0
  3. Cristina Simion / 24 September 2013 10:25

    Multumesc, Ana Barton! va citesc cu placere, cu interes, cu zambet cald si complice. Am descoperit o voce frumoasa si, mai ales, autentica. O mare bucurie in momentele (putine) de tihna… Nu va opriti si nu obositi in a ne impartasi ceea ce descoperiti, va rog!

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply
  4. cata mustata / 24 September 2013 0:34

    Eu aveam 15 ani fara cateva zile in ’89. La noi cred ca e nostalgia dupa copilarie, care chiar a fost o perioada superba, cu tot comunismu’ lor, ca mare lucru n-am inteles din comunism. Si eu am mereu am o senzatie stranie, dar placuta cand mai vad filmari sau secvente din perioada aia. Abia astept sa vad filmul.

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply
  5. Nicolette Orghidan / 23 September 2013 19:22

    Excelentă cronică de film! Cuprinzătoare, cu subiectul flmului, distribuție, regie.Nimic personal, nimic ce poate influiența dorința de a-l vedea. Pură, doar din unghiul unui spectator dintr-o sală cu…hai să zicem zece spectatori! Citit, plăcut, reținut.

    Thumb up 1 Thumb down 0
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro