Pentru cine există ei?

Laura Brînzoi-Nuță

18 May 2015

laura-brinzoi-nutaMiercuri pe seară. După 10. Într-o stație, la Unirii. Mă-ntorc spre casă, după o-ntâlnire pe fugă, cu o colegă plecată. Acum e prietenă. Nu știu cum anume se face că oamenii prezenți, aproape de noi, adeseori nu-i putem numi așa. Când pleacă și ne lipsesc de-a binelea ne devin prieteni. De drag? Ori dorul schimbă circuitele?! Eu mai știu…

După perioade lungi, când locul mi-e cel mai adesea printre părinți, copii și parcuri, mă simt stingheră printre ceilalți, ruptă uneori de-o lume căreia inevitabil îi aparțin, de unde m-am retras și unde, firesc, mă-ntorc. Îmi pare că-s pierdută, privesc cu lăcomia privatului de libertate-n jur, adulmec vieți și mă răvășesc gânduri. Cum te poți simți atât de diferit, atemporal, când de fapt ești același personaj, numa’ scena se schimbă uneori? Apoi mi-aduc aminte de ei, de locul meu, mă cuprinde liniștea și binele acum, mă simt ca un navigator ce tocmai și-a aruncat ancora spre mal… Respir adânc și rar, m-așez, îmi știu rostul și locul.

Dârli, dârli! Dârli, dârli! Mă trezește din visare un copilaș sumar îmbrăcat, zburlit, ce-și îndreaptă ghiduș degețelele spre bebelușul cu căciuliță albă, destul de murdar, 7-8 luni să tot aibă, din brațele mamei sale. E-o fărâmă de om, ea! Are părul nepieptănat cu zilele, încâlcit de-a binelea, e-mbrăcată în culori atât de cenușii ca și sufletul ei trist, poate, are o cicatrice urâtă pe obrazul drept. Vreun accident nefericit în lumea lacustră unde, probabil, s-a vindecat vicios. Dar pentru cine există ei?!

poor-children

E mamă de trei pui mărunței: unul mai mărișor de 7-8 ani sprijină un căruț de firmă murdar, ponosit și el, și ceilalți doi, mai apropiați de vârstă. Toți sunt îmbrăcați asexuat, părul e numai retezat și nimic nu-mi sugerează ceva despre fetiță ori băiat. Ruptă de existență parcă, absentă, se sprijină de-o bordură și ține în brațe frântura de om ce-și întinde brațele micuțe spre frățiorul cu chef de joacă. ”E târziu”, mă gândesc. ”Bieții de ei, la ora asta o baie caldă, un lapte aburind și-un pătuț cald li s-ar potrivi mai bine spre deosebire de peisajul ăsta aspru, luminat difuz, încă obositor, de stradă”. Dârli, dârli! Dârli, dârli! se continuă joaca. Sunt murdari și curat de fericiți în joaca lor. La fel ca ai mei, mă gândesc! Parcă-i și văd cum se joacă… copiii se joacă la fel, și noi am fost la fel. Brațele numai, mereu altele!

Și mi-e și mai milă de puii ăștia mici pentru care judecata măruntă și dreaptă de copil încă prea mic nu face și poate nici nu simte diferențe. Iubirea de mamă, de frate se simte la fel, cred. Indiferent cât de curat, hrănit ori bine îmbrăcat ești. Astea-s detalii. Sunt vârste când simțim fizic ce ne transmite sufletul, iar ce ne atinge pielea și ne-aduce zâmbetul ne ține de curați, hrăniți, fericiți. Mirajul vieții se desfășoară în spații cuprinse între ochi și zâmbete, între îmbrățișare sau nu. Dincolo e nimicul. Adulți fiind, uităm. Ni le mai aduce aminte vreun loc, situație ori miros. Și-apoi, cu firea puternică și psihologia înnăscută a vremurilor, căutăm explicații. Pentru eșecurile personale în majoritatea cazurilor. Atât de curajoși suntem încât victoriile ni le atribuim, iar deznădejdea și rateurile sunt evident din cauza altora…

Mie-mi pare că adultul găsește ce caută. Pentru că privilegiul unui discernământ și-al unor decizii, asumate sau nu, ne aparține! Că doar d-aia ne-am dorit atât de tare să creștem mari. Și binele și răul e întreg al nostru, e necesară asumarea întrutotul, dar copiii? Copiii? Ce vină au? Pentru ei aș schimba lumea… egalitatea lor de ordin afectiv și minim material atât de necesară. Diferențele se resimt întotdeauna într-un prezent, după ce vor fi privit în urmă. Îmi iubesc copiii cu puteri infinte și renăscute constant și tot îmi pare că uneori nu-i de-ajuns, c-aș putea infinit mai mult. De când îi am, îmi sunt dragi și mai mult ceilalți, prin comparație și chip, prin cum îi știu de buni și aprigi în iubirea lor. Și cât de puternice devin brațele lor când vor să-ți arate și cât!

Pe Laura o găsiți cu totul aici.



Citiţi şi

Trebuie să încetez, trebuie să nu mă mai gândesc la Zelda

E mai bună o iubire adevărată neconsumată și dureroasă sau o minciună frumoasă?

M-ai mai iubi dac-ai ști…

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
1,262 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro