Pe pământ trăia cândva un unicorn

Cristina Wierschen

10 May 2014

Cristina WierschenAmestecat printre oameni, nici nu părea prea diferit de ei. Şi totuși, când ȋși ȋntindea pasul pe străzile lor, cu privirea limpede și coama aurie fluturată de vânt, oamenii se dădeau la o parte să-i facă loc să treacă și priveau lung ȋn urma lui, fără să ȋnțeleagă ce văd. Unii mai norocoși din fire ȋl atingeau fie și cu gândul, ȋncepând apoi să strălucească precum licuricii primăvara. Cu cât străluceau mai tare cu atât privirea li se limpezea și-ncepeau să-și amintească bucuria de-a trăi. Şi, atâta timp cât ȋși aminteau de el, păstrau strălucirea vie și norocul ȋi ȋmbrățișa ȋn toate. Alții, ȋntunecați de prea multă vreme ȋn sufletele lor, voiau să-l prindă și să-l țină numai pentru ei, ademenindu-l cu vorbe meșteșugite ȋn cele lumești, ca să-i pună căpăstru și să-l domesticească. Dar, cu cât ȋl doreau mai tare, cu atât sufereau mai mult că nu-l au, iar suferința ȋi făcea să-și vadă razele care ȋncepeau să prindă contur pe dinăuntrul lor, arzându-le ȋntunericul și luminându-i. Aceștia erau cei meniți să se-mplinească.

Purta cu el un săculeț cu pietre adunate ȋncă de la-nceputul lumii, din măruntaiele cele mai tainice ale pământului. Pietre magice, care se ascundeau ȋn forma pietrelor obișnuite, cele pe care oamenii le ignoră călcându-le’n picioare cu indiferență. Când se-ntâmpla să se oprească din drum la câte un om frumos ȋngenunchiat de povara nefericirii sale, se apleca un timp asupra lui, i se uita ȋn suflet, ȋi ȋnvelea trupul cu coama, ȋl ȋmbrățișa strâns contopindu-se cu el, apoi ȋi săruta picioarele cu iubire și pleca mai departe lăsându-i amintire o piatră potrivită cu el și o lacrimă din suflet, ca să-i lumineze drumul către noroc. Dar, ȋnainte să plece, îl ruga să se aplece să culeagă o piatră de pe jos și să i-o daruiască pentru a-și completa săculețul.

nan-working-on-a-unicorn-painting

Puțini erau cei care-și aminteau să facă acest lucru.

Unii priveau piatra pe care le-o dăruise cu dispreț, aruncând-o dezamăgiți de puținul primit. Alții, mai cuvioși din fire, se speriau de ea, ȋși făceau cruce până-n pământ cerând iertare celui Atotputernic și ȋngropau piatra departe de casă, să nu poată să le facă răul născut ȋn imaginația lor. Dar existau și cei puțini la număr care-și deschideau sufletul primind piatra ca pe un dar de preț, menit să le amintească de ȋntâlnirea lor cu-n Unicorn. Aceștia erau cei care se dăruiseră ȋmbrățișării, cei care-l văzuseră cu adevărat. Erau cei meniți să fie fericiți. Ei știau că va veni momentul ȋn care ce-a fost n-a fost, iar piatra ȋi va ajuta să lege amintirea lui de restul zilelor lor ca să-și găsească drumul atunci când le e greu. Şi piatra, păstrând ȋn ea magia tuturor timpurilor pământului, ȋi răsplătea cu noroc și prosperitate ȋn tot ce făceau.

Când soarele apunea peste lume, la sfârșitul fiecărei zile, el mergea să se odihnească ȋntr-un tablou de pe peretele unei galerii de artă, iar ei continuau să-și trăiască visul despre viață, fiecare după chipul și asemănarea sa.



Citiţi şi

Și-a mai desfăcut picioarele o dată

A fost un accident

E timpul

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
952 views

You want to keep reading, right?

Other great pieces by

Cristina Wierschen

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro