Până acum, n-am fost niciodată fericită

Catchy

2 November 2016

Îl văd cum se apropie și mă biciuiesc în gând pentru toate poveștile de dragoste ieftine în care am crezut, cu naivitatea-mi fantezistă și romantico-patetică. Se oprește la vreo jumătate de metru de mine, mă prinde de mână și zâmbește trist. Iar eu tremur necontrolat din toate încheieturile (măcar tremur). Maxilarul mi-e încleștat și nu pot să deschid gura. Nici n-aș ști ce să spun, oricum. Cred că zâmbesc și eu și asta îl liniștește. Întinde mâna și-mi descheie un nasture de la cămașă. Îmi atinge clavicula și-și lasă mâna să zăbovească acolo. Nu pot să-mi dau seama de cât timp stăm așa, în mijlocul unei încăperi care pare golită de orice urmă de viață. Noroc cu noi doi.

divin cuplu

Clișeul zice că în momente de cumpănă serioasă, îți trece toată viața prin fața ochilor. Așa și mie acum. Văd tot felul de scene din copilărie – nici nu credeam că mai există în subconștientul meu prăfuit. Un copil de la bloc care râde de mine, cică-s cam umflată și să mai slăbesc dacă vreau să mă iubească cineva. Băiețelul care a căzut în canalul cu smoală și-a murit, groaza și bocetele de după. Tenisul meu roz plin de sânge după ce m-a mușcat o șopârlă sau m-am lovit într-o tablă, nici până azi nu știu ce s-a întâmplat. Îndrăgosteala de S. și mâncarea bunicii. Pick-up-ul din dormitor, la care ascultam la nesfârșit Micul Prinț. Vecinul de la parter care ieșise recent de la psihiatrie și umbla într-o zi pe scara blocului cu un cuțit în mână, înspăimântându-ne pe toți. Mă fixez obsesiv pe privirea lui când mă vede îngrozită și mă conduce până la ușa apartamentului unde locuiam, la primul etaj, să fie sigur că ajung cu bine.

Imaginile se sparg când El mă roagă să stăm jos. Îmi dau seama că e prima dată când îi aud vocea și concluzionez că n-am fost niciodată fericită, până acum. Mă așez și îmi simt picioarele ca după un maraton. Habar n-am cum e să alergi atât, dar sigur asta e durerea de după. Oftează și-mi spune că are din ce în ce mai des momente de vid mental pe care nu știe cum să le umple. Că depărtarea l-a sălbăticit și se simte îmbătrânit. Tac și mă întreb cât de egoist trebuie să fii ca glasul unui om spunând lucruri atât de triste să-ți producă atâta plăcere. Mă întreabă dacă și mie mi se pare că suntem tineri și foarte obosiți.

Îi răspund că vreau să-i fac un copil.

Guest post by Raluca Glodeanu

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.

Citiţi şi

Dezvirginarea

Fata Morgana

Incertitudinea e viața mea

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
1,250 views

Your tuppence

  1. Întoarcere | Despre dor şi alte copilării / 26 November 2016 17:47

    […] Îl văd cum se apropie și mă biciuiesc în gând pentru toate poveștile de dragoste ieftine în care am crezut, cu naivitatea-mi fantezistă și romantico-patetică. Se oprește la vreo jumătate de metru de mine, mă prinde de mână și… (citeşte restul articolului aici: http://www.catchy.ro/pana-acum-n-am-fost-niciodata-fericita/102733) […]

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro Web analytics

catchy.ro