Paranoică de meserie

Oana Dușmănescu

22 July 2013

De-a lungul vieţii mele, mai naivă la începuturi, cum era şi firesc, sau mai pârlită şi mai ascuţită mai spre contemporaneitate, mi-am dat seama, încet-încet, că orice paranoia are un sâmbure de adevăr. Care este atât de mare şi de evident încât uneori îţi spui: „Nah, nu are cum să fie”…

Şi preferi să te duci frumos la culcare, deşi ai simţit cum trebuie şi ai mirosit corect. Paranoile de viaţă sunt, în general, nedemonstrabile imediat, dar vin să se confirme, la ani şi ani după, când singura frază de mulţumire pe care o vei mai avea la adresa ta va fi: „Uite, mă, nu eram chiar atât de proastă, m-am prins eu de ceva atunci”.

Ţi s-a părut că partenerul te înşală sau că măcar are un flirt, într-o lume paralelă cu tine? Ţi s-a părut că un prieten ţi-a ascuns ceva esenţial? Că un grup de tovarăşi au făcut tot ce le-a stat în putinţă să nu te ia cu ei în vacanţă? Că un şef ţi-a pus nişte beţe în roate la un transfer sau la o avansare, fie ele chiar şi subtile? Că prietena ta cea mai bună îşi caută altă prietenă cea mai bună? Că, în general, se petrec în spatele tău lucruri în care este vorba despre tine, dar tu habar nu ai de ele, cel puţin nu la modul palpabil, concret, credibil?

paranoia

Felicitări, cel mai probabil nu eşti, de fapt, paranoic, ci chiar aşa se întâmplă. Iar cea mai deranjantă parte a tuturor acestor poveşti este că altcineva îţi dictează soarta – sau cel puţin porţiuni din ea – fără ca tu să poţi participa la acest proces.

Un alt semn bun că ai dreptate, fie şi numai pe bază de instinct, bănuieli şi semne ale Universului, ar fi că, atunci când îţi rişti informaţiile către lume despre sănătatea ta mintală şi confrunţi subiectul în cauză cu concluziile tale uşor nebuneşti şi improbabile, răspunsul primit este: „Auzi, tu chiar eşti paranoia!” În glumă sau în serios, cum doriţi să serviţi. În acest caz, urmaţi mai departe investigaţia, nu veţi regreta! 🙂

Desigur, încrederea nu trebuie să dispară definitiv. Încrederea în familie, prieteni, iubit reprezintă acel ingredient special care te lasă să dormi noaptea, ba chiar te leagănă. Dar adevărurile apar în existenţele noastre pe mai multe căi, inclusiv atunci când ne sunt tăinuite. Ceea ce nu ştim nu ne afectează – nimic mai fals şi mai greşit. Ceea ce nu ştim şi se referă la noi ne afectează de mii de ori mai mult. Viaţa nu e vis, de aceea mi-aş dori ca toate accesele mele de paranoia să devină, într-o zi, realitate. Ar fi crunt, probabil, să văd cum toţi demonii pe care i-am adulmecat în jurul meu o viaţă întreagă au fost, de fapt, oameni în carne şi oase şi au fost veritabili. De fapt, mulţi deja au fost demascaţi şi toţi au fost pe lista mea de paranoică. Îmi dau seama acum pe câţi nu i-am depistat, pentru câţi radarul meu nu a fost funcţionat.

Nu, paranoia de viaţă nu este curabilă. Dar asta e bine. Te ţine în formă.

Citiţi şi

Unde e dragostea? Unde? Unde?

Eleganța unui președinte

Un bădăran înfumurat

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
2,603 views

Your tuppence

  1. Ana Barton / 22 July 2013 14:52

    Iar scriseşi din capul meu, Oana. 🙂

    Trăiască paranoia!

    Thumb up 3 Thumb down 0
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro Web analytics

catchy.ro