Pasiune, a te juca, a te bucura

Mira Bălan

20 November 2013

Man Ray, substantiv masculin, sinonim cu Bucurie, a te juca, a te bucura, scria Marcel Duchamp, în prefaţa cărţii lui Man Ray, AutoPortret.

Până nu de mult, Man Ray era aproape ignorat când se vorbea de istoria artei moderne. În 1999, s-a întâmplat ceva şi lumea a început să privească şi spre lucrările lui: revista ARTnews l-a inclus în topul 25 al celor mai influenţi artişti ai secolului XX. De curând s-au împlinit 37 de ani de la moartea lui Man Ray, el a rămas printre cei care au creat, au revoluţionat arta fotografică.

Când am auzit prima dată numele Man Ray îmi suna fictiv, mai degrabă de personaj dintr-un western. Născut în Philadelphia, în 1890, într-o familie de evrei emigranţi din Lituania, numele lui a fost Michael Radnitzky. După câţiva ani, familia şi-a scurtat, americanizat numele, făcându-l Ray. Îl chema Michael, i se spunea Immanuel, Manny, de unde va proveni viitorul nume ales de el, ca artist. Tatăl lui era muncitor la o fabrică de textile şi în timpul liber lucra în atelierul de acasă, unde îl ajutau soţia şi copiii, pentru a face tot felul de haine.

Mai târziu, se pare că Man Ray şi-a dorit să uite de acel trecut, cu toate că i-a folosit sau l-a folosit, fiindcă a preluat în fotografiile lui diferite obiecte specifice croitoriei. Este cât se poate de firesc să vezi în imaginile semnate Man Ray maşini de cusut, ace, aţe, bucăţi de stofe, strecurate artistic şi cu mesaj.

În adolescenţă, a primit o bursă pentru a studia arheologia, însă, spre dezamăgirea părinţilor, a ales să urmeze pictura.

A vrut mereu să integreze propriilor lucrări elemente ale operelor lui Rodin, Cézanne, Brâncuşi sau Picasso, fără să reuşească vreodată prea bine asta. L-a fascinat mişcarea cubistă şi a căutat inspiraţie în unul dintre cei mai buni pictori ai timpului, Marcel Duchamp, care îi va deveni şi un prieten apropiat. În 1915, a avut, la New York, oraşul în care dada nu poate trăi, cum a declarat emfatic, prima expoziţie personală de pictură şi desen prin care şi-a făcut cunoscută apartenenţa la curentul dadaist.

A dorit să fie pictor, dar după ce a început să-şi fotografieze propriile lucrări pentru a le vinde şi mai ales când şi-a dat seama că nu va ajunge un pictor mare, s-a ocupat tot mai serios de fotografie (pe care, de altfel, o vedea ca pe un mijloc mai bun de a-şi câştiga existenţa).

La 31 de ani, pleacă în capitala lumii, la Paris, acolo unde dada înflorea, şi, chiar dacă nu ştia o iotă franceză, este primit imediat în grupul artiştilor şi devine fotograful acestora. Potretele artiştilor care i-au fost contemporani sunt astăzi privite şi ca nişte documente ale unei epoci nebun de frumoase, cea a Parisului în anii 20, cu toată generaţia lui de artişti geniali adunaţi acolo din toată lumea să trăiască, să exploreze, să (se) inspire.

Au stat în faţa aparatului lui de fotografiat, James Joyce, Pablo Picasso, Ernest Hemingway, Salvador Dali, Gertude Stein, Jean Cocteau. În imagine, Man Ray cu Salvador Dali.

Este perioada când o întâlneşte pe cântăreaţa, celebră în acea perioadă, Alice Prin, cunoscută sub numele de Kiki de Montparnasse. Timp de şase ani, aceasta îi este iubită şi model. Man Ray o foloseşte în multe fotografii, atras de tehnica juxtapunerii unui obiect cu un nud de femeie. Probabil cea mai celebră lucrare în care o are ca model pe Kiki este Violon d’Ingres.

Tot la Paris, în atelierul lui foto, îşi face debutul în lumea fotografiei şi Berenice Abbott, pe care el, ca orice artist mare, o descoperă, o susţine, o încurajează şi Berenice intră în rândul celor mai buni fotografi ai secolului.

Man Ray a experimentat permanent cu aparatul de fotografiat şi viziunea lui a revoluţionat această artă. A perfecţionat tehnica solarizării, pe care a botezat-o, după numele lui, rayografie.

Abstract sau nu, este un fel de fotografie fără aparat de fotografiat. Pe o hârtie fotografică aşeza un obiect oarecare, apoi hârtia era supusă acţiunii luminii. Apărea astfel o imagine în care hazardul, absurdul, minimalismul erau toate acolo, imagini care provocau şi atrăgeau, fiindcă nu ştiai niciodată ce va fi.

Nu se aştepta să aibă atâta succes cu astfel de încercări – o companie franceză chiar a comandat astfel de imagini pentru publicitate  –, dar pentru că lumea părea atrasă de aceste instantanee, le-a adunat pe toate în albumul „The Delightful Fields”, apărut în 1922.

În perioada războiului, se reîntoarce în America şi se stabileşte la Los Angeles, unde încearcă să exploreze şi cinematografia, tot într-un stil personal şi experimental, şi a realizat câteva scurtmetraje. Lucrează şi ca fotograf de modă, unde îşi aduce din nou propria viziune, modelele lui fiind surprinse într-o lumină obscură şi un decor minimalist. După terminarea războiului, se întoarce la Paris, la adevărata patrie, cum spunea despre Montparnasse. A murit acolo, la 86 de ani. Unconcerned, but not indifferent este epitaful pe care şi l-a ales, o caracterizare a artistului detaşat, dar niciodată indiferent.

Pablo Picasso, 1922

 

Violon d’Ingres este, probabil, cea mai populară fotografie a lui Man Ray, realizată în 1924. Kiki de Montparnasse stă întoarsă cu spatele, având pe cap un turban. O fotografie care, poate, ar fi fost banală, dacă Man Ray nu i-ar fi adăugat cele două tăieturi specifice instrumentelor cu coarde. Man Ray a fost inspirat de pesonajul central al unui tablou realizat de Ingres. Pictorul francez era un violonist amator, cântând însă cu bucurie pentru cine avea plăcerea să îl asculte. Expresia violon d’Ingres se foloseşte astfel pentru a defini un hobby pe care îl faci cu pasiune şi în care deseori te poţi regăsi mai mult decât în meseria pe care ai ales-o.

 

Barbette, o artistă americană; 1926

 

Helen Tamiris, coregrafă şi dansatoare americană; fotografie din 1929

Un aparat foto nu poate face singur o fotografie. Pentru asta, ai nevoie de un aparat de fotografiat, un fotograf şi, mai presus de orice, un subiect. Doar subiectul este cel care poate stabili interesul fotografului.”; 1937.

 

Catherine Deneuve, fotografie de Man Ray, din 1968

 

“A crea este divin. A copia este uman.” Man Ray, în studioul lui din Paris, fotografie de Lothar Wolleh; 1969.



Citiţi şi

Cât de mult iubim în mod dezinteresat

Mai încolo când? N-am zis că n-avem timp?

Scrisori către M

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
1,132 views

Your tuppence

  1. Lumea așa cum a arătat ea în 2013 – 10 momente dramatice – Featured, Life Bites | Catchy / 10 December 2013 14:44

    […] Imagini care ne-au arătat, deşi am fi dorit să nu le vedem niciodată, că lumea în care trăim nu este întotdeauna şi peste tot aşa cum, fără îndoială, cei mai mulţi ne-o dorim: liniştită, celebrând viaţa. […]

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply
  2. Rue Férou – mica stradă a marilor artiști – Art&Entertainment, Featured | Catchy / 26 November 2013 18:26

    […] pe rue Férou, la numărul 2bis, se află, şi a rămas la fel, studioul fotografului Man Ray. Aici a lucrat din 1952 până la moarte, în […]

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro