Pasiunea vinovată – Kätilö/The Midwife

Mădălina Dumitrache

4 April 2016

Mădălina DumitracheTemerarul regizor finlandez – Antti Jokinen (Resident, Purge) – este cel care a realizat și drama romantică Kätilö/The Midwife (2015). Bazată pe cartea autoarei Katja Kettu, pelicula aduce în prim-plan  o poveste de iubire dintre o asistentă medicală finlandeză și un ofițer SS, pe fundalul al celui de-al doilea război mondial, în perioada cunoscută drept „Lapland War”. Cineastul n-a evitat tabuurile istoriei și-a expus un film în care reamintește alianța dintre finlandezi și germani. Ca și în alte cazuri, istoria a oferit surprize, iar Finlanda a întors armele, în 1944-1945, împotriva Germaniei naziste și-a semnat un armistițiu cu sovieticii.

Pendulând între dramă romantică şi thriller (de război), Kätilö/The Midwife se dovedeşte a fi o interesantă frescă a evenimentelor de la finele războiului. Producătorii de la Solar Films (Markus Selin, Jukka Helle, Jesse Fryckman) au mizat pe interesul manifestat de public pentru acest gen de peliculă, în care sentimetele intime (iubire, ajutorare, ură, trădare) se-ntretaie cu evenimete cruciale (război mondial). Vocile singulare se aud, parcă, distinct, pe fondul marilor tulburări – pare să ne sugereze regizorul Antti Jokinen. Cineastul s-a documentat cu minuțiozitate și-a respectat, în mare parte, adevărul istoric, îmbinând cu succes forța și slăbiciunea. Filmul a primit numeroase nominalizări și premii la festivalurile internaționale; succesul s-a datorat, în mare parte, stilului vizual aparte (tendința de-a oferi o „glossy surface”unei tematici sumbre, filmările într-un fel de„ fashion shoot”). Nu de puține ori, urmărind  filmul, poți avea impresia că ai viziona Schindler’s List în regia lui Michael Bay. Bazându-se pe succesul internațional al cărții și pe ardoarea publicului amator de povești de iubire imposibilă, echipa de cineaști a filmat în locații ofertante din punct de vedere vizual: Finlanda, Lituania și Norvegia.

Katilo 0

Supranumită „Wildeye”, Helena (Krisa Kosonen) este o tânără asistentă medicală, cu sânge fierbinte, dar care trăiește în ținuturile înghețate ale Finlandei. Frumoasa cu ochi ageri și pătrunzători duce o existență singuratică, printre locuitori plini de superstiții păgâne. Viața ei, dominată de asprime și sărăcie, devine și mai grea în anii în care Finlanda ajunsese aliata Germaniei. Situația se complică mult în 1944, când – forțată de foame – ajunge să lucreze într-un lagăr de concentrare. Majoritatea populației finlandeze colabora cu aliații.

Katilo 1

Întorsătura dramatică – din scenariu – o va face pe dârza finladeză să se-ndrăgostească de Johannes (Lauri Tilkanen).  Ofițerul german – cu loialitatea divizată – îi va modifica radical soarta acestei fiice a Nordului („Lord in Heaven, I want that man. Lord in Heaven, if I get him,  I will never ask for another”).Urmându-și instinctele de tânără îndrăgostită, Helena îl va urma pe Johannes și, astfel, va ajunge să obțină un post în lagărul Titovka. Urmărindu-l din umbră pe chipeșul ofițer, se va trezi în fața ororilor din acel spațiu numit „Staulul” (experimente medicale sinistre). Conflicul capătă amploare, odată cu intervențiile sadice ale comandantului lagărului, Gödel (Tommi Korpela), dar și din pricina înaintării trupelor sovietice. Inevitabila înfrângere se apropie, iar lagărul devine o închisoare infernală, plină de paranoia, disperare și sacrificii. Abia înfiripată, idila tinerilor îndrăgostiți se confruntă cu groaznica amenințare a morții. Nu doar romanțiozitatea capătă alte accente, ci întreaga peliculă este invadată de negura războiului.

Katilo 2

Construită pe un conflict amplu și beneficiind de încorporarea unei estetici izbitoare, care rimează cu actualitatea, Kätilö/The Midwife transformă ecranul într-o pânză magică pe care sunt proiectate uimitoare peisaje arctice. Întreaga melodramă capătă un aspect luxos datorită efectelor vizuale (slow-motion, imagini split-focus încadrate  cu măiestrie printre imagini neclare). În paralel cu senzațiile tari, la nivel senzorial, se vor consuma și efectele dramei amoroase.

Katilo 3

Aparent, motorul acțiunii din acest film – iubirea dintre Helena și Johannes – devine, oarecum, forțată. Ultima parte a peliculei acumulează episoadele cele mai neconvingătoare (Gödel are câteva apariții de gothic shtick, se ivesc multe coincidențe stranii, personaje aparent minore devin prea importante sau altele sunt complet date uitării). Kätilö/The Midwife a investit mai mult în povestea romanțioasă decât în ororile războiului care se desfășura în preajma lor.

Katilo 4

Desigur, cei doi colaboratori (naivi) naziști stârnesc un val de simpatie din partea publicului,  deși adâncimea morală a personajelor este acoperită de umbre. Chiar și așa, Jokinen merită credit pentru întreg arsenalul stilistic pus în mișcare pentru realizarea acestui imn vizual închinat Nordului. Rezistența, forța și iubirea transformă Kätilö/The Midwife într-o emoționantă „plăcere vinovată”.

Producător: Solar Films/Jukka Helle, Markus Selin

Distribuția: Krisa Kosonen, Lauri Tilkanen, Tommi Korpela, Pirkka-Pekka Petelius, Leea Klemola

Regizor: Antti J. Jokinen
Scenarist: Antti J. Jokinen, Katja Kettu

Operator imagine: Rauno Ronkainen
Editor imagine: Benkamin Mercer
Muzică: Pessi Levanto
Costume: Anna Vilppunen

Durata: 119 min.

Premii, nominalizări, festivaluri:

The International Film Festival of the Art of Cinematography Camerimage, 2015 – Cea mai bună Imagine de film – Nominalizat: The Midwife (Rauno Ronkainen)

Waterloo International Historical Film Festival/Belgia – Cel mai bun film: Nominalizat: The Midwife (Antti Jokinen)

Waterloo International Historical Film Festival/Belgia- Cea mai bună actriță în rol principal- Nominalizată:  Krista Kosonen

Shanghai International Film Festival, 2015 – Cel mai bun film- Nominalizat: The Midwife (Antti Jokinen)

Shanghai International Film Festival, 2015 – Cea mai bună actriță în rol principal – Câștigătoare: Krista Kosonen



Citiţi şi

M-ai mai iubi dac-ai ști…

Bolnavii incurabili și dreptul de a termina cu viața

Cruda istorie a unei familii înstărite – Happy End

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
1,560 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro