Philip Roth, 30 de cărți, 5 filme (III)

Marius Iacob

22 May 2015

Marius IacobAcum peste o jumătate de secol, un tânăr de 26 ani publica prima sa povestire în The Paris Review, care declanșa reacții violente din partea conservatorilor evrei în The New Yorker. Această infamantă povestire (și cea mai lungă), alături de cele cinci mai scurte care i-au urmat în același an (în volumul publicat sub numele Goodbye Columbus), au considerat conaționalii săi, conține sâmburele apostaziei lui Philip Milton Roth. În povestirea care dă titlul volumului, o tânără evreică primește de la iubitul său o diafragmă (pe care, la un moment dat o uită acasă – ceea ce declanșează o întreagă tragedie în familie). În Epstein, un evreu de vârstă mijlocie are o aventură extraconjugală, iar în povestirea amintită – Defender of the Faith – recrutul Grossbart mizează pe ambivalenta loialitate, în calitate de american dar și (mai ales, speră el) de evreu a sergentului său, Nathan Marx.

Roth a răspuns criticilor (in)corectitudinii sale politice în eseul Writing about Jews cum că și-ar fi afirmat în scrierile de ficțiune atacate, un drept al său ca scriitor: acela de transgresiune a naturii umane, de explorare a limitelor sale. Limita și transgresiunea par a-și datora fiecare celeilalte câte ceva din esența lor: vedem aici (in)existența unei limite peste care pare imposibil de trecut, sau iluzoria vanitate a unei transgresiuni care n-ar fi capabilă, altfel decât prin agresiune, de a depăși decât o foarte subțire limită? Concomitent cu interogațiile condiției umane (în cazul său, de bărbat și scriitor), Roth și-a pus problema depășirii limitelor receptării sale. Anul trecut, pe când era considerat deja, la 81 de ani, un respectabil reprezentat atât al poporului ales, cât și al marilor scriitori ai lumii, primea de la Seminarul Teologic Iudaic un premiu onorific. La recepția ulterioară decernării celui de-al 12-lea său – pe atunci – titlu academic, un rabin l-a întrebat dacă îl deranjează cumva să fie numit scriitor evreu.

– Prefer să fiu numit scriitor american, i-a răspuns Philip Roth

– Isaac Singer este un scriitor idiș (dialect germanic, central-european),

– Amos Oz este un scriitor ebraic.

– Limba este cea care definește un scriitor…

Nu mai departe de 2012, Roth se vede nevoit să adreseze Wikipediei o scrisoare deschisă (da, începe chiar așa: Dear Wikipedia), în care solicită eliminarea unor presupoziții (pe care le numește nimic altceva decât bârfe) privind persoana reală care i-a inspirat personajul decanului Coleman Silk din The Human Stain de pe pagina dedicată romanului său. Aceasta, deoarece administratorul paginii în limba engleză afirmase că este vorba despre scriitorul Anatole Broyard, iar Philip Roth, cu autoritatea autorului, clama că la sursa romanului se află o exprimare nefericită a prietenului său, Melvin Tumin, care a fost profesor de sociologie la Princeton aproape treizeci de ani. N-am să reiau aserțiunea, pentru a evita un spoiler al filmului pe care v-am invitat să-l vedeți în primul articol, așa că mă mulțumesc să vă redau răspunsul Wikipediei, ca să ne facem o idee despre limitele acestui gen de enciclopedie: “înțelegem nota dumneavoastră, cum că autorul are cea mai mare autoritate asupra operei, dar mai avem nevoie și de un alt punct de vedere (secondary sources – în original)”. Astfel de presupoziții – cine este cine – sunt frecvente atât în lumea literară americană, cât și în cea universitară – din care s-au inspirat și alți romancieri celebri.

the_human_stain1

De interes pentru noi, despre un alt roman american, Ravelstein – al scriitorului Saul Bellow (distins în 1976 cu premiul Nobel pentru literatură) – au circulat printre exegeți păreri cum că personajul principal Ravelstein, lesne de identificat prin mai multe detalii similare cu persoana reală Allan Bloom – una din cele mai influente și controversate minți ale sfârșitului de secol american, nu este totuși protagonistul real al romanului. Romanul conține o narațiune subterană despre personajul narator, care se scrie parcă, în ciuda autorului, printre rândurile poveștii spuse. Iar la baza personajului Chick, profesor la Universitatea din Chicago, o personalitate reținută, un scriitor evreu interiorizat, căsătorit cu Vela – născută în România – s-ar afla Mircea Eliade. Chick (în realitate, Saul Bellow) este cel care-i propune lui Ravelstein să scrie o carte, cea care-i va aduce celebritatea. Saul Bellow este de fapt un scriitor evreu, iar Chick nu este altceva decât un alter-ego al său, mascat sub descrierea persoanei lui Mircea Eliade. Nu este primul roman în care Saul Bellow scrie despre români sau despre zona noastră balcanică (de citit și Iarna decanului din 1982). După această paranteză, să revenim la film.

Sau să ne întoarcem la carte, și să vedem ce-a mai rămas din ea, pe peliculă. În primul rând, centrul de interes se deplasează înspre relația decanului cu Fauna (prea corect interpretată de Nicole Kidman) și pe reacția fostului său soț, veteran din Vietnam, interpretat magistral de către Ed Harris – care introduce de fapt o urmă de tensiune în relația altfel comodă (facilitată de invenția Viagra), dintre cei doi. Alte valențe, mult mai din realitate, ale acestui gen imposibil de relație (cu mari diferențe de vârstă între protagoniști), vor fi reliefate de un Philip Roth ajuns (nu doar imaginându-se) la vârsta senectuții în The Humbling. Și fin redate de Al Pacino, în filmul său cu același nume din 2014. Și totuși, ca să anticipăm (pentru că sper să fi văzut deja filmul, în urma teaser-ului din articolul precedent), The human stain este cel mai reușit film având ca subiect un roman publicat de Philip Roth.

Citiți și Philip Roth, 30 de cărți, 5 filme (II).

De ce este acest film un succes, spre deosebire de celelalte – Goodbye Columbus și Elegy? Poate fiindcă ratează tema majoră a romanului, care este ultimul dintr-o trilogie a lui Roth pe teme sociale (inspirate din realitățile americane). Care din cărțile sale intră în această trilogie și care ar fi, prin consecință, cele mai ecranizabile? Deși este destul de dificil de încadrat acest prozator într-un șablon, îi putem cataloga opera după alter-ego-urile sale, după așa-zisul personaj narator. Iar amintita trilogie, în care Roth explorează moralitatea societății americane și consecințele acesteia, are în comun același narator în persona lui Nathan Zuckermann, aici în rol de observator obiectiv (rodul unei prietenii tardive, la finalul vieții) al personajului principal. Dacă ar fi să facem și o diferență între liniile și planurile narațiunii  la Philip Roth, am putea spune că abia cele trei cărți ale lui Roth înghesuite în această ceva-mai-filmabilă trilogie (Pastorala americană, M-am măritat cu un comunist și Pata umană) pot fi categorisite drept romane, restul scrierilor sale încadrându-se mai degrabă la nuvele. Dar, această distincție în termeni nefiind accentuată în literatura americană, n-are rost să insistăm pe ea.

the_human_stain

Rămânem cu ideea naratorului retras în poziție de observator, aflat într-o relație subțire – fie una târzie, ulterioară desfășurării evenimentelor principale, ca în Pata umană, fie alta (din trecut) îndepărtată – cu personajul principal (în cazul Pastoralei americane). Ori filmul Petei umane, chiar dacă respectă destul de fidel intriga și personajele romanului, pare a viza în principal dificila relație a decanului cu femeia de serviciu, pe care o supralicitează: atât prin alegerea actriței care joacă pe protagonistă (Nicole Kidmann, o prezență prea stilată, departe de imaginea unei femei aflate într-o poziție socială similară – care bănuim c-ar fi posesoarea unui ten mai pistruiat ori mai ridat, oricum mult mai puțin îngrijit), cât și prin trecerea în plan secundar (aproape ignorându-l și folosindu-l doar pentru motive cauzale) a conflictului principal – pe care decanul îl are cu exagerat de corecta politic societate academică americană. Această trecere în plan secund a temei principale (cea socială) se-ntâmplă prin excluderea unor largi comentarii ale naratorului care, nu-i așa, nu putea să ocupe cadrul, la concurență cu ceilalți trei – mai celebri – actori, pentru că ar fi schimbat și genul filmului lui Robert Benton!

Astfel că dansul lui Nicole Kidmann și frumoasele expresii puse de Roth pe buzele ei (mă îndrăgostesc de cineva, Coleman – de o femeie și un bărbat într-o cameră – aici și acum) transformă romanul social într-un poem de dragoste (mai bine tradus în franceză drept La couleur du mensonge, decât în română – Pata umană), iar cinematografia câștigă una din cele mai plauzibile improbabile povești de dragoste, cu protagoniști de condiții sociale diferite și la o foarte mare diferență de vârstă – unul față de cealaltă. Ca o paranteză, Anthony Hopkins joacă cel mai credibil rol de îndrăgostit tomnatic văzut până la acest film, urmat poate doar de un alt englez, Michael Caine în Mr. Morgan Last Love (un alt film de comentat). Concentrându-se pe povestea de dragoste, scenariul filmului neglijează că acesta este doar un motiv pentru decanul demisionar de a-și interoga motivele (de)căderii sale. Care rezidă, în oglindă, cu cele ale protagonistei, în încercarea de a-și uita trecutul. Îl las pe Ventworth Miller să mă contrazică:

Pe Marius îl găsiți cu totul aici.



Citiţi şi

Azi, acum, îți faci timp!

Am zis „da”, că părea o idee bună

Din aventurile unei femei măritate (I)

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
454 views
Tag-uri: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro