Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri.
Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri. Sunt de acord cu politica de cookie

Permiteţi-mi să mă ascult pe mine, nu pe alţii

27 July 2018

 ANDRA TISCHERErnest Hemingway îi datorează orientarea către proză, după ce o cunoaște la Paris și, refugiindu-se din America, primește găzduire în apartamentul din Rue de Fleurus, nr. 27, unul dintre cele mai faimoase saloane ale vremii, sediul colecțiilor de artă modernă care o vor face foarte cunoscută în capitala Franței. Gratitudinea și-o exprimă fățiș prin așezarea cuvintelor ei ”Sunteți cu toții o generație pierdută”, pe care nu întâmplător le-am ales ca titlu al acestui articol), ca motto al romanului ”Și soarele răsare”.  În anturajul Gertrudei Stein (3 februarie 1874 –  27 iulie 1946), doar nume sonore și relații puternice care au schimbat înfățișarea literaturii occidentale din prima jumătate a veacului trecut, dar și a mediului artistic în general: Pablo Picasso, Henri Matisse, F. Scott Fitzgerald, Sherwood Anderson, T. S. Eliot, Djuna Barnes, Ezra Pound, Georges Braque, Ford Madox Ford, Jean Cocteau, ca să amintim doar câțiva dintre cei care s-au perindat în locuința din Montparnasse, devenită un fel de agora a celor mai importanți scriitori, pictori și colecționari de artă. Declarându-se  “mintea creatoare a secolului”, scriitoarea de origine evreiască, născută în Pennsylvania, este autoare de proză scurtă, romane, poezii, opere, piese de teatru, eseuri și critică de artă, prelegeri, autobiografii și jurnale, însă din opera ei nu s-au impus decât două lucrări, Trei vieți și Autobiografia lui Alice B. Toklas, o carte controversată până în zilele noastre. Receptarea critică a fost destul de rezervată în a-i susține afirmația potrivit căreia „în lume au existat doar trei evrei autentici – Hristos, Spinoza si Gertrude Stein”, accentuând, mai degrabă, stilul ei nonconformist, ostentitiv neconvențional, repudiind orice canon lingvistice sau ideatice de până atunci.

Iată un fragment: „Era anul 1907. Gertrude Stein tocmai se asigura că totul merge strună la ziarul ”Three Lives”, pe care  îl printa în privat, și era adânc cufundată în “Cum devii American”, creația ei colosală. Picasso doar ce terminase portretul celei pe care nimeni în acel timp nu o plăcea cu excepția pictorului și a modelului său,  atât de faimos acum, și tocmai ce începuse strania și complicata imagine a trei femei, Matisse tocmai ce își terminase ”Bonheure de Vivre”, prima lui mare compoziție ce i-a adus statutul de fauve. Era momentul pe care Max Jacob l-a numit mai târziu eroica vreme a cubismului. Îmi amintesc că nu cu mult timp în urmă i-am auzit pe Picasso și pe Gertrude Stein vorbind despre diverse lucruri întâmplate la vremea respectivă, unul dintre ei spusese tot ce s-ar fi putut întâmpla în acel an, oh a spus celălalt, draga mea uiți cât de tineri eram atunci și am facut multe într-un an. Sunt o grămadă de lucruri de spus despre ce se întâmpla atunci și ce se întâmplase mai înainte, ce a dus la ce se petrecea atunci, dar acum trebuie să descriu ce am văzut când am venit.

g.stein

Gertrude Stein cu Pépé, 1946. Foto: Cecil Beaton.

Probabil că tocmai această aparentă dezordine care spulbera coerența întregii structuri textuale o făcea ușor incomprehensibilă, dar era un stil, și încă unul care venea să confirme necesitatea unei scriituri eliberate de sub tirania formei, în favoarea fluxului conștiinței. Richard Kostelanetz, faimosul critic american, spunea că „dacă ne gândim la Gertrude Stein numai ca la autoarea celor „Trei vieți” și a „Autobiografiei lui Alice Toklas”, rămânem cu imaginea unei scriitoare moderne minore; dar dacă stabilim reputația pe baza unor lucrări ca „Geografie” și piese de teatru, „Cum devii american”, „Stanțe în meditație” și altele de aceeași factură, atunci Gertrude Stein devine cel mai mare scriitor experimentator din literatura americană, o inventatoare ale cărei realizări sunt greu de înțeles chiar și astăzi, la mai bine de cinci decenii de la moartea ei. Poate nu greu de înțeles în adevăratul sens al cuvântului, ci greu de urmărit, iată de exemplu cum vedea prozatoarea relația ei cu cititorii, într-un fragment din  „Cum devii american”: „Scriu pentru mine și pentru necunoscuți. Acesta e singurul mod in care o pot face. Fiecare persoană este una reală pentru mine, așa cum fiecare persoană este o alta pentru mine. Nici una dintre persoanele pe care le cunosc nu poate să vrea a ști asta, așa că scriu pentru mine și pentru necunoscuți.Fiecare este ocupat cu asta, așadar nici unul dintre ei nu vrea să știe că fiecare arată ca altcineva și văd acest lucru. În general tuturor le displace să o audă. Este foarte important pentru mine ca mereu să știu asta, să văd mereu cine arată precum alții și să o spun. Scriu pentru mine și pentru necunoscuți. Fac acest lucru pentru propriul bine și pentru binele celor care știu că eu cunosc acest fapt, că ei arată ca alții, că sunt diferiți, dar totuși mereu repetați. Există câțiva cărora le place că eu știu că ei sunt ca mulți alții și că o repetă, există mulți cărora nu le va plăcea cu adevărat niciodată.”.

Cu siguranță, sarcina descifrării textului nu e deloc ușoară, nici măcar la nivel literal, probabil că aceeași dificultate o va fi simțit și Picasso în momentul în care, solicitat să-i facă portretul, a ajuns, după cele nu mai puțin de 90 de ședințe, să spună că nu va putea realiza niciodată această lucrare, mai mult, că nici nu o mai putea privi. După o jumătate de an, întors din călătoria în Spania, va picta din memorie imaginea Gertrudei, iar tabloul va deveni o capodoperă, cu toată stranietatea lui.

gertrude stein

Portretul Gertrudei Stein, Pablo Picasso

Sursă foto: bookriot.com

Lecția Gertrudei Stein e simplă: realitatea e aluatul din care artitul plămădește propria ”realitate”, refuzând supunerea față de orice prerogativ al celei dintâi. Artistul nu copiază lumea exterioară, ca la antici, ci dirijează elementele ei în funcție de traseele existente în interioritatea sa, construite de simțul său estetic și de spiritul său, adaptat vremurilor în care trăiește. Preocuparea lui trebuie să fie cu totul original, pentru că numai așa își poate justifica prezența în artă: „Permiteţi-mi să mă ascult pe mine, nu pe alţii.”

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.

 



Citiţi şi

Dacă ai plecat la alta, să nu ai senzația că o să stau să jelesc

Rețeta zilei – Pentru cei grăbiți

Fii fericit! Este singura modalitate de a fi înţelept.

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
514 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro