Plăceri dezonorante

Blegguru

24 November 2016

blegguru-logo_albMă cheamă să mă uit la un clip, postat de un individ pe Youtube, şi mă iau dracii din prima clipa. Cum să te uiţi la un copil care suferă că e luat în băşcălie, de un imbecil, că a făcut pe el? Mai rămânea să îi dea jos şi pantalonii, să ne asigurăm că aşa stau lucrurile. Plânsul isteric al copilului nu e prea suficient. Mă isterizez şi eu uitându-mă la cea care privea, amuzată, scena. Se uită la mine, neştiind dacă să râdă de reacţia mea sau să se sperie de invectivele mele. Şi îmi aruncă cu superioritate şi surâs în colţ de gură: „E doar un copil!”.

Pe femeie nu ai s-o vezi să se acopere de ridicolul lipsei de empatie în stil de artist lovit de inspiraţia diabolică

Ca aşa se întâmplă de obicei. E vorba de un copil sau de un animal sau de o femeie, neajutorată şi ea. Şi cel care filmează e, mai de fiecare dată, un bărbat. Că aşa are el sclipire de geniu regizoral în plin val cinematic minimalist. În slujba autenticităţii. Cam ca la DD în direct. Pe femeie nu ai s-o vezi să se acopere de ridicolul lipsei de empatie în stil de artist lovit de inspiraţia diabolică. Că divină sau umană nu-mi pare. În schimb, are o plăcere ascunsă, dar nedisimulată în singurătatea sinelui, de se distra pe seama unor astfel de secvenţe profunde. Fie că e vorba de un copil care se face de râs sau e luat la mişto de unii. Fie că e vorba de un animal împopoţonat şi trecut prin tot felul de experimente, pe care mintea lui de nevinovat nu le înţelege. Ca să nu mai spun că sunt şi cazuri când îi creşte inima femeii când vede vreo consoartă bătută de alta sau altele pe motivul că ridică prea puţin sau prea mult coadă. Că suferă şi alţii, deh, mai ales când numai ea ştie cât a pătimit şi pătimeşte. Bine că nu e singura, nu?!!!

batjocura

Individul e aşa pentru că lumea se schimbă greu

Bărbaţii sunt cruzi şi se iau repede la mişto unii pe alţii. Ca să se călească pentru ce le va pregăti viaţa. Şi femeia, mai ales. Pentru asta nu eram însă pregătit, deşi am fost cândva subiectul unei tâlhării cu bâte pe spinare. Pe ăia nu i-am uitat, chiar dacă feţele nu le-am reţinut, dar am încercat să îi înţeleg şi să îi iert. Că poate erau în sevraj sau poate le era foame.  Însă când cineva intim te loveşte în moalele capului cu indiferenţa şi plăcerea de a se distra pe seama durerii unui nevinovat, parcă neprevăzutul te-a spintecat fără şansă de cicatrizare. Şi secvenţele alea revenite în minte sunt sare presărată peste rană. Care se închide când găseşti puterea de a ierta. Înţelegând că individul e aşa pentru că lumea se schimbă greu. Dar schimbarea începe cu individul, în special când e doar un copil.

Blegguru. Pe autor îl puteți găsi și aici.

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.

Citiţi şi

Dezvirginarea

Mamă, caut job. Sau, mai bine, lăsați…

Singura luptă pe care am pierdut-o

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
950 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro Web analytics

catchy.ro