Palindromul 11.11.11 şi turismul de lux

catchy

11 November 2011

Experţii în Feng Shui au decretat că astăzi, 11 noiembrie, 2011, este ziua cu cele mai favorabile auspicii  din secolul XXI. Şi dacă tot e să ni se întâmple o dată în viaţă, nişte întreprinzători s-au şi grăbit să ofere locul în care nişte oameni cu bani şi cu dor de a sărbători orice bazaconie şi-ar putea petrece o asemenea zi. Ofertele au preţurile formate, în joacă, tot numai din cifra 1. Iată câteva locuri şi preţuri, fie doar pentru o zi, vineri, 11.11.11, fie pentru tot weekendul.

Hotelul Peninsula din Shanghai a oferit doar pentru 11 doritori apartamente pentru o singură noapte la pachet cu alte răsfăţuri în număr de 11 (sortimente de ciocolată, lichioruri sau brânză), 111 (minute de tratament la spa) sau 1.111 (trandafiri) pentru 111.111 RMB (echivalentul a 17.512 dolari). Ei, dar nu vă gândiţi că asta e tot – mai există şi un personal butler, transferul de la şi la aeroport cu o limuzină Rolls-Royce şi un Rolls-Royce Phantom la dispoziţie full time. 

The Hard Rock Hotel din Las Vegas are “Extravagance Package” pentru celebrarea weekend-ului care începe pe 11.11.11. Două nopţi în Paradise Platinum Penthouse, plus papa  la proaspăt deschisul 35 Steaks + Martinis steakhouse, tratamente spa la Reliquary Water Sanctuary & Spa, şi masă VIP cu Perrier Jouet bottle service la Vanity Nightclub. Iar pentru fanii lui Carlos Santana – VIP tickets la concertul din The Joint. 

Oferte de 1111, 11 dolari pentru o noapte au mai fost şi la Spring Creek Ranch în Jackson Hole, o staţiune de iarnă foarte luxoasă, dar şi la Atlantic Resort & Spa din Fort Lauderdale, Florida, pentru pachetul Ocean Eleven (nu?).

Ai noştri operatori de turism nu au ieşit cu nişte oferte speciale pentru o dată specială, nici măcar în joacă, să testeze umorul românilor, sau nu ştim noi. Dacă ştie cineva, să ne spună şi nouă, să ne bucurăm sau nu. 🙂 



Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
669 views
Tag-uri:

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro