Pentru prima dată-n viaţă, aleg să fiu egoistă

Iuniana Daniela Popescu

29 December 2016

IunianaÎncep să mă „scutur” de anul ce se apropie de sfârşit şi ,încet încet, îmi pregătesc „straiele” încărcate cu optimism şi curaj, pentru cel care-mi bate la uşă. Încerc să mă pregătesc pentru tot ce urmează, pentru tot ce mă aşteaptă, pentru tot ce vine; indiferent dacă îmi doresc sau nu, indiferent dacă-i bun sau rău. Sunt pregătită să-i spun „Bine-ai venit!”.

S-au scurs 12 luni, 52 de săptămâni, 365 de zile. S-a dus, cu bune şi cu rele. Cu realizări şi dezamăgiri. Cu eforturi şi sacrificii. Cu bucurii şi satisfacţii. Cu dorinţe realizate, chiar dacă eşecurile care m-au îngenuncheat şi mi-au pus sufletul la încercare n-au lipsit. Dar mi-am găsit puterea şi motivaţia să pot trece peste ele, fără să le dau voie să mă dărâme prea mult.

Mă consider o persoană altruistă. Niciodată n-am fost egosită. De-a lungul vieţii am împărţit bucăţi din suflet şi frânturi din inimă, chiar şi acolo unde nu era cazul. Le-am dăruit cu drag, fără să cer nimic în schimb, pentru că mie oamenii, în general, mi-s dragi. Şi pentru că şi eu, la rândul meu, cândva… am primit.

Noi, fără noi, nu putem trăi. Noi, fără noi în viaţă noastră, n-am avea sens.

Atât cât pot, mă dedic oamenilor. Pot împărţi poveşti cu un necunoscut, la fel cum împart zâmbete cu oamenii pe care-i ştiu de-o viaţă. Îi pot asculta la infinit, aşa cum ascult un „refren” al inimii mele, fără de care să mă plictisesc vreodată.

În fiecare an, fiecare dintre noi, la cumpăna dintre trecut şi viitor… închină un pahar. Ne punem dorinţe, cerem ceva mai bun, urăm lucruri frumoase celorlaţi, ne rugăm pentru sănătatea celor dragi.

femeie cu baloane

Anul ăsta, îmi doresc să schimb „tradiţia”. Pentru prima dată-n viaţă, aleg să fiu egoistă. Aleg să închin un pahar… doar mie.

Mie, persoanei care sunt.

Mie, visurilor mele, idealurilor mele şi sacrificiilor pe care le-am făcut de-a lungul vieţii.

Închin un pahar pentru tot ce-am avut şi-am pierdut, pentru tot ce-am abandonat şi-am recâştigat, pentru tot binele pe care l-am făcut şi cu timpul mi s-a întors.

Am să-nchin un pahar vieţii care, aşa cum este ea, merită trăită. La tot ce n-am, dar mi-aş dori. La tot ce-am dăruit, fără nimic în schimb. La tot ce-am primit fără să m-aştept, fără să visez, fără să-mi doresc. Un pahar… dorurilor mele nestinse, vobelor mele nespuse, trăirilor mele ne-mpărtăşite. Fricii mele de a nu greşi. Îndoielilor mele atunci când dezamăgirile n-aveau sfârşit.

Pentru tot ce mi s-a dat şi mi-a fost luat, dar şi pentru ce-am avut şi încă mai am.

Pentru sudoarea frunţii din nopţile albe. Pentru zilele-ncordate şi pentru tot ce nu m-a „omorât” până acum.

Am să-nchin un pahar lacrimilor mele… zâmbetului meu… puterilor mele. Ochilor mei care-au văzut un nou răsărit, chiar şi-ntr-un apus, inimii mele care n-a încet niciodată să spere!

Şi, nu un ultimul rând, am să-nchin un pahar sufletului meu care a ştiut să mă „mintă frumos” şi fără de care n-aş fi ajuns aici. El a ştiut exact ce şi cum să facă… să-mi fie bine!

Am să închin un pahar Mie… şi Vieţii Mele!

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

„Chiar ṣi aici trăiesc oameni?”

„Rămâi cu mă-ta!” Asta meriți!

Cum mai iubește un prost

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
3,087 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro