Paris. Un arondisment doar al meu

Marius Constantinescu

3 June 2015

Marius ConstantinescuÎn miez de noapte, Gare de l’Est nu e nici pe departe locul în care să petreci mai mult de câteva minute. Cumva, trenul nostru de la Frankfurt a ajuns foarte târziu, într-o epocă în care telefoanele mobile nu apar nici măcar în filme. Mizerie, figuri dubioase, păsări de noapte, totul zăvorât, cu excepţia unui birt sordid. Telefon cu fise. Nu răspunde nimeni. Tata se uită, deja, cu stinghereală, la preţurile de la recepţia unui hotel din apropiere. Stăm precum cucii în jurul valizelor…

„Ce faceţi, măi, copii? Hai, hai să mergem acasă…” O flacără de păr negru, pielea un pic îmbrobonită de căldura nopţii, haine pastel, sprâncene arcuite, mâini cu degete lungi şi unghii curate. Bagajele se înghesuie mai întâi într-un cărucior, apoi în portbagajul unui taxi. „Uite, prima ta monedă de zece franci.”

În vara lui 1992, am cunoscut Parisul în carne şi oase. Scheletul bulevardelor lui largi şi carnaţia catedralelor, palatelor şi muzeelor sale. În noaptea aceea, rulajul fin al taxiului i-a arătat unui băiat de treisprezece ani silueta de A tras de păr a Turnului Eiffel, îngrămădirea roză de pe faţada de la Hotel de Ville, teatrul Châtelet roşcat ca o tafta învechită şi turnurile albe ca mânecile unei cămăşi de la Notre Dame. „Uite, puiule, Parisul. Oricât de rău ar fi, nu ai cum să nu îl iubeşti”. Eu îl ştiam deja. Din cărţi, din albume, din poveştile mamei şi, cel mai mult, din aşteptarea aia înfrigurată în care trepidezi până ajunge să ţi se întâmple întâlnirea cu un loc pe care îl cauţi ca mirajul unui deşert.

gare de l'est

A doua zi, în apartamentul de pe Boulevard Saint-Germain pe care îl trezeau la şase dimineaţa maşinile care curăţau strada, am primit kit-ul meu de parizian: două cămăşi Façonnable şi un blazer englezesc. Nu beretă, nu baghetă, nimic din ce-ar fi putut intra în categoria clişeu. Şi o plimbare iniţiatică. Nu la Luvru, nu pe Champs-Elysées, nicăieri unde am fi putut da nas în nas cu turistul standard. Ci pe la Saint-Julien-le-Pauvre, Rue de Seine, Rue Bonaparte, Rue Castiglione, mai ales Rue Castiglione, din motive pe care aveam să le aflu mai târziu.

Un deceniu şi-o iarnă m-au readus, de data aceasta singur, într-un Paris pe care îl stabilisem fundal pentru un soi de reaşezare a mea în mine. Prima mea călătorie pe cont propriu. Zece zile fără celular, zece zile după un 2001 prost şi un 2002 care nu excelase prin nimic. Telefon cu cartelă. „Alo, sunt Marius… MARIUS! Vii la masă la noi, în Ajun!” Aproape ordin, transmis cu voce impostată, sonoră, zâmbind. Chablis, măsline, fistic, sărmăluţe în foi de viţă, şampanie, sorbet, cravată de mătase care cântă. „Iubitule, du-te la Galerie Vivienne. La Musée Jacquemart-André. La Cluny. În Marais. Neapărat. Ador Marais”. Trei zile mai târziu, prima langustă din viaţa mea, prima Mumm Cordon Rouge din viaţa mea, primul club parizian din viaţa mea, primele cinci (!) Caipirinha din viaţa mea, primii douăzeci şi trei de ani.

Rue Castiglione

După Bucureşti, Parisul e oraşul în care… am trăit cel mai mult. Iubesc Londra, unde aş pleca şi mâine, cred că Roma este cel mai frumos oraş pe care l-am văzut vreodată, m-am îndrăgostit la Madrid şi reîndrăgostit la Ediburgh şi Sevilla, am desfăcut Veneţia ca pe o portocală în Campo Santa Margherita, dar Parisul e una dintre cele mai sigure constante ale vieţii mele. Revizitat şi călcat mult în cei din urmă ani, cu rosturi profesionale sau doar de dragul de a mă amesteca, la fel ca prima dată, în acest bouillon de culture (permettez-moi, Monsieur Bernard Pivot!) care uniformizează identităţi, dar pe care eu îl simt, paradoxal, ca elevându-mi eul. Conştient, picioarele mele urmează traseele tot mai întortocheate şi mai complexe pe care te duc paşii experimentaţi, care au străbătut oraşul cu tihna şi convingerea celui care nu se grăbeşte. Am văzut mult, tot ce voiam, ştiu scurtături, am colţurile mele pe care le dăruiesc cu entuziasm celor pe care îi simt vibrând la fel. Oricât s-ar lărgi cercurile concentrice, nucleul Parisului meu rămâne acolo, pe lângă Shakespeare & Co., rue Frédéric-Sauton, Rue de Bièvre, Rue Saint André des Arts, Rue Dauphine, Rue des Grands Augustins, Rue Castiglione, printre contraforturi şi tambururi gotice, cârciumi simple, librării mici, senzaţionale, cofetării, scuaruri, magazine cu nimicuri scumpe, ceainării şi Institutul Franţei. Felul în care percepem şi iubim un oraş care nu a fost de la început al nostru este felul în care ni s-a arătat unde şi cum să-l iubim.

Les Deux Magots-8

În ultimele dăţi când am fost nu ne-am mai văzut. Ne-am auzit mult la telefon şi, la un moment dat, am primit un ghid al Parisului insolit şi o superbă cămaşă de culoarea vinului de Bordeaux. Am citit darul ca pe un alt kit care, peste ani, părea că închide un cerc al devenirii mele, care avusese Parisul drept fundal. Cămaşa o port rar, fiind prea elegantă pentru majoritatea zilelor mele, iar ghidul l-am frunzărit de atunci doar de câteva ori, cât să mă conving că îmi sunt cunoscute majoritatea locurilor despre care vorbeşte. Cultiv, însă, şi mai abitir Cartierul Latin, Piaţa Saint-Michel şi Rue de l’Ancienne Comedie Française, acelaşi perimetru de câţiva kilometri pătraţi de pe Rive Gauche, între Boulevard Saint Germain şi Quai Montebello şi Quai de Conti. Promisiunea unui ceai, cândva, la Mariage Frères, o arie din Samson şi Dalila, orele şterse de pe ceas la etajul I al librăriei Gibert Joseph, La Dame à la Licorne, tartele de la Eric Kayser, vitrina cu figurine de bronz mai jos de Les Deux Magots, un café gourmand la Le Procope, lavanda din Square René Viviani.

Paris5_Saint-Julien-le-Pauvre _Robinier1602_Mars10

În spatele micuţei biserici melkite Saint-Julien-le-Pauvre este cel mai vechi copac al Parisului, un salcâm plantat în 1601. Deşi au trecut peste el revoluţii, războaie, boli, crivăţ şi dureri, continuă să înflorească suveran la fiecare început de vară.

(Text scris în amintirea Cătălinei Cortez, a cărei zi de naştere ar fi fost în 6 iunie) 



Citiţi şi

Jurnal de Paris

Marea care a trecut

În spatele unei porți închise

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
1,194 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro