Pețitoare cu ziua

Lacrima Andra

1 February 2015

Lacrima AndraÎn seara aceea, Zâna ajunsese acasă cu senzația aceea de sfârșeală cruntă. Din televizor ieșeau știri în flux automat. Aceleași. În fiecare zi. Aceeași oameni cu aceleași probleme mărunte și irelevante. A oftat. Soneria sună. N-ar fi trebuit să fie nimeni la ora asta. Deci, Nimeni suna la ușă. Și-a târșâit picioarele până la ușă să vadă cum arată Nimeni. A deschis. Înfiptă în capul ușii stătea ea, Maia. A poftit-o să intre, uimită.

– Iartă-mă că dau buzna așa. Simțeam nevoia să nu mai stau singură. Deranjez?, a întrebat încurcată.

– E în regulă. Vino.

– Mi-era urât, și scoase din geanta ei mare o sticlă de Amour de Deutz 2005.

O cunoscuse pe Maia cu ani în urmă. Era însoțită de partenerul ei, relație care o postase ani în șir în calea răutăților tuturor. Ea prea tânără și prea frumoasă, el prea bătrân și apoi, prea bolnav. Și, pe deasupra, prea bogat. În cele din urmă, el pierduse lupta cu boala. Fusese prilej ca ea să ajungă iar în gura lumii, ciuca invidiei și a bătăii de joc. Părinții ei o înstrăinaseră. Iubitul ei era mai în vârstă decât tatăl ei. De neiertat în viață, de neiertat în moarte.

S-a așezat pe canapea și i-a întins Zânei un bilețel îngrijit scris și împăturit. Părea o mică inimă de hârtie, un origami prețios realizat. Zâna l-a desfăcut și a citit:

Iubita mea. Îți scriu și azi, la fel ca ieri. Mie mi-e bine. Foarte bine. În sfârșit nimic nu doare, nimic nu e prea mult ori prea puțin și cel mai important, pot fi cu tine în fiece clipă. Acum vino și hai să povestim cum ți-a fost. Știi doar cât de important îmi e să fii plină de viață și de bucurie. Ia spune-mi, cum ți-a fost ziua? Ești bine? Scumpa mea, azi ai mâncat, ai râs, te-ai bucurat de viață?”.

– L-am găsit zilele astea, pus cu grijă în casă. Știa că aveam să-l găsesc când îmi va fi fost mai greu. A vrut să fie așa, și așa a fost.

Oftă și-și înecă o privire în paharul de Amour de Deutz.

zâna

– Pot să-ți cer o mare favoare?, o spuse ridicându-și ochii într-un fel care nu lăsa loc de refuzuri.

Zâna a încuviințat în tăcere.

În zilele următoare, apoi în anul ce a urmat, în fiecare seară, aproximativ la aceeași oră, Zâna primea un mic mesaj pe care computerul îl anunța cu un clinchet, în care, Maia spunea cum îi fusese ziua. Nu răspundea decât arareori când depresia ori durerea, ori frustrarea păreau s-o doboare. Atunci, Zâna devenea George. Intrase în acest joc cu o oarecare doză de inocență. În seara asta, clinchetul se dublă, se triplă. S-a apropiat de computer să vadă ce se întâmplase.

Azi…Azi ceva mi s-a întâmplat. Am privit în ochii cuiva și inima mi s-a strâns. Înainte să o rup la fugă deși împiedicată de scara de la metrou, mi-a prins încheietura mânii și mi-a reținut-o în a sa. Apoi m-am pomenit sprijinindu-mă de umărul lui, plângând ca un copil. Rămăseserăm amândoi înfipți în cimentul stației. Nu mi-a zis nimic, iar tăcerea aceea a fost ca o compresă cu apă rece peste o arsură dureroasă. Ca atunci, în prima clipă a noastră, am știut, adânc, zguduit până în măduva vintrelor sufletului meu că s-a împlinit vremea. Cum să-mi iert ziua asta?

Zâna s-a aplecat și a răspuns cu un surâs:

Iubita mea. Îți scriu și azi, la fel ca ieri. Mie mi-e bine. Foarte bine. În sfârșit nimic nu doare, nimic nu e prea mult ori prea puțin și cel mai important, pot fi cu tine în fiece clipă…Scumpa mea, azi ai mâncat, ai râs, te-ai bucurat de viață?”.

Avea să afle că umărul pe care Maia plânsese aparținea unui familist, cu copii mari, care avea să se lepede de toți și toate pentru a o urma pe Maia și ea o lepădată de toți și de toate. După multe zile și nopți de frământare, își scrise sieși un moto, pe peretele de Facebook:

În dragoste și în război totul e permis, totul e scuzabil, ziceau bătrânii. Cu o singură condiție: să fie dragoste. Totul se poate, totul e scuzabil, dar nu-ți va fi iertat. Dacă-ți asumi, ești o paria. Dacă nu-ți asumi, ești un nimeni. Libertatea de a fi și de a iubi se asumă!



Citiţi şi

Singură, dar liniştită

Viitorul poate fi un coșmar – The Handmaid’s Tale

Georgia

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
3,918 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro