Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri.
Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri. Sunt de acord cu politica de cookie

Pentru ăsta mi-am consumat atâta energie?

9 April 2018

Iris are 30 de ani, un loc de muncă stabil și locuiește singură. Chiar dacă nu e genul acela de femeie al cărei vis e să se vadă într-o rochie albă de prințesă-mireasă, să facă trei copii „perfecți” cu Făt-Frumos și „să trăiască fericiți până la adânci bătrâneți”,  o bântuie zilnic gândul (clișeic, de altfel, aproape de prost gust) că s-ar putea să moară singură, inertă în baie, cu un flacon gol de medicamente rostogolindu-se lângă ea. Nu s-a considerat niciodată frumoasă, tocmai din cauza asta nici bărbații cu care a avut de-a face nu au considerat-o. Înțelegeau nesiguranța ei drept mister, o vedeau ca pe o tipă deșteaptă și interesantă, una în plus pe listele lor, atât.

Iris știa că Alex, dacă ar fi fost atras de ea din punct de vedere fizic, nu ar fi văzut-o nici el altfel. Doar că el nu era, el vedea în ea doar „o colegă de la job”, tipa căreia îi poate spune orice, psihologul de serviciu, „de parcă ar putea să existe prietenie între o femeie și un bărbat” se gândea ea, dar simțea că e mai bine să-i asculte mini-dramele zilnice, plus că el era printre puținele persoane cu care putea aborda subiecte psihanalitice (chiar dacă, din punctul ei de vedere, el era superficial în domeniu), mai bine așa decât să-și rezume viața socială la locul de muncă. Asta până când Alex a ținut-o două ore la telefon, într-o duminică. Două ore în care ea a tăcut, ascultând  motivele pentru care fosta lui (de care se despărțise în urmă cu trei luni) e doar o târfă nenorocită care „a îndrăznit” să-și refacă viața, în timp ce el încă agonizează, i-a povestit toate visele repetitive din ultimele nopți, care erau în legătură cu ea. Iris simțea că îi ard obrajii, acela a fost momentul în care i-a fost clar că acest bărbat nu reprezintă pentru ea doar o fantezie, o atracție s*xuală, era mai mult de-atât și tocmai de asta îi fusese frică. I-a închis telefonul în nas și a deschis laptopul, urmând să-i scrie un mail lui Alex, cel mai lung mail din viața ei. Cuvintele curgeau febril, dar în același timp firesc, ca un plâns înăbușit de prea multe ori, care acum își dă voie să fie hohot:

„Când nu te mai târăști, probabil că te-ai ridicat în genunchi și ei îți spun că e bine, hai, mai ai puțin și te golești de tine de tot. Îți spui că nu e nimic greșit, doar toată lumea trece prin asta, trebuie să te scuturi de pământ și de otravă și de flori de mai. Dar tu știi că nu toată lumea trece prin asta, e Infernul tău personal; îți spui că n-ai cum să-l înțelegi și nici nu contează, dar contează mai mult decât orice și te scoate din minți că nu va mai fi o „data viitoare”. Și ce? E uman să speri, îți spui. Nu poți șterge trei luni de sânge, oricât ai vrea, nu găsești leac pentru așa ceva și la capătului firului nu mai e nimeni pentru că e capătul tău, deci fumegă. Ești nămolul în care s-a adâncit stinghereala și îți spui repetitiv că nu e nimic greșit în asta, nu e niciodată greșit. Deși îți aparține, nu culegi urma de orgoliu chircit de pe podea, te gândești că te-ar înghiți Globul cu inimă cu tot, cu Persona și cu Animus. I-am auzit eu pe ceilalți, ei admit că ești gigantic paradox, chiar dacă o spun mai deșucheat că, deh, nu se omoară ei după cuvinte de-astea, pompoase. Tu nu înțelegi, totuși, de ce când hăul se cască pentru tine e automatism să te rostogolești în el. Începi să provoci genul acela de milă cu care te plimbi de mână și pe care o târăști pe saltele vechi atunci când ești singur – și tu ești foarte singur. Se spune că ar trebui să-nveți ceva din asta, dar tu nu-nveți niciodată nimic. Mi s-a părut, vei spune, că îmi construia piedestal în timp ce o transformam în cârpă. Da, acesta era visul în care Ea era câine de pază și-mi cioplea icoană cu ghearele… Abia ai închis ochii și te ustură sarea unor lacrimi pe care Ea nu le mai alungă cu mâna uscată. Îți spui că nu e drept, mai trece o zi în toate stadiile ei, fără rost, fără mecanisme încă intacte. Te gândești cât de penibil e să fii un ghem de durere, cum toți trec (aparent) peste, numai tu nu. Și ce e greșit în asta? Nu e nimic niciodată greșit.

woman

Sursă foto: pinterest.com (via instagram@kai.boet)

După ce i-a dat „send”, Iris s-a simțit eliberată, dar și secătuită de puteri. A fost ca și cum și-ar fi spus sieși toate acestea, de altfel, el chiar nu înțelege, nu are cum, e atât de egoist, s-a gândit ea. Nu mai voia nimic, nu mai aștepta nimic, știa că Alex nu-i va răspunde pentru că tot ce e profund îl depășește și, într-adevăr, a doua zi, adică luni, a ignorat-o total, urmând ca în următoarele săptămâni s-o „pedepsească”, aplicându-i același tratament.

Într-o noapte, lui Iris îi vibră telefonul, primise un „ciau, cf?” de la Alex. Pufnind în râs, a șters mesajul și s-a gândit: pentru ăsta mi-am consumat atâta energie?

Guest post by Miruna-Maria Miron

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

Noile tehnici de agățare pe net

„Un părinte care pune în cârca copilului decizia de a nu ieşi dintr-o relaţie disfucţională pune tot acolo şi responsabilitatea pentru viaţa lui netrăită”

Nu există finaluri fericite

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
1,589 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro