Plecați în Occident, să învățați medicina adevărată!

Catchy

7 June 2015

Pentru că, în România, un medic are trei posibilități:

1. Să fie fiul/ginerele/finul/nepotul unui profesor din Sistem: termină o facultate te miri cum, evită cu strășnicie examenul de rezidențiat prin „echivalare” a statutului de cadru didactic sau cercetător (obținut printr-un așa-zis concurs, unde examinatorul este tocmai tata/socrul/nașul/unchiul). Obține mult râvnitul post în clinica universitară, unde este „asigurat” pentru tot restul vieții: primește burse, pacienți, ajunge încet-încet Profesor în locul celui care l-a propulsat, pentru că are privilegiul de a fi lăsat să opereze.

2. Nu are grade de rudenie cu vreunul din profesorii din sistem: își «sparge creierii» ani de zile pentru a trece exemenul de rezidențiat (eu am concurat cu alți 15 candidați/loc). Ajunge rezident, pierde 5-7 ani într-o clinică unde nu atinge în viața lui un pacient, ajunge specialist incompetent. Dintre aceștia, cei mai mulți se pierd în mediocritatea provinciei, de unde reapar uneori în cazurile nefericite de malpraxis-uri grave…

3. O parte, scârbiți de corupția gravă și de lipsa de perspective, mai curajoși, iau calea bejeniei în Occident, pentru a învăța medicina. Dintre aceștia, 99,9 % rămân acolo, restul de 0,1% revin în țară, ca mine, pionieri în câte un domeniu, supuși oprobriului zilnic și ironiei permanente a colegilor și autorităților (deh, nu am mâncat salam cu soia, am fost în Occident să învățăm – exact exprimarea unui înalt personaj din Ministerul Sănătății, la adresa mea!)” Marius Uscatu, chirurg ortoped specializat în chirurgia ante-piciorului

Marius-Uscatu-3Marius Uscatu, 48 de ani, este absolvent al Facultății de Medicină din București. A lucrat 3 ani în spitalele din Haguenau (Alsacia) și Strasbourg, unde s-a supraspecializat în chirurgia ante-piciorului, iar de 7 ani operează în România, în sistemul medical privat. Îl găsiți pe site-ul chirurgiapiciorului.ro și pe alte zeci de site-uri medicale, cu explicații detaliate și fotografii ilustrative despre geneza și tratamentul monturilor (hallux-valgus), pe paginile facebook (personală și cea a site-ului), unde răspunde cu răbdare tuturor (!) întrebărilor legate de acest domeniu.

24life.ro: De ce această supraspecializare – chirurgia antepiciorului?

MU: Chirurgia ante-piciorului este un sub-domeniu al specialității de bază, Ortopedia-Traumatologia. Este „Cenușăreasa” ortopediei, considerată un sub-domeniu „marginal” de către ortopezi, care s-au orientat către domenii mai „productive” și bănoase, cum ar fi protezarea șoldului și a genunchiului, artroscopia genunchiului (majoritatea ortopezilor s-au specializat în aceste domenii, ceva mai bine organizate, mai facile și cu o „clientelă” infinit mai importantă decat orice alt sub-domeniu). În 2002, când pregăteam exameniul de finalizare a specializării, m-am confruntat cu o problemă teoretică insurmontabilă: geneza monturilor (hallux-valgus). Am căutat în toate tratatele și lucrările în limba română, fără succes, i-am întrebat pe toți profesorii de ortopedie, fără succes: nimeni din România nu era capabil să-mi explice ceva despre acest subiect. În 2004 am fost expulzat din spitalul de stat unde lucram (nu contează motivația, îmi este rușine să povestesc umilința prin care am trecut și motivația halucinantă a colegilor ortopezi care m-au dat afară din spital în 24 de ore). Șomer fiind, am avut oportunitatea unui stagiu de specialitate de 2 luni la Mainz/Germania, timp în care am citit toate revistele de ortopedie ale colegilor francezi. Am înțeles astfel diferența de nivel Franța-România și mai ales nivelul înalt la care ajunsese chirurgia ante-piciorului în Franța (de altfel, top mondial în domeniu). Pe scurt, am trimis vreo 200 scrisori si peste 3.500 email-uri la cei mai importanți chirurgi în domeniul ante-piciorului din Franța și am ajuns să fiu acceptat în cel mai reputat spital de ortopedie din Europa (CTO Strasbourg). De aici, a început „aventura” mea franceză. Este o chirurgie dificilă, în primul rând pentru că se află la început de drum, de zeci de ani total neglijată, dar și din cauza necunoașterii totale a mecanismului mersului. Este dificilă și datorită riscului enorm de eșec al corecției monturilor (5-10% eșec în Franța, 95-99% eșec în România). Satisfacția este cu atât mai mare, cu cât am reușit să propun, în premieră mondială, tehnici și strategii chirurgicale personale, din ce în ce mai recunoscute și acceptate.

 24life.ro: Care a fost cea mai importantă lecție pe care ați învățat-o în timpul stagiului din Franța? Ce părere au medicii francezi despre cei români?

MU: Cea mai importantă lecție a fost încrederea: terminasem o specializare în Romania (6 ani), timp în care nu atinsesem vreodată bisturiul ca „mâna întâi”. Este o situație catastrofală pentru formarea unui chirurg, care trebuie încurajat încă din primul an de rezidențiat să opereze singur (ceea ce se întamplă în Franța pe scară largă). Ajuns în Franța (cu contract de muncă obținut dupa o sforțare incredibilă), mi s-a acordat deplină încredere din prima zi de muncă, când am operat un pacient francez (evident, cu deplin succes, dar cu stress-ul inimaginabil al primei operații din viață!).

Medicii români din generația mea, care au ajuns în Franța înainte de 2007 (anul intrării în UE), erau bine pregătiți teoretic (autodidacți, în condițiile unei școli de medicină catastrofale în România), însă cu zero pregătire practică, nici unul dintre noi nefiind vreodată lăsat să opereze pe perioada rezidențiatului. În Franța, nu ni s-a recunoscut statutul de specialiști, am lucrat pe posturi de rezidenți, dar „luați de la zero”, învățați, încurajați, tolerați, acceptați, chiar obligați să operăm, finalmente lucrurile au evoluat corect și 99% dintre colegii mei din Franța și-au găsit posturi rezonabile în spitale și clinici. Cei care au ajuns în Franța după 2007, au fost recunoscuți imediat ca specialiști și puși să opereze ca atare, fără să mai treacă prin perioada de pregătire obligatorie pe lângă chirurgii francezi. Pregătirea lor era (ca și a mea și a celorlalți) catastrofală din punct de vedere practic, iar mulți dintre ei nu s-au descurcat, fie au fost dați afară din spitale, fie au renunțat singuri și s-au întors in România, întrucât nu făceau față sistemului și nici nu mai aveau ocazia să învețe (așa cum avusesem eu).

Există un contingent de specialiști români buni în Franța, practic nu există spital din Franța fără medici români. „Omul sfințește locul”… Personal, la ora actuală, sunt mândru că în Franța pot prezenta inovații chirurgicale și sunt chiar mai cunoscut acolo decât aici, printre colegii ortopezi.

Restul interviului, aici. Mulțumim, 24life.ro și succes! 🙂

Citiţi şi

Cele mai bune 10 țări din toate punctele de vedere

Dar Franța-i Franța și eu nu mai sunt în Franța

Ziua Națională a unui medic român din Franța


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
5,081 views

Your tuppence

  1. Corina / 4 August 2015 9:31

    Lumea a evoluat?!
    :-))

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply
  2. Cristina / 24 July 2015 19:25

    Imi pare rau ca ati perceput asa realitatea din Romania. De fapt sunt convinsa ca acele categorii existau in urma cu 20-25 de ani, cand toata tara era in degringolada, ca orice societate dupa razboi sau alta schimbare radicala. Era o veritabila jungla. Dar, intre timp, poate observati ca lumea a evoluat si s-a mai curatat. Nu complet, Nu inca, nu e ideala, Dar este cizelata de colegii dvs. de generatie. Oameni cu aceleasi valori ca si dvs, multi dintre ei. Oameni care, ca si dvs., incearca sa isi faca bine treaba. Poate inca e o problema cu practica rezidentilor, dar m-as mira, avand in vedere cata nevoie e de ei.

    Thumb up 1 Thumb down 2
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro Web analytics

catchy.ro