Paradisul femeilor

Mihnea Rudoiu

26 January 2015

Mihnea Rudoiu…este o carte a lui Blasco Ibanez. Interesantă, aş zice.

Eroul, un tip pe nume Edwin Gillespie, ajunge în locul în care călătorise Gulliver, doar că, de această dată, descoperă că ţara era condusă de femei. Motivul? Bărbaţii deveniseră prea războinici şi nu mai erau capabili să guverneze pentru binele cetăţeanului. În schimb, o dată cu venirea femeilor la putere, pacea se stabilise ca-n sânu’ lu’ Eva, stabilitatea socială fusese reinstaurată, iar fosta ţară a liliputanilor devenise o federaţie prosperă, intitulată Estados Unidos de la Felicidad (Statele Unite ale Fericirii).

Pe scurt, era o societate matriarhală, în care bărbatul trecuse la cratiţă, iar femeia preluase frâiele oriunde în afara gospodăriei. Inclusiv pronumele se schimbaseră: femeile erau “ei”, iar bărbaţii, “ele”.

Drept pentru care mi-am pus întrebarea: cum ar fi dacă o mână de femei puternice, isteţe şi ambiţioase – aşa cum răsar tot mai multe în politica românească, dar şi în lumea dură a corporate business-ului – ar răsturna infama dominaţie masculină (tot mai precară, de altfel) şi ar înfiinţa, în loc, Judeţele Unite ale Fericirii Mioritice?

Ce-aş fi eu într-o astfel de lume?

M-am frământat în fel şi chip şi iată care a fost răspunsul: foarte posibil, aş fi fost casnic. Până într-o zi, când…dar să nu anticipez…

Nu am niciun dubiu că, după finalizarea studiilor, aş fi lucrat trei ani ca frate medical la un azil de bătrâni, deşi visul meu trebuie să fi fost să ajung învăţător, căci iubeam mult copiii. Apoi, la 24 de ani, aș fi cunoscut-o pe Graţica, care m-ar fi cucerit din prima cu alura ei de baschetbalistă şi cu faptul că nu râdea niciodată. Fetele care nu se râd sunt fete serioase, iar eu eram în căutarea unei relaţii serioase. Ceea ce s-ar fi şi-ntâmplat. Când Graţica m-a cerut de soţ, sunt sigur că am ridicat un picioruş de bucurie. Cred că am şi plâns puţin. Iar după ce ne-am fi căsătorit şi ni s-ar fi născut primul copil, mai mult ca sigur că, fiind geloasă şi posesivă, mi-ar fi recomandat să renunţ la job, promițându-mi că va avea ea singură grijă de familie.

Aşa că am renunţat la slujba de la azil. Eram casnic, făceam cumpărături, ţineam gospodăria, mă uitam la telenovele şi postam fotografii cu copiii mei pe facebook. Şi cu chestiile inteligente pe care le spuneau ei. Şi cu mâncărurile pe care le găteam. Şi cu ce am visat azi noapte. Şi cu urări de sfinţi. Şi cu statusuri despre starea mea de spirit. (De cele mai multe ori, mă simțeam blissful.)

Practic, abia aveam timp să respir.

Eram un soţ fericit.

Apoi anii s-au dus unul câte unul şi Graţica s-a transformat din soţia devotată şi iubitoare din primii ani ai căsniciei într-o femeie indiferentă şi violentă, căreia îi sărea ţandăra din te miri ce. Iar eu, neştiind ce să fac dacă îmi luam lumea-n cap, cu doi copii după mine, nu îndrăzneam să plec. Şi-i înduram toate morocănoşeniile.

Iar într-o amiază, când făceam de mâncare și ascultam o emisiune unde invitat era un tip ce milita pentru emanciparea bărbatului de sub tutela femeii, a venit la mine Eusebio Iulică, prietenul meu din copilărie. Ca să mai vorbim, aşa, ca băieţii. I-am oferit o cafea şi i-am povestit ce-am auzit la radio: despre agresivitatea tot mai pronunţată a fetelor de cartier cu masculii delicaţi şi lipsiţi de apărare, cărora, în mijlocul străzii, le trăgeau o palmă peste fund sau îi ciupeau de barbă cu unghiile false şi despre mentalitatea înclinată spre sex a femeilor care, gata, imediat ce scoteau un bărbat în oraş, nu ştiau altceva decât să se culce cu el şi-apoi îl lăsau baltă, pradă depresiei și singurătății. I-am spus că găsesc odios acest comportament…

Grațica

-Eusebio Iulică, femeile nu mai sunt cum erau odinioară, să ştii tu! Păi, pe vremea noastră… Acuma se prefac că nu înţeleg că tot ce dorim noi, bărbații, e să ne întemeiem o familie şi, după ce ne păcălesc că ar dori o relaţie, p-aci le e drumul. Nu zic că toate femeile sunt aşa, dar cele mai multe nu doresc decât sex… Mă înfior!

Şi sunt sigur că m-aş fi înfiorat.

Fireşte, în timp ce-i povesteam toate astea, dădeam de mâncare celor doi copii – care erau lumina ochilor mei, dovadă cele 3.000 de fotografii de pe facebook, din clipa în care se născuseră până în clipa aia, în care le dădeam să pape – şi pregăteam o ciorbă de legume şi o fasole bătută cu ciolan, că nevesti-mii, Graţica, îi plăceau ciorba de legume şi fasolea bătută cu ciolan.

-Asta nu e viaţă, Mihnea, ce trăieşti tu ! mi-a zis Eusebio Iulică, care şi el era căsătorit, avea copii şi era casnic, dar pe care nevastă-sa îl iubea şi respecta.

-Nu pot, Eusebio Iulică, să o părăsesc, i-am replicat, ştiind la ce face aluzie. Am doi copii cu Graţica. Nu pot lăsa copiii fără mamă. Ce fel de tată aş fi?

Eusebio Iulică şi-a pus mâna-n cap. Mai avuseserăm discuția asta de o mie de ori.

-Bă, omule, tu nu vezi că nevastă-ta îţi învineteşte faţa în fiecare zi când vine cu capsa pusă?

-M-a şi înşelat, adăugam eu trist.

-Cuuuum? Nu doar că îţi tăbăceşte curu’, te mai şi înşeală? Cu cine?

-Păi, ultima oară, cu unu’ de 25 de ani…

Eu având vreo 39, să zicem.

-Aşadar, nu e prima oară? Şi de ce accepţi… ce e în capu’ ăla al tău?

Probabil, reţeta de la ciorbă, în acel moment. Şi cea de la fasole. Şi blank în rest.

-Auzi, a adăugat solemn Eusebio Iulică, acum îţi faci bagajul, îţi iei copiii şi pleci acasă la taică-tu! Las-o pe nevastă-ta să se descurce singură… să vedem cum o să reziste când s-o vedea fără tine!

Evident, am început să plâng. Râuri, lacuri… din lacrimile mele. O viaţă pustie la orizont. Copiii mi-au văzut lacrimile. Au început, sărăcuții, să plângă şi ei. I-am trimis să se uite la desene în sufragerie, apoi, printre suspine:

-Vai, Eusebio Iulică, e aşa uşor de zis, dar, vezi tu… De-ai şti numai cât o iubesc pe Graţica! Ea e singura femeie cu care m-am culcat. M-a luat virgin, la nici 25 de ani, abia-mi dăduseră tuleiele. Iau o pauză să-mi şterg mucii şi continui. I-am făcut toate poftele, nu am întrebat-o niciodată ce-i cu firele alea de barbă de pe sacoul ei, am muncit ca un sclav ca să-i smulg un zâmbet şi, poftim !

Îi arăt ochiul vânăt.

-Eu ţi-am spus, Mihnea, că telenovelele tâmpesc creierul uman şi că fiecare episod îţi accentuează retardul, dar tu, nu şi nu, telenovele şi telenovele ! Uite în ce hal te-au adus!

-Da, Eusebio Iulică, m-aş smiorcăi eu, poate-am fost un naiv împărţindu-mi timpul între bucătărie, creşterea copiilor şi telenovele, dar Tony Poptamaş zicea că “dragostea învinge întotdeauna”.

-Şi … care-i legătura?

-Legătura între ce şi ce, Eusebio Iulică?

Eusebio Iulică îşi va mângâia gânditor mustaţa.

-Ia spune-mi, cine-i piţiponcu’ ăsta cu care te-nşeală?

-E un fâţ abia ieşit din facultate. L-am văzut pe facebook. Nici nu i-a dat bine părul de pe piept şi s-a dat la Graţica. Sunt convins că el s-a dat la ea. Nici nu i-ă păsat că-i măritată şi-are doi copii acasă…

-Băi, bărbato, își va ieși prietenul meu din minți, ce tot îi cauţi atâtea scuze nevesti-tii? Ia zi, Graţica cât are acum? 50?

-Nu, 47, răspundeam eu şoptit, dar nu-şi arată deloc vârsta. Se menţine-n formă cu pilates. Şi cu kangoo. Trebuie, îţi dai seama, altfel cum ar mai putea fi șefa unui comandou din cadrul Forţelor Speciale?

-Ştii ce nu pricep eu, va da mâhnit din cap Eusebio Iulică, de ce te complaci în situaţia asta, dacă vezi că nu te mai iubeşte?

-Şi unde să mă duc, Eusebio Iulică? aş începe eu iar să mă smiorcăi. Mie mi-a trecut vremea, am aproape 40, nu mai sunt aşa tânăr, nu mai arăt ca la 26… Cine-o să mă mai ia pe mine… și cu doi copii?

Eusebio Iulică îşi va mângâia iar mustaţa.

-Auzi, îi va trece lui prin cap o idee genială, da’ de ce nu-ţi scrii tu povestea pe Catchy? Acolo dai peste o mulţime de bărbaţi lăsaţi baltă, care-şi deapănă durerile. Şi peste la fel de mulţi care dau sfaturi cum să procedezi când ţi-o furi în dragoste. Ha?

Deşi sceptic la început, după o lună mi-aş fi scris povestea şi, exact cum a prezis Eusebio Iulică, feedback-ul bărbaţilor trecuţi prin aceleaşi lovituri în coa*e, împreună cu cele 387 de like-uri primite, m-ar fi ajutat să îmi înving teama.

Mi-aş fi luat copiii, aş fi părăsit-o pe Graţica şi, cu toate că în clipa în care aş fi ajuns cu geamantanul la uşă, mi-ar fi dat o scatoalcă s-o ţin minte toată viaţa, nu aş mai fi privit înapoi. Cu mânie.

Apoi, m-aş fi mări… căsătorit din nou, aş mai fi făcut încă doi copii, aş mai fi făcut şi un master la ASE, m-aş fi angajat contabil la o firmă de papetărie, iar in timpul liber aş fi tinut conferinţe motivationale bărbaţilor trişti şi suferinzi, vlăguiţi în căsnicii nefericite …

Iar spre sfârşitul vieţii, în calitate de vicepresedinte al mişcării sufrageţilor, mi-aş fi văzut visul cu ochii: bărbaţii ar fi căpătat drept de vot la alegeri.

Un final apoteotic!

Numai de-ar instaura femeile Judeţele Unite ale Fericirii Mioritice!



Citiţi şi

Câștigăm și noi ceva, dacă tot îl îmbogățim pe Mark?

N-am fost destul

Până și demonii mă respectă!

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
2,909 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro