Pentru tot ce n-a mers, alții sunt de vină

Anda Docea

3 October 2014

Anda DoceaAm avut recent ocazia să revăd nişte replici schimbate de mine online cu cineva apropiat, cu mai mulţi ani în urmă. Am fost şocată să constat că felul în care îmi aminteam eu un anumit episod din viaţa mea nu prea avea legătură cu realitatea. Că în dialoguri se folosiseră alte cuvinte, că persoanele implicate au desfăşurat alte acţiuni şi au avut alte gânduri decât cele pe care, voluntar, le-am trasat pentru ele. Pe scurt, că lucrurile, analizate atent, nu prea se petrecuseră ca-n memoria mea, care a ales parşiv.

Prefer să-mi amintesc momentele bune, în care mi s-au legat toate. Pentru tot ce nu mi-a ieşit, caut febril un făptaş, pe cineva care să preia răspunderea. Mama e de vină că mi-a zis să mă ţin de carte, că restul se vor aranja ca prin minune, meritat. Foştii mei iubiţi sunt de vină că nu m-au adorat, că nu s-au purtat cum am vrut, că n-au apreciat ceea ce consideram eu a fi demn de laudă. Soarta este în mod sigur de vină că m-am născut într-un oraş mic şi a trebuit să mă mut de atâtea ori că nu mai ştiu unde e „acasă”. Şi tot aşa. Memoria reţine o mamă exigentă, bărbaţi care nu m-au iubit destul, un noroc care a întârziat să apară. Toate, clar responsabile, purtatoare de „aşa a fost să fie”.

vinovați fără vină

În ultima vreme încep să mă tem că lucrurile, analizate atent, nu s-au petrecut chiar aşa. Că personajele implicate au jucat altfel decât îmi place mie să cred, pentru că mi-e mai uşor. Pe scurt, că tot ce-mi amintesc nu are prea mare legătură cu realitatea. Poate m-am ţinut de carte pentru că treaba a mers mână-n mână cu felul meu autist de fi. Toate celelalte nu s-au aranjat ca prin minune, cum mi-a promis mama, dar ea chiar credea asta şi m-a sfătuit cum a ştiut mai bine la momentul respectiv. Foştii mei iubiţi probabil căutau altceva, de asta n-au apreciat lucrurile cu care defilam, numai pentru că mie mi se păreau a fi demne de adorare. Oraşul meu mic m-a făcut să visez în fiecare zi la o lume mare şi la un zbor necesar. Aşa am descoperit cu stupoare că am aripi.

Selectăm parşiv ce şi cum să ne amintim din trecutul nostru. Pentru tot ce n-a mers, sunt de vină părinţii care ne-au crescut altfel, zona care ne va face provinciali pe veci, oamenii care nu ne-au „văzut”. Aşa ne abatem gândul de la singurii cu adevărat implicați în toată devenirea asta a noastră – noi înşine. Cei care alegem ce cărţi să citim sau dacă merită s-o facem, în ce direcţie să zburăm, ce vis să ne împlinim. Toate pentru că, undeva în adâncul sufletului, nutrim speranţa că aşa vom fi demni de iubire. Şi asta ne absolvă, cumva, de orice vină.



Citiţi şi

Nu mai pot

Noi știm când trebuie să vă furăm din grădină

Prostuțule!

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
3,287 views

Your tuppence

  1. jeni / 4 October 2014 20:37

    Anda draga, mereu mi-e dor de scrisul tau (si de tine, normal)! ❤

    Thumb up 1 Thumb down 0
    Reply
  2. Anda / 3 October 2014 17:08

    Nu strică să răscoleşti un pic fapte, motive, alternative şi rezultate. Să-ţi dai seama cum ai fi putut face altfel, ce n-a mers, ce ai învăţat. După asta, cred că trebuie să fim mai îngăduitori cu noi înşine. La momentul respectiv, în acele condiţii, noi, cei de atunci, aşa am găsit de cuviinţă să ne comportăm, să alegem, să gândim.
    Şi apoi, inevitabil, privim numai înainte. E singura direcţie posibil câştigătoare.

    Thumb up 2 Thumb down 0
    Reply
  3. MIRELA Baron / 3 October 2014 10:24

    EU CRED CA PENTRU TOATE FLORILE DIN LUME EXISTA UN TIMING PERFECT.
    ASTA ESTE … Indecent de pozitivista.

    Thumb up 2 Thumb down 1
    Reply
  4. Maria T / 3 October 2014 10:08

    De ceva ani încerc să fiu cât mai critică cu mine şi să-mi văd şi partea mea de vină în toate lucrurile care merg de-andoaselea-n viaţa mea, de tot ce nu mi se întâmplă şi mi-aş dori, de tot ce mi se-ntâmplă şi n-aş vrea. Şi îmi găsesc partea mea de vină, mai mare s-au mai mică de fiecare dată… Descopăr că n-am ascultat la timp şi fisura a devenit ruptură; că nu am văzut la timp cum creşte un munte de gheaţă în casa mea; că nu am învăţat la timp lecţii care, poate, mi-ar fi deschis acum alte uşi, alte căi; că nu am răspuns la timp unor oportunităţi cu care nu m-am mai întâlnit apoi; că nu, că nu, că nu…
    Dar, aşa cum spunea Marilena în textul ei de ieri, în toate nerealizările noastre, se ascunde o dorinţa mai ardentă, poate, decât înfăptuirea ei, iar eu mă mulţumesc să trăiesc doar cu dorinţa asta 🙂

    Thumb up 5 Thumb down 0
    Reply
    • Marilena / 5 October 2014 17:14

      Maria T, tu ai spus-o mult mai bine (si mai frumos) decat mine!
      Ma bucur ca Anda ne-a adus din nou impreuna, aici de data aceasta. E un om atat de minunat, de cald, de prietenos, incat nu inteleg cum de se descrie pe sine ca avand un fel “autist” de a fi. Din prima clipa cand ne-am intalnit, a fost ca si cum ne-am fi cunoscut dintotdeauna. Asa cum presimt ca se va intampla si cu tine!

      Thumb up 2 Thumb down 0
      Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro