Paradisul interior al celor frumoși

Adrian Ţiglea

31 October 2017

Adrian ŢigleaUn om frumos este, în buna tradiţie platoniciană, o amintire, o zare înserată şi târzie a Paradisului. Când va fi creat lumea, Dumnezeu a ales cu siguranţă substanţele nobile din sinea Sa, spre a plămădi, „după chip şi asemănare”, superbiile universului. Înzestrat cu o conştiinţă estetică de primă regalitate, Bătrânul, sau Sfântul Căpitan, se va fi pulverizat pe Sine însuşi în infinite chipuri şi măşti ale Frumuseţii. Dintre acestea, spre timpul nostru, o bună parte au revenit oamenilor, nu tututor, dar celor mai binecuvântaţi cu sentimentul estetic al fiinţei. Omul frumos este o imprecizie a adresării, în preajma prispei lui cauţi cuvinte alese, te trezeşti păcătuind cu tristeţea de a nu fi îndeajuns de suplu intelectual şi cultural, spre a-i servi Frumuseţii întrupate o felie generoasă din cozonacul complimentelor de viţă superioară. Oamenii frumoşi sunt răsfăţaţii lui Dumnezeu, pentru ei se va fi pregătit, precum în cer aşa şi pe pământ, o bucurie a fiinţei, o drăgălăşenie a sentimentului de a fi, de a respira din plămânii admiraţiei celorlalţi panegirice ale cuvintelor sacru-admirative.

Omul frumos fizic este o reflexie piezişă a sentimentului nostru înnăscut către Frumuseţe, către Graţia ruptă din Dumnezeu. Frumuseţile umane sunt răzvrătiri îngereşti ale înfumurării de a fi, de a gusta cu poftă din pulpa rumenă a vieţii, de a se bucura de mângâierile tandre ale asfinţitului – ale asfinţitului cerului, în răspăr cu veşnicul răsărit al trupului lor arhitectural armonios.

079a633b065a422767620f3338bab775--forests-trees

Dincolo de trup, în sufletul omului frumos zace o poftă nesăţioasă după sine însuşi, o însoţire hulpavă cu mândria de a respira şi de a împărtăşi, după bunul plac, supuşilor inimii sale, din preaplinul său fiinţial. Omul frumos fizic are drept de viaţă şi de moarte asupra sufletului nostru sfâşiat cu admiraţia şi, la loc de neatenţie şi lipsă de înţelepciune, cu îndrăgostirea. Cu omul frumos nu se stă la poveşti, se glăsuieşte în basmele viselor copilăriei, ale vremii când toate clipele vieţii noastre îşi trăiau belşugul de fericire.

Omul frumos cu trupul umblă prin trecerea timpului cu petrecerea încrederii în dumnezeiasca-i seducţie, chemată, de altfel, a fi folosită cu înţelepciune şi gentileţe, spre a nu strivi interlocutorul, a nu-l transforma într-un sclav al poftei de a pune mâna şi a se înfrupta din trupul muritor, dar adăpostit de iminenţa morţii, graţie Frumuseţii ce-l copleşeşte.

Omului frumos fizic i s-au prăvălit în dar bucuriile privirii, ale sale şi ale tuturor muritorilor pe care va fi având neşansa să-i întâlnească. Din inima sa izvorăsc precauţiile împreunării şi singurătăţile scotocirii după un suflet de om capabil a-l izbăvi de teama de a nu fi curtat în vederea exclusivă a juxtapunerii juisante.

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

Limite şi înţelegeri ale sufletului

Nu exista „noi”, eram doar eu și-un laptop…

Aşteptând un chip căruia să-i spovedeşti mângâierea

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
1,477 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro