Pierduţi cei 20 de ani!

Liliana Angheluță

7 April 2013

Nu am fost niciodată tânără!

Ca mulţi alţii născuţi în comunism.

Grijile părinţilor ne copleşeau şi pe noi. Ştiam de mici că nu se găseşte lapte, că trebuie să stai la coadă pentru pâine, ştiam că e “ciudat” să mergi la biserică şi că nu e bine să fii văzut la discotecă.

Am fost pionieri, utecişti, studenţi, angajaţi în muncă imediat.

Drumul era trasat, nu existau dubii şi nici imaginaţie.

La TV erau mereu congrese PCR sau transmisiuni de la festivalul “Cântarea României”.

Nu aveai timp şi nici voie să fii tu.

Apoi, totul a devenit din ce în ce mai sumbru.

Nu era lumină, nu era căldură, nu erau dulciuri, nu era…nimic!

Pretutindeni era însă chipul lui Ceauşescu.

Tablouri imense în şcoli, în fabrici, imaginea sa pe prima pagină a oricărui ziar…

Era pretutindeni şi vocea lui o auzeam zilnic.

Nu am fost niciodată tineri.

Ne-am pierdut tinereţea la cozi.

Italienii de vârsta mea şi-au petrecut altfel prima parte a vieţii, la schi, la mare, prin muzee, călătorii în Anglia, Franţa etc.

Timpul liber era timp liber, se organizau în grupuri cu interese de tot felul: unii coborau în peşteri, alţii făceau scufundări acvatice…

Noi ne-am pierdut tinereţea la cozi, am învăţat să fim umili, să nu comentăm prea mult, am învăţat că a avea fantezie poate fi periculos.

Poate că suntem mai puternici decât alţii, ne ştim limitele şi avem multă, prea multă răbdare.

Dar uneori mi-e ciudă.

Am avut 20 de ani şi n-am ştiut!

Citiţi şi

Să îmbătrânești e un privilegiu, înțelegi?

O femeie care a trecut prin multe

Nimănui nu-i pasă

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
1,249 views

Your tuppence

  1. Sunt tânără, doamnă! | Catchy / 10 April 2013 7:02

    […] fjs); }(document, 'script', 'facebook-jssdk')); Tweet Un text citit aici mi-a adus aminte de bancul cu bătrânul care tot ofta: „Ah, ce bine era pe vremea lui […]

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply
  2. Angela / 7 April 2013 16:04

    Aveam peste 20 de ani in ’89 …si aveam griji ca fiecare din acea perioada. Dar nici eu nu am fost coplesita de ele. Sufletul mia fost tinar. Am avut si mai am inca multa imaginatie:-) acum as spune asa: nu a fost mai rau, nu a fost nici mai bine in comparatie cu viata tineretului european in anii aceia. A FOST ALTFEL. Iar acum traind de multi ani in strainatate ma uimeste diferenta de gindire. Sintem mai puternici decit altii…?? Nu cred si nu vad sensul si gradul de comparatie. Pentru asta trebuie sa suporti cerintele nu doar ofertele societatii capitaliste, sa faci fata concurentei dure…dar mai ales sa accepti si gasesti solutii pentru darul primit numit viata, indiferent in ce loc esti nascut. Nu cred ca ar aduce nimic pozitiv o comparatie…fiecare generatie de tineret are problemele, confruntarile anilor in care traieste si sint oricum grele deoarece fac parte din dezvoltarea personala. Privind subiectiv desigur ptr fiecare tineretea are gustul ei individual de bine, de frumos, de trairi, visari, idealuri sau…invers.

    Thumb up 1 Thumb down 0
    Reply
  3. cris / 7 April 2013 15:57

    daniela, scuze, dar bati campii. poate era de poveste sa aprinzi lampa cu petrol, dar sa-ti clantane dintii de frig in casa, sa dormi imbracat in trening si 2-3 pulovere, sa n-ai apa calda sa te speli si sa urci 10 etaje pe scari cu sacosele pline nu e deloc romantic. si nu-mi spune ca puteai sa incalzesti apartamentul cu aragazul, ca mureai gazat. Resouri sau calorifere electrice nu se gaseau, si daca aveai unul, il puneai in priza o ora, ca n-aveai bani sa platesti atata curect consumat. Incalzeai o oala de apa si inghetati in baia rece incercand sa te speli la lighean.din ratia de 1 kg zagara/luna mama nu-si permitea sa ne faca prajturi in fiecare sambata. n-am avut rude la tara, sa mai primim si noi o gaina sau un ou, mancam chiftele facute din parizer tocat. Este excelent articolul dnei Angheluta, comunismul a ucis in tineri creativitatea, le-a interzis sa viseze si sa se bucure. Si ne-a marcat pe toti. Numai cei saraci cu duhul pot spune ca nu i-a afectat in vreun fel (fericiti acei saraci cu duhul, nu?)

    Hot debate. What do you think? Thumb up 6 Thumb down 2
    Reply
    • Daniela / 7 April 2013 21:14

      Daca viata grea ar ucide creativitatea, nu am avea nici pe Eminescu, nici pe Van Gogh, nici pe cei prea multi ca sa-i numesc aici care au flamanzit si au tremurat de frig, dar au creat cele mai frumoase opere. Nu cred ca bat campii, dimpotriva, am invatat de mica sa ma bucur de viata, sa vad paharul pe jumatate plin si sa gasesc fericirea in mine insami, fara a astepta-o sa vina din alta parte. Chiar daca am trecut prin greutati poate prea mari pentru un copil, am stiut ca spiritul meu era liber si nu putea sa-l inabuse nimeni. Traiesc pe aceste principii si in ziua de azi, si aleg sa nu ma plang atunci cand e greu, ci sa gasesc solutia, sa accept ceea ce este si sa pasesc inainte. Imi pare rau de cei care s-au lasat coplesiti de comunism si care au lasat salamul cu soia sa le defineasca viata.

      Thumb up 3 Thumb down 1
      Reply
  4. Daniela / 7 April 2013 13:17

    Sunt si eu in generatia celor nascuti in communism. Aveam 19 ani in 89’.
    Dar am fost si voi ramane intotdeauna tanara.
    Grijile parintilor ma intristau, dar nu ma copleseau. Stateam la coada pentru paine si carne, dar eram asa fericita cand ajungeam acasa cu sacosa plina, chiar daca nu mai aveam nasturi la camasa.
    Am fost pioniera, utecista si angajata in munca imediat. Asta mi-a dat prilejul sa vorbesc in fata unei adunari de 2500 de oameni la numai 11 ani. Sa particip in tabere, la concursuri de creatie si sa visez cu ochi mari deschisi la un viitor mai bun.
    Drumul era trasat, dar cata imaginatie !!! Citeam carti interzise, trase la Xerox si puneam in scena piese cenzurate la numai 13 ani.
    Aveam tot timpul sa fiu EU.
    Cand nu era lumina, aprindeam lampa de petrol si totul mi se parea de poveste. Bunicii imi povesteau din tineretea lor grea, dar si frumoasa, legende cu zane si vrajitoare, ursite si duhuri care bateau la fereastra si ademeneau tinerii in mrejele lor.
    Nu erau dulciuri, dar mama facea prajitura cu mere in fiecare sambata.
    Chipul lui Ceausescu era peste tot, dar mi se parea strist zambetul in spatele caruia era un om mic si un suflet stins.
    Peste tot, eram pusi sa-l aplaudam, dar oamenii faceau bancuri pe seama lui si radeau de idiotenia lui si a celor ce-l inconjurau.
    Am petrecut tineretea la cozi, dar ele nu m-au definit.
    Cunosc alti romani care au putut schia la Sinaia si la Brasov. Parintii mei nu au avut bani sa-mi ia schiuri si nici bicicleta, dar asta nu m-a deprimat.
    Au avut destul sa ma trimita in expeditii in munti si cata frumusete am vazut !!
    Sunt sigura ca suntem mai puternici decat altii si ca avem dorinta sa ne depasim limitele.
    Nu am regrete. Am trait o copilarie si grea, si frumoasa, si tot ce am simtit, trait si facut ma defineste astazi : mereu de 20 de ani !

    Thumb up 4 Thumb down 2
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro Web analytics

catchy.ro