Pentru că ați întrebat, vă răspund: trădarea a durut-o!

Liana Vatamanu

5 June 2016

liana vatamanu (2)Continuarea articolului Nu, nu cu tine, iubire, cu altă femeie mă căsătoresc…

 Pentru că s-a pus întrebarea, „Mi s-ar fi părut interesant de aflat ce a durut-o mai tare: faptul că nu s-a mai căsătorit cu ea sau că a avut o relaţie paralelă în timp ce ei doi formau un cuplu?”, o să continui, pe scurt, povestea, oferind şi răspunsul: trădarea.

Textul pe care dumneavoastră l-aţi citit acum a fost scris cu câteva luni înainte, de aceea există în final întrebarea „am greşit?” care exprimă îndoiala mea. Cu acordul prietenei mele, care a citit textul publicat, voi reda cât de fidel voi putea ceea ce ea mi-a povestit, pentru că, între timp, viaţa şi-a văzut de treabă şi… iată ce a urmat.

***

Era încordată, gândurile îi zburau de la un magazin la altul, în căutarea rochiei perfecte, pentru petrecerea la care urma să meargă în week-end. Aştepta cu nerăbdare petrecerea asta, nu mai ieşise de multă vreme. Mereu găsise câte un pretext pentru a se eschiva. De data asta însă, îşi dorea să meargă, dar mai erau câteva zile şi ea nu reuşea să se hotărască ce să poarte în seara respectivă.

Între două magazine, pe stradă, brusc a simţit nevoia acută să privească într-o anumită direcţie. Ca un magnet o atrăgea locul acela. N-a văzut nimic deosebit la început. Oameni… Apoi privirile li s-au întâlnit şi, preţ de câteva secunde, totul în jur a dispărut, în afară de ochii lor. După atâta timp? s-a întrebat cu o voce pierită…

A intrat zăpăcită în primul magazin văzut în faţă, a probat, a achitat, a ieşit, fără să se uite în stânga sau în dreapta şi dusă spre casă a fost. Se gândea că nu mai conta ce urma să îmbrace, dar s-a dovedit a fi o alegere ciudată. Acasă a realizat că rochia cumpărată era culoarea lui preferată, cenuşă de trandafiri, culoare pe care a evitat-o mereu de atunci. Încercase din răsputeri să stea departe de tot ce i-ar fi amintit de el.

femeie

Zilele care au urmat, a fost tot cu capul în nori şi cu gândul aiurea. De unde şi de ce a reapărut în faţa ei? Ce caută în „oraşul ei”? Cum de s-au reîntâlnit într-un oraş atât de mare? Somnul nu mai era somn. Îşi simţea din nou viaţa întoarsă pe dos. Reuşise cumva în ultimii trei ani să se regăsească… şi acum? Întrebările se rostogoleau una peste alta, fără a-i lăsa răgaz să găsească un răspuns.

Sâmbătă, la petrecere, lume multă, mulţi cunoscuţi, mult mai mulţi necunoscuţi şi, în toată învălmăşeala aceea, are iarăşi sentimentul acela că cineva o priveşte insistent…

La două mese depărtare de ea, el. Cel de acum câţi ani, câte luni şi câte zile? Ea le ştia… El?

Începe să se foiască pe scaun şi să nu-şi mai găsească locul şi nici cuvintele. Privirea îi zboară, oricât încearcă s-o stăpânească, înspre el. Îi vine să-i strige: ia-ţi ochii de pe mine! Dar cum să facă aşa ceva. Şi aşa colegii ei de la masă au sesizat că ceva nu e în regulă cu ea şi încep să pună întrebări. Le zice că n-are nimic. Zâmbeşte forţat, de o dor obrajii şi încearcă să ia parte la conversaţie… dar nu ţine.

O lasă baltă. Le zice că a început să o doară capul, dar că o să-i treacă. Cum nu-i „trecea”, mult n-a mai stat. A plecat.

Ajunsă acasă, şi-a spus că a fost prea mult să-l revadă. Părea că e gata să o ia de la capăt cu durerea despărţirii. Şi-a umplut timpul cum a putut ziua următoare, spunându-şi că va trece. A trecut atunci, va trece şi acum. Ştie să facă faţă durerii. O va învinge şi o va îngropa iarăşi. Un amalgam de trăiri se zbăteau în sufletul ei. Pro şi contra…

Luni, merge la birou ca în orice zi, ca şi cum nimic nu s-a întâmplat. Cei care fuseseră la petrecere îi povestesc, care mai de care, de toate, amestecat, că nu mai înţelege nimic, singurul lucru pe care l-a înţeles clar e că, după plecarea ei, la masa respectivă „s-au lipit” încă trei persoane de la o altă masă. Doi bărbaţi şi o femeie. Haioase persoanele, i se spune. Cel singur părea foarte interesat de tine, îi zice o colegă. M-a întrebat unde lucrezi, de când, ce faci, care e viaţa ta într-un cuvânt.

N-a mai ascultat, a înţeles… O luase cu ameţeală.

Mai târziu, în aceeaşi zi, un curier a adus un braţ de trandafiri. Când i-a văzut, a simţit că o lasă picioarele, deşi omul nu apucase să spună nici măcar pe cine caută. Erau aceeaşi culoare, „cenuşă de trandafiri”, acei trandafiri pe care îi primea în fiecare săptămână, uneori în fiecare zi de la el, cu ani în urmă. Inevitabil, după câteva întrebări, omul s-a îndreptat spre ea…  Iar ea ştia că sunt ai ei, fără să-i spună cineva. Nu i-a aruncat, pentru că îi plăceau… dar şi pentru că aduceau în viaţa ei o adiere a fericirii pe care a trăit-o atunci, atât de intens.

În buchetul acela imens, era un bileţel: „Pentru dragostea pe care m-ai făcut s-o trăiesc şi pentru tot ce n-am putut să-mi iert, pentru tot ce a fost, pentru tot ce eşti şi pentru tot ce-mi doresc să retrăiesc. Sunt în oraş pentru câteva zile, dar pot rămâne pentru totdeauna, dacă tu vei vrea. Putem să ne vedem diseară? A.” şi un număr de telefon.

Acasă a recitit hârtia aceea de zeci de ori… Într-un târziu, a mototolit-o bine între degetele tremurânde, a pus-o într-o scrumieră şi a început să se uite la ea. Mult timp s-a uitat. Lacrimile i se legau sub bărbie, ochii o dureau, capul îi vâjâia, mintea o luase razna, visând. Cai verzi pe pereţi, a gândit.

Apoi şi-a spus: Nu, nu putem, n-am să te las să-mi calci încă o dată sufletul în picioare. Ani la rând m-am luptat cu mine să te iert, să-mi recapăt visurile şi încrederea în mine, să te alung din sufletul meu, de ce te-aş primi iarăşi în el? Nu meriţi, nici măcar pentru bruma de fericire pe care mi-au adus-o trandafirii la care mă uit acum. Se vor ofili, aşa cum s-a ofilit şi sufletul, şi sentimentele mele, şi viaţa mea. Nu-i decât o nostalgie a unei iubiri pierdute. Du-te, pleacă acolo de unde ai venit.

Târziu, tot plângând, a aprins o brichetă şi a dat foc biletului. Privindu-l cum arde, şi-a spus că ce a fost de ars, a ars atunci, acum nu mai e decât cenuşă firbinte. Şi din bilet, şi din iubire. Doar cenuşă. Cenuşa iubirii. Foc nu mai e, trădarea l-a stins…

Pe Liana o găsiţi întreagă aici.

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂  Trimite-ne textul pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

Mi-ai promis

Dacă ți se pare că este mai bine, poate că o să lăsăm lucrurile așa un timp

Ai fost un laș…

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
5,705 views

Your tuppence

  1. Cenusa iubirii « DINCOLO DE MINE / 13 November 2016 21:24

    […] Cititi continuarea aici […]

    Thumb up 1 Thumb down 2
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro