Pentru reprezentantele sexului frumos și deștept

Adina-Maria Simion

6 January 2017

adina-maria-simionDe obicei, după ce o relație împlinește ceva ani, interesul celor doi coechipieri pentru (re)descoperirea celuilalt scade direct proporțional cu numărul de ore petrecute acasă, în fața televizorului, într-o atmosferă sumbră de plictis apocaliptic.

Sună cam ciudată ideea de (re)descoperire în cuplu… adică ce Dumnezeu mai poți afla după câțiva ani, timp în care i-ai cunoscut toate părțile bune și rele, toate metehnele și toate neamurile (și ca să nu fie cu supărare din partea domnilor, și el pe ale tale)? Ce ar mai putea să te uimească (într-un sens pozitiv, bineînțeles)?

Ei bine, toată treaba asta cu relația de durată este cam ca la școală, când, după ce trebuie să înveți în mod constant, fără pauze prea mari (a se citi „fără vacanțe”) dacă vrei să fii bun sau să excelezi la o materie (sau măcar să iei bacalaureatul, mai nou), trebuie să mai și repeți de vreo câteva ori.

cuplu dans

Astfel încât mi se pare că strategia de la școală se pretează perfect și în cadrul unei relații. Evident că mă voi rezuma la a spune niște păreri strict personale, deși sunt sigură că multe dintre reprezentantele sexului frumos și deștept ar fi de acord. Nu de alta, dar nu m-am apucat să-mi întreb prietenii ce părere au. Și cum mie mi-a plăcut tare mult să învăț, am aplicat mai târziu aceleași tehnici, diferențiate în funcție de materii. Să purcedem, zic…

Mai întâi, i-am învățat geografia trupului și a sufletului, apoi chimia sărutărilor și elementele de fizică din mișcările brațelor lui care mă strângeau la piept. Mai departe am învățat cu mintea deschisă despre istoria vieții lui și despre filosofia de viață a unui om cu idei pline de pasiune. Dar cel mai mult mi-a plăcut când am învățat felul în care doar el poate să îmi deseneze cu un talent aparte în minte și în inimă niște imagini atât de frumos conturate, precum o hartă a sentimentelor.

În loc de nota bene, să știți că am întâlnit și noțiuni de biologie în momentul când am aflat că și el simte în stomac un alai de lepidoptere multicolore atunci când îi alerg prin gânduri la ceas de seară și suntem departe unul de celălalt.

Sunt sigură că fiecare are strategiile sale de iubit, de alintat, de petrecut timp alături de jumătatea sa, dar cred că trebuie aplicată și una de (re)descoperit, în funcție de nevoie. Măcar cât să ia Bac-ul.

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro. 



Citiţi şi

Ziua de naștere a amantului

Din aventurile unei femei măritate (I)

Te-a părăsit? Super!

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
2,755 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro