Poate într-o altă viaţă?

Mihaela Cârlan

17 October 2011

Peurimim, de regulă (de-o fi fiind vreuna), câte o lecţie de (la) viaţă taman când totul pare aşezat, nu musai perfect, dar nici de neîndurat, şi e o linişte şi pe dinafarăşi pe dinăuntru deloc prevestitoare de furtună. Când nici prin gând ori suflet nu ne trece a o cere, atunci ni se năzare a căuta (alt)ceva.

“Ni se urăşte cu binele”, o nelinişte la fel de surdă ca o durere de dinţi neînteţită începe a se roti în cercuri tot mai aproape şi ne alegem un vis străin, pe care îl botezăm inocent “de final”.  Nedesluşit întâi, apoi în joacă fără teamă şi la urmă… dezastrul. Rostul, neînţeles pe loc, se devoalează abia după ce trec revolta, furia, învinuitul, plânsul, datul cu fundul de pământ ori cu capul de pereţi, că visul s-a spart. Şi că cioburile au ajuns atât de mărunte, că nu mai pot fi lipite ca de zeci de ori până atunci, încât să mai ţină până a doua zi măcar, necum până la moarte.

Abia atunci înţelegi, ca un om călit în forja şi îngheţul unei iubiri imposibile, că n-ai pierdut şi “plusul”, pe care îl cauţi cu disperare să justifice toate nebuniile pe care le-ai făcut de fapt din dragoste, este la tine. La cel care ai devenit, dureros, pentru că te-ai schimbat şi schimbările de reliefuri adânci de suflet şi gândire dor. Străinii, din afară privind, ar putea spune că ţi-ai meritat suferinţa, dar nu vor putea nega că cel care stă în faţa lor acum este un om care a câştigat în timp ce credea că a pierdut totul.

Dacă ar fi vreo lecţie pe care să o poţi învăţa din povestite şi nu din trăite, apoi aceasta ar fi: la sfârşitul unei experienţe terminate fie şi într-un aparent moment de glorie, când totul pare a fi fost în zadar, să ştii că doar aşa, greu, a fost să ajungi pe drumul tău. Instinctele tale vor deveni atunci vocea întâi, toţi clopoţeii de alarmă vor începe să sune polifonic şi să intoneze imnul trezirii, toate ignoratele semne că mărşăluiai spre o fundătură ţi se vor arăta ca într-o diagrama scoasă de un ordinator deştept. Dar ordinatorul deştept este chiar mintea ta în momentul cumplitei lucidităţi. Şi, îngrozit, poţi crede că nota de plată a fost cam mare ca să afli despre tine atât de multe şi atât de frumoase. Dar, NU, sigur nu era altă cale să ajungi la tine decât trecând printr-un infern. Unde, în sfârşit, ţi-e clar şi ţie că, dacă mai întârzii oricât de puţin, te vei prăji de tot.

Iar TU, astăzi, după toate acestea, NU eşti încă cenuşă gata să te întorci în pământ. Şi dacă ai fi, ai fi cenuşă de Phoenix, gata să-şi mai ia o dată zborul. Dar încotro? N-ai fi crescut destul dacă ţi-ar trece prin minte să urmeze răzbunarea pe tot ce poartă fustă sau pantalon, doar pentru a-ţi răcori sufletul şi hrăni din nou ego-ul ţinut o vreme la regim de slăbire.

Gândeşte-te că poate cuibul din care ai plecat, bărbat sau femeie, să-ţi joci cărţile şi viaţa la altă masă nu este gol şi cine te-a renegat fiindcă n-a crezut că poţi fi şi blând, şi răbdător, şi empatic, şi tolerant, şi de încredere, te-ar putea aştepta ACASĂ. Ca pe un fiu rătăcitor care şi-a  învăţat în cel mai trainic fel cu putinţă lecţia: prin iubire. De ce să mori cu gândul amar “lasă, poate într-o altă viaţă…”, când chiar viaţa asta tocmai ţi-a mai arătat o dată drumul. Everything will be ok in the end. If it’s not ok, it’s not the end. 🙂

Şi un cântec. Şi un alt minunat articol.



Citiţi şi

În loc să-l păzești, mai bine iubește-l

De ce ne simțim singuri de Sărbători

Am fost amantă și mi-a plăcut. Dați cu pietre!

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
10,471 views

Your tuppence

  1. După | Catchy / 4 November 2011 9:01

    […] Citeşte şi aici. […]

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply
  2. Adrian Banateanu / 1 November 2011 1:30

    Dintotdeauna am fost iconoclast … cind, desigur, nu am adorat icoanele… Nu ceea ce ni s-a intimplat ne-a ridicat, ci noi am reusit sa transformam tot ce ni se intimpla intr-o treapta spre o noua devenire a tot ceea ce suntem . Nu suntem meru aceiasi, dar noi, in fiecare clipa. caci tocmai am gindit ceva nou , tocmai am respirat, am auzit ceva, am vazut altceva, deci meru noi si mereu aceiasi… Acest dar minunat care este caleidoscopul trairii (am spus al trairii, nu al vietuirii, rog sa se tina cont de nuanta) care e mereu altul, dar meru acelasi, ne obliga sa ne bucuram de tot ceea ce am trait, caci suntem datori celor care ne-au creat o noua perspectiva asupra trairii. Asa cum suntem recunoscatori tuturoro “plaselor” (acum le spunem, trendy, ţepe) pe care le-am luat vreodata, caci ne-au indreptat spre momentele de fericire care inevitabil exista, cum suntem datori tradarilor fiindca ne-au deschis ochii, asa nu cred ca exista o alta viata, caci ,vai, nu o putem trai niciodata cit de intens si deplin am dori nici pe aceasta … Concluzia (desigur doar a mea , fiecare fiind stapin pe propriile pareri cu respect pentru ale altora) este ca femeia careia ii datoram paradisul trebuie sa nu uite niciodata fraza aceea care spune “Fii frumoasa, daca poti, fii cuminte, daca vrei, dar respecta-te este obligatoriu” … altfel nimic nu are sens intr-o lume in care progresul este direct proportional cu evolutia femeii pe toate planurile

    Thumb up 2 Thumb down 1
    Reply
  3. Maria / 31 October 2011 7:48

    Mihaela,
    Asa de frumos ai scris incat, daca erai langa mine, te pupam cu foc (si para), chiar daca un herpes nemernic isi face de cap pe buza mea de sus iar eu, necajita, nu stiu cu ce fond de ten, ruj sau alt siretlic sa-l acopar! Dar n-am cum sa te pup pentru ca esti la vreo 400 km departare mine, asa ca raman spasita si mai sorb din ceasca o gura de cafea, raman cu herpesul meu nesimtit si mai citesc o data cuvintele tale ce mi-au uns inima.
    Ieri ma tot gandeam ce carte din biblioteca mea va fi urmatoare care ma va insoti in calatoria mea prin viata in urmatoarea perioada. Si cum stateam eu asa in baltoaca mea si cugetam, am pus mana pe Dragoastea nu moare, Maitrey Devi, carte in care am gasit urmatorul citat ce mi-a placut tare mult “[…] viata nu se implineste prin uitarea suferintei, ci prin zilnica transformare a mahnirii in intelegere, a cruzimii in tandrete si a amaraciunii in dulceata.” Mult adevar zace in aceste cuvinte… multa intelepciune. Inr-adevar, trecerea peste o nenorocire ce si-a gasit culcus tocmai in existenta noastra si asa nu tocmai fericita, nu sta in a o uita, pentru ca orice am face, nu o vom uita niciodata. Nu va veni nimeni sa ne articuleze una peste ceafa astfel incat sa ne provoace o amnezie totala a ultimilor ani pe care nu i-am fi vrut traiti pentru nimic in lume. Solutia este sa invatam sa traim cu ea; sa fim capabili sa ne ridicam de jos, sa ne oblojim ranile zdrelite pana la os si, taras-grapis, sa mergem mai departe. Uneori va trebui sa smulgem pansamentul si rana sa sangereze in valuri chiar sub privirea noastra, dar nu trebuie sa ne ingrijoram, doar asa ne vom vindeca. Acestea sunt amintirile care, din cand in cand, ne mai invadeaza sufletul si mintea aducandu-ne in ochi lacrimi, care, ar avea culoarea sangelui daca ar putea reflecta cu adevarat durerea din sufletul nostru. Alteori vom observa ca indiferent cat de mult ne dorim noi ca rana sa se vindece, acest lucru se va intampla numai cand medicamentul timpului ne-a circulat cum trebuie prin vene, nu cand vrem noi, asa, hocus-pocus.
    Solutia este sa reusesti sa mergi mana-n mana cu trecutul, indiferent de culoarea lui, indiferent cat de petrit e, nu sa fugi de el. Nici cel mai iscusit alchimist nu va reusi sa transforme durerea in fericire, ridurile sapate adanc in obraz de suferinta, in tinerete, lacrimile in cristale.
    Si indiferent cat de greu iti este, indiferent cat de tare te doare sufletul, indiferent cat de dificil e luatul de la capat, indiferent cat de adanc impamantenite in carnea inimii tale sunt chingile unei relatii demult moarte , uneori uitarea si mersul mai departe reprezint cel mai bun lucru si cea mai de pret intelepciune…
    O zi fantastica iti doresc! 🙂

    Thumb up 4 Thumb down 2
    Reply
    • Mihaela Cârlan
      Mihaela Carlan / 31 October 2011 9:09

      foarte frumos citatul din Eliade. merci.

      Thumb up 0 Thumb down 0
      Reply
      • Maria / 31 October 2011 19:02

        Citatul nu e din Eliade, ci din cartea Dragostea nu moare, scrisa de Maitrey Devi. Acolo, Maitrey povesteste cum dupa plecare lui Mircea din casa lor, ii scrie discipolului ei, Rabindranath Thakur (sau Tagore, in varianta europenizata) despre pustiul ce-l adusese in viata ei plecare lui. Inteleptul si, totodata, poetul ii raspunsese cu o scrisoare lunga in care introdusese si aceste cuvinte. Mi s-au parunt profunde si intelepte.

        Thumb up 0 Thumb down 0
        Reply
  4. Doris / 21 October 2011 6:15

    Foarte frumos Mihaela! Cine n-a trecut macar o data in viata printr-un asemenea purgatoriu, doar ca sa renasca si sa zbore din nou? Iar razbunarile nu duc la nimic, dar nici “forgive and forget” nu sunt sigura ca e intotdeauna solutia potrivita, uneori e cel mai bine “to heal and move on…”

    Si imi place mult poza aceasta cu tine, un nou look?

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply
  5. Mirela Baron / 20 October 2011 11:03

    Sunt convinsa ca traim vieti paralele continuu. Numai ca avem de multe ori o senzatie de dureroasa despartire cind ne intoarcem din calatorii si dragosti onirice 🙂 si cei mai putini dintre noi , realizeaza ca ambele stadii treaz/ veghe pot fi cuplate si modelate in fel si chip, fara un sfirsit anume .

    Thumb up 0 Thumb down 1
    Reply
  6. Delia / 18 October 2011 22:04

    Mihaela, in timp ce iti citeam articolul ascultam Adele- Someone like you….si dau click pe “cantec”…..aceeasi minunata voce stereo…

    Thumb up 1 Thumb down 0
    Reply
  7. Mihaela Cârlan
    Mihaela Carlan / 18 October 2011 15:49

    thx. the great piece is that lost part (ache) related, that you cannot see in the nice cropped pic.

    Thumb up 0 Thumb down 1
    Reply
  8. sasha / 18 October 2011 0:39

    hm, this is a great piece! and a great pic too!

    Thumb up 3 Thumb down 1
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro