Pe când Regele copil era…

catchy

25 October 2013

„Astăzi, Pronia Cerească a hărăzit dinastiei un nou vlăstar. Alteţa Sa Regală, Principesa Moştenitoare Elena a României, a dat naştere unui fiu, care a primit numele de Mihai“, scria Regele Ferdinand I, la 25 octombrie 1921. Cel care avea să devină Regele Mihai al României, s-a născut la Foişor, pe domeniul de la Castelul Peleş, şi a fost botezat Mihai, după numele voievodului Mihai Viteazul. Era nepotul Regelui Ferdinand şi moştenitorul tronului.

„Ce uşurare, ce bucurie, bucuria tuturor, că este băiat, că ea este în afara oricărui pericol. Şi, deşi mica fiinţă a venit pe lume cam cu o lună mai devreme, este cu adevărat un băieţel frumos şi a intrat din toate puterile în momentul în care a venit în bătrâna şi reaua noastră lume. Consider că este o frumuseţe de copil”, scria tot atunci bunica lui, Regina Maria.

Cel care avea să devină Regele Mihai al României nu a avut o copilărie veselă. Aşa cum ar fi frumos să fie orice copilărie şi cum te aştepţi să fie una regală. Disputele părinţilor, cauzate de firea aventuroasă a tatălui lui, Carol al II-lea, care au dus la despărţirea celor doi, l-au afectat pe sensibilul Mihai. În cartea despre Regele Mihai I al României, Ivor Porter vorbeşte şi despre copilăria Regelui.


Regele Carol al II-lea cu fiul lui, Mihai

Petrece aproape tot timpul la Palat (de pe bulevardul Kiseleff), la dorinţa tatălui său. „Pleacă dimineaţa, la 11.00, scria Principesa Elena în jurnalul ei, şi se întoarce seara, la şapte şi jumătate. Nu i se permite să facă decât două ore de română, de la 8.30 la 10.30. În rest, totul a fost eliminat, nicio pregătire, nici lecţii de engleză, nici tâmplărie, nici botanică, nici franceză, absolut nimic.”

Tutorele lui Mihai nu avea voie să-l însoţească la Palat, aşa că şi-a găsit altă companie şi petrecea aproape tot timpul cu şoferii de acolo. Aşa a început marea lui pasiune pentru maşini, motoare.

Mama şi bunica lui, care s-au ocupat de educaţia lui, au avut grijă ca Mihai să înveţe româna şi engleza. Îi plăcea să facă fotografii, să călărească şi, la şase ani, conducea o maşinuţă.

Sărbătorile de Crăciun nu aveau pentru Mihai farmecul acela al familiei care este împreună şi petrece în jurul bradului. Mama lui, care locuia într-o casă din Bucureşti, nu avea voie să vină la Palat nici de Crăciun, însă primea cadouri de la Mihai. “Ca să fii fericită, mamă, căci mereu eşti tristă”, îi spunea el.


Împreună cu mama lui, Principesa Elena

După mulţi ani, în conversaţiile cu Philippe Viguié Desplaces, a mărturisit că lipsa vieţii de familie, despărţirea părinţilor lui, l-au afectat profund.

„De la naştere până la tinereţe, nu am cunoscut – ca să spun aşa – decât intrigile de palat şi singurătatea puterii şi, mai ales, lipsa dureroasă a unei vieţi de familie…”

„Îmi aduc aminte de o duminică la biserică, cu mama. O priveam cu coada ochiului şi am văzut-o că plânge. Trebuie să fi avut vreo cinci ani. Suferinţa unei mame, iată, fără îndoială, cea mai veche amintire a mea din România…”


Regele Mihai împreună cu părinţii 

Tatăl lui a abdicat şi, după moartea bunicului lui, Regele Ferdinand, Mihai ajungea rege la 5 ani. A învăţat să fie rege, în timp ce desluşea alfabetul.

Mergea la diferite evenimente oficiale, împreună cu Regina-mamă, Elena. La 10 mai 1928, a salutat prima dată asistenţa ca suveran. A participat, cum era tradiţia, la Târgul Moşilor, în Bucureşti. Ca orice copil, rege sau nu, se amuza şi privea curios spectacolele cu ponei şi maimuţe.

“La drept vorbind, eu m-aş fi lipsit bucuros de aceste obligaţii pe care le suportam fără a le înţelege. Când ai şase ani şi eşti obligat să-ţi îndeplineşti datoriile, este întotdeauna o corvoadă. Trebuia să asist la tot felul de parade, ceea ce îmi provoca un sentiment de plictiseală şi de stinghereală. Reîntors acasă, redeveneam un copil retras şi singuratic.”

Suntem şi noi oameni ca oricare alţii, însă rolul nostru ne impune anumite responsabilităţi. Avem o datorie de îndeplinit, şi asta înainte de toate.”

Tatăl lui s-a reîntors în ţară şi a preluat tronul. A încercat să-l îndepărteze tot mai mult de mama lui şi făcea tot ce putea pentru a-şi transforma fiul într-un băiat aşa cum nu şi-l dorea Regina-mamă Elena.

Nu a putut să-şi schimbe fiul,  dar a reuşit să o alunge pe mama lui din ţară, iar Mihai a devenit tot mai solitar, mai trist.

“Nimic nu poate fi mai dureros pentru o mamă decât să fie obligată de împrejurări să se despartă de fiinţa căreia i-a dat viaţă”, scria Regina-mamă, cea care a regretat toată viaţa că nu a fost suficient de autoritară şi a fost nevoită să se despartă de fiul ei. Vacanţele de vară avea voie să le petreacă în Italia, la Florenţa, unde locuia mama lui. Atunci era cel mai fericit.

Toţi cei care l-au cunoscut pe Regele Mihai, şi în perioada copilăriei, şi ca adolescent, povestesc despre Rege într-un singur fel. Cu duioşia pentru un om deosebit, pentru un prieten valoros, adevărat.

Poate că unul din lucrurile bune pe care le-a făcut tatăl lui pentru el a fost să înfiinţeze Clasa Palatină. A fost clasa de liceu creată special pentru Regele Mihai, în care au învăţat, alături de viitorul rege, alţi elevi, selectaţi şi aduşi din toată ţara. Erau copii săraci sau bogaţi, copii de muncitori sau de avocaţi, români, maghiari, saşi. Unii dintre foştii colegi ai lui Mihai, Mare Voievod de Alba Iulia (cum era atunci titulatura lui), prieteni buni ai regelui şi după ce acesta a fost nevoit să plece din ţară, îşi aminteau…

“Învăţam din greu, se făcea şcoală acolo, însă ne şi distram mult. Şi bâza ne jucam şi trăgeam palme chiar şi peste capete încoronate.”

“Erau zile când venea la şcoală cu ochii roşii. Plângea toată noaptea. Nu-l întrebam, nici nu-mi spunea, dar simţeam… La Palat se petreceau lucruri care nu trebuiau să se petreacă. Regele stătea cu un etaj mai sus decât Voievodul şi acolo era câteodată foarte mare zarvă. Jucau poker, se înfuriau, câte şi mai câte – trăgeau şi cu pistoalele!”

Paul Tomiţă a fost primul profesor de golf din România, iar printre elevi l-a avut şi pe Regele Mihai.

“Aş îndrăzni să spun că a fost cel mai bun elev al meu şi cel mai bun prieten, după moş Avram. Era atât de manierat, de sensibil şi generos, era prea modest. Cu toţi vorbea la fel: şi cu rudele lui, şi cu mine, şi cu grădinarul, şi cu servitoarea. Vorbea cu afecţiune.”

După 50 de ani, cei doi s-au reîntâlnit. “Când am ajuns faţă în faţă, amândoi am înmărmurit. Ne-am strâns în braţe îndelung, o veşnicie parcă, apoi ne-am amintit amândoi de trecut. Cu o voce gâtuită de emoţie, mi-a spus :”Hello, Paul! Bine te-am găsit!. Parcă nu au trecut 50 de ani. Bine v-aţi întors acasă, Maiestate. Mai bine mai târziu, decât niciodată. Mi-a zâmbit trist: Ne-a trecut viaţa, dragă Paul, la amândoi. Atunci ne-am îmbrăţisat din nou şi ne-am simţit, o secundă, din nou tineri, ca şi când nu se petrecuse nimic rău, nimic urât…”



Citiţi şi

România, între ospitalitate şi decor

20 mai – Noaptea Muzeelor

Logo

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
3,305 views

Your tuppence

  1. Doctorița reginelor României | Catchy / 4 November 2013 18:23

    […] ginecolog și pacienții săi. Iar dintre pacienții săi renumiți au fost regina Maria și regina-mamă Elena. Dar și principesele Ileana și Marioara, aceasta din urmă devenită regină a […]

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply
  2. Competititv, dar nici chiar aşa | Catchy / 31 October 2013 12:26

    […] multe cupluri care stau împreună o viață întreagă din datorie și/sau loialitate, care au copii și care poate au și o viată sexuală relativ activă, dar fără să știe ce este adevărata […]

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply
  3. Alo? Aici locuieşte o meduză! | Catchy / 28 October 2013 11:53

    […] ieşisem din adolescenţă, că poţi iubi un copil ca o mamă, chiar dacă nu l-ai făcut tu. Ca mama lui. Peste ani, ea tot Anastasia mea a rămas, chiar dacă n-o mai văd des. Avea vreo trei ani […]

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro