Părinți adevărați și restul

Cristina Nemerovschi

7 October 2015

Cristina NemerovschiMă întreba cineva zilele trecute, pe Facebook, sincer îngrijorat: ce ne facem cu atâția copii care nu știu să scrie corect în limba română, care vor pica BAC-ul, care n-or să citească niciodată o carte de la cap la coadă? Și când vor ajunge mari, cum îi vor crește ăștia pe copiii lor? Întrebarea mi s-a părut pertinentă și tristă, pentru că așa e, chiar surprinde o realitate: dincolo de copiii și adolescenții talentați, cu o grămadă de imaginație, cu personalitate, care își caută singuri propriul drum, există atât de mulți cărora li se pare ridicol să le ceri să deschidă o carte, indiferent cât de atractivă ar părea ea.

În ultimii ani, s-a aruncat frenetic pisica moartă în curtea profesorilor. Că nu își dau deloc interesul, că nu își mai fac meseria cu pasiune, că unora le lipsește cultura generală, ba chiar și cunoștințele minime de gramatică a limbii române. Că n-au tact, că n-au răbdare, că sunt agresivi, țâfnoși sau plicticoși. Și, în multe cazuri, chiar așa este; pisica moartă stă bine la ea acolo, în curtea aia.

Dar, mă întreb, totuși, ce fac părinții în situația în care realizează, într-o bună zi, că fiul sau fiica lor a intrat pe mâna unor profesori care nici nu-i trezesc apetitul pentru cultură și nici nu-l pregătesc pentru viață. Se plâng pe rețelele de socializare și cu asta consideră încheiată povestea? Fac o petiție? Ies în stradă, cu o pancartă mare lipită pe piept? Ce faci tu, ca părinte, când vezi că nimic din toate astea nu ajută?

copil trist

Am asistat de multe ori la conversații halucinante între părinți și copiii lor de 12-13-14 ani, care își doreau să cumpere o carte. „Lasă că citești la școală, ce să mai citești și acasă?!”, a apostrofat-o o mamă pe fiica ei, care își alesese o carte de pe raftul unui supermarket. „N-avem 15 lei, dă-o dracu’, e scumpă!”, urla o altă mamă la copilul ei, cu căruciorul în pericol de-a ceda sub greutatea celor 120 de feluri de mezeluri cu care era încărcat. Bietul copil lăsa în final capul în pământ și accepta verdictul „celor mari”.

Mulți oameni care au copii nu înțeleg un lucru simplu: da, ar fi minunat ca profesorii să vi-i educe, să vi-i dea gata deștepți, culți, rafinați – dar, dincolo de asta, să fii profesor e o meserie. Una frumoasă, da, dar care are un program ca orice altă meserie, și un salariu la sfârșitul lunii. Într-o lume ideală, ar deveni profesori doar aceia care își doresc mai mult decât orice să deschidă mințile tinere; dar noi nu trăim într-o lume ideală. Fiind o meserie, unii o fac mai bine, alții mai prost. Unii nu pot, alții nu vor. Însă, spre deosebire de profesori, să fii părinte nu e doar o meserie, e mai mult decât atât. În clipa în care observi că școala nu îi oferă copilului ceea ce crezi tu că ar merita, e datoria ta să iei problema în propriile mâini și să faci ceva. Învață să descoperi totul încă o dată, prin ochii lui. Citește, cercetează, descoperă, implică-te. Poate mai important decât orice altceva, ai grijă ce modele își alege. Nu îi impune, nu îi interzice; prezintă-i, sugerează-i, îndrumă-l. Dacă va idolatriza hoți sau curve, ei bine, poți să tragi și singur concluziile…

Să fii părinte e o stare care ține – și ar trebui să țină! – toată viața. Nu e un job pe care să-l faci doar câteva ore pe zi. Când alegi să ai copii, cred că ar trebui să te gândești bine dacă ești în stare să fii un deschizător de drumuri pentru ei cât timp vei trăi. Dacă simți că nu ești în stare, mai bine las-o baltă. Îți poți lua un papagal sau un hamster. Nu alege să fii părinte doar pentru că altfel te va arăta societatea cu degetul. Nu alege să fii părinte doar ca să salvezi o relație care merge prost, ca să primești bani în timp ce stai acasă, ca să-ți pui poze cute pe Facebook cu bebelușul, ca să nu te mai simți singur.

Pentru că, atunci când copilul tău va îngroșa rândurile ălora care scuipă semințe în pauza dintre Măruță și Acces Direct, sau, mai rău, va bate maneliste în direct în platourile amintite mai sus, abia atunci te vor arăta oamenii cu degetul, și n-o să știi unde să te ascunzi de rușine.

Pe Cristina o găsiți toată aici.

Citiţi şi

Hai, sictir!

Dacă doamna “interval oral” este acolo, e vina noastră

Hotelul

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
10,499 views

Your tuppence

  1. Ingrid / 6 February 2016 14:38

    Știu eu niste cărți pe care și cel mai refractar față de citit copil le-ar citi de la cap la coadă, d-șoară C. Nemerovschi. Cărți care abundă în expresii licențioase, pe care le cunoașteți foarte bine, doar sunt scrise de dvs.! Nu mă pot stăpâni să nu râd la gândul că veți avea în față o imensă provocare – ca un părinte adevărat – : aceea de a le ține departe de copiii personali.

    Hot debate. What do you think? Thumb up 6 Thumb down 2
    Reply
    • Angela / 15 January 2017 16:30

      Daca va avea, d-na Nemerovschi va avea copii inteligenti, care sa-i semene, asa ca n-ar avea cu siguranta de ce sa ascunda romanele ei de acestia. Numai ingustii la minte se sperie de ele!

      Thumb up 0 Thumb down 0
      Reply
  2. tina / 8 October 2015 19:20

    Si apropo de puterea exemplului…copilul tau nu va citi niciodata daca ii spui ,,treci si citeste!” si in timpul acesta tu stai si te uiti la TV sau scuipi seminte. Cati parinti citesc o carte simultan/de fata cu copiii lor? Ca sa nu mai spun de replica ,,Esti pedepsit! Du-te si citeste x pagini.” Si in plus, ar fi minunat sa nu uitam ca pustii au mult mai mult nevoie de dragoste si atentie reala, de activitati de socializare sau in aer liber, decat de tablete si Xbox. Sper sa aveti parte de copii minunati!

    Well-loved. Like or Dislike: Thumb up 15 Thumb down 0
    Reply
  3. Cristina / 8 October 2015 14:36

    Felicitari pentru articol, Cris…sa speram ca va fi citit…

    Thumb up 7 Thumb down 0
    Reply
  4. Gabriela / 7 October 2015 22:12

    Oare câţi mai ştiu ce înseamnă. “7 ani de acasă”? Consider ca copiii , înainte de a ajunge la şcoală îşi imită părinţii : de la modul de comunicare pana la diverse activităţi. Educaţia nu începe la şcoală; acolo doar se rafinează ( dacă ai noroc ca materia să îţi fie ambalată frumos). Curiozitatea copiiilor poate fi alimentată sau nu. Părinte nu eşti doar part time…

    Well-loved. Like or Dislike: Thumb up 14 Thumb down 1
    Reply
    • Max / 29 July 2016 16:35

      Pe așa o temă comentez întotdeauna, dar acum nu o fac, pentru că vreau să susțin cu tărie două comentarii deja scrise aici de Gabriela și de tina. Felicitări!

      Ingrid, nu că n-ai avea dreptate, nu judec eu… E haios cum ai pus problema, așa, ca între … tipe 🙂

      Thumb up 0 Thumb down 0
      Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro Web analytics

catchy.ro