Pardon? Madame Bovary c’est moi!

Bianca Stupu

23 October 2013

Aşa exclam într-o adevărată, ultragiată, parafrazantă gesticulare la întrebarea managerului editor Ana Barton la tema săptămînii. Cu care, ia să vezi şi să nu crezi, am împărţit un cămin în Tei acum douăzeci de an…ăăă… zile. După atîta amar de vreme de la terminarea studiilor noastre mai mult decît superioare, iată-ne în colţuri. Şi de lume, şi de existenţe şi de multe neştiute şi nevăzute. Da, am reluat legătura pe Facebook, după 20 de ani.  E mai frumoasă Ana în realitate? Nu. E mai urîtă. Şi mai rea. Şi mai înaltă. Şi mai dragă. Şi mai nespus de frumoasă. Pe Facebook e enervant de splendidă, ca o Junonă, ne eclipsează pe toţi bovaricii.

Cum sînt eu pe Facebook? Călare pe şapte cai frumoşi, Dominatrix, Diana cu arcul pe umăr, plecată la vînătoare de imagine, suspinînd în blana cîinilor ei că i-a tras vreo trei săgeţi în fund (citiţi cur) lui Actaeon. Ipocrita.  Leit, ce să mai discutăm. Plus nebunia umorului, care mi-e drag de nu mai pot, pentru că numai prin umor sînt serioasă cu bovarismul meu şi de altfel. Cum sînt în realitate? De-o mie de ori mai frumoasă. Mai deşteaptă, mai bucătăreasă, mai sexoasă şi mai fascinantă. (Sîc, Ana). Numai că în spaţiul continuu temporal dintre Facebook et moi, m-am mai îngrăşat. (Puţin, nu muuuuuuuuuuult. Ha!) Am încărunţit. Tac mult, sînt exasperant de tăcută (bine, dacă nu mă dedulcesc la vinoase), dorm imens şi visez monstruos. Şi cam tristă.

Îmi place la nebunie să stau pe Facebook pentru că îmi place la nebunie să scriu, să scormonesc, cum ar veni, după adevăr, ca porcul după trufe. Pentru că nimic nu te trădează mai uşor decît cuvintele. Am o suspiciune intensă faţă de pudibonzi, pudiboande, floricele, şi iepuraşi. Sîni expandaţi (citiţi ţîţe) puşi lîngă oleacă de citate dintr-un Einstein total tîmpit. Sensibilităţi şi profunzimi masculine de te întrebi la modul cel mai serios dacă fac dragoste (aici ştiţi ce să citiţi) vreodată în viaţa lor.

PR-ul feisbuchist mă turbează, nu alta. E monoton, previzibil, de-un militantism de secol XIX, plus reminiscenţele drăguţe ale Epocii de Aur, pe care noi toţi o ştim şi-o slăvim. Nu! De-o mie de ori, nu! E un spaţiu al colocvialului, al isteţimii, o zonă extrem de vie, în care vocea cea mai vibrantă nu e aia care strigă mai tare, ca la televizor, ci aia care vorbeşte mai încet. E un experiment clasic: cînd cineva vorbeşte încet, toţi ceilalţi tac. Şi zic şi de PR-ul de bloguri. Nu mai decupaţi zece mii de citate cu trimitere la aceeaşi postare, că vă omor!

Oameni extraordinari, despre care nu pot spune nimic, pentru că există mai reali decît orice realitate. Da’ zic.  Florin Iaru e un amor feisbuchist, deşi chestia aia (nu pot să-i spun altfel), „aer cu diamante“ mi-a intrat demult în vocabular, o folosesc şi ironic, şi aşa, cu ochii în gol. Emil Brumaru e un amor pe care l-am pierdut pe blog, da’ l-am regăsit pe Facebook. By the way, ce face el pe pagina aia a lui, oferind cu maximă, cum să-i spun, nepăsătoare superbie, e fascinant. Mihaela Ursa, alt amor total şi ireconciliabil. Camelia Wilkinson, nu pot să cred, mi-a cumpărat două bufniţe-ceas-breloc şi mi le-a trimis din Canada! Radu Vancu, de o politeţe şi delicateţe atît de desuetă încît ironia e de-o mie de ori mai acută. Claudiu Komartin, despre el pot spune că nu vreau să-l întîlnesc în veci, că io-s femeie serioasă, la casa mea. Şi Alina Nedelea, cu impetuoasa ei defensivă şi geniul ei pe proză scurtă. Şi cîţi şi cîte şi mai cîte. Antrenamentele Motanov Motanul Mov şi epica fiinţă Mădălina Oprea. Simona Tache, ea. Oameni pe care nu i-am întîlnit niciodată. Doar în scris. Fie şi numai dacă ar fi un exerciţiu de scris treaba asta dementă cu FB mi-ar plăcea. Pentru că urăsc să vorbesc la telefon.

Pînă la urmă, două chestii. Radu Vancu despre FB: „Apocalipsa veselă“. Şi Emil Brumaru, despre mine şi Ana: „Iată unde stăteau adevăratele feisbuciste!“

P.S. Şi nu vreţi să ştiţi ce profesor mi-a fost mie Dinu Adam. Să vă dea Ăl de Sus omuleţ cu poncho şi cu corniţe.

Tu de ce stai pe Facebook?

  • 3. Pentru informare rapidă. (59%, 275 Voturi)
  • 1. Ești (prea) singur/ă și nu prea sigur/ă pe tine. (13%, 61 Voturi)
  • 5. Existența virtuală e mai roz decât cea reală. (11%, 53 Voturi)
  • 4. Să arăți că exiști. (10%, 46 Voturi)
  • 2. Face parte din job-ul tău. (7%, 33 Voturi)

How it looks now: 468

Loading ... Loading ...


Citiţi şi

Azi i-am văzut din întâmplare pozele pe facebook

Când m-am despărƫit de el, a început nebunia

Prețiozitatea în suman

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
708 views

Your tuppence

  1. Deraierea de pe şine | Catchy / 12 November 2013 15:56

    […] ieşit prin faţada gării.” Așa grăia titlul postat de o prietenă de-a mea pe contul său de FB, de acum ceva vreme. Cum nu am stare și vreau să mă bag în seamă, am comentat și eu, așa cum […]

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply
  2. O scamă pe minte | Catchy / 25 October 2013 13:48

    […] că, dată fiind oricum utilitatea… relativă a pereţilor albaştri în procesele clasice… de cogniţie ar fi mult mai utilă postarea unor asemenea afişe pe […]

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro